Ana, naștere lipsită de empatie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova: „Ești tratat ca un câine și nimeni nu te bagă în seamă”. Ana a născut la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Experiența nașterii a fost grea, lipsită de empatie. Ana susține că a fost nevoie să „umble la buzunar” pentru a fi băgată în seamă și pentru a-i fi îngrijit copilul. Condițiile din spital au fost groaznice. A urinat într-o găleată, apa era rece gheață, iar pentru a avea lumină la baie i-a cerut soțului să aducă un bec de acasă. A plâns și a implorat să-și poată vedea copilașul.
Fără a interveni asupra textului, vă invităm să citiți povestea Anei care a născut la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
Ana, naștere lipsită de empatie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova: „Ești tratat ca un câine și nimeni nu te bagă în seamă”
„Bună. Sunt Ana și vreau să vă împărtășesc experiența mea de la naștere. 10.12.2020 contracțiile au apărut și am pierdut dopul gelatinos. Bun. Merg la control la doctorul care mi-a urmărit sarcina și, cu nonșalanță, mă trimite la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pe motiv că spitalul nostru este în renovare și nu-s condiții.
Ajung la ușa spitalului unde aveam să nasc, îmi iau „la revedere”, cu ochii în lacrimi, de la tatăl copilului meu și „merg la tăiere” și la propriu și la figurat. Control scurt. Test covid rapid. „O să nască, duceți-o la etajul 7”.
Ajunsă la 7, doctorul de gardă mă controlează și-mi spune că am abia 2 cm dilatație. Și aici începe chinul. Ora 17:00 ultimul control, dilatație 3. Agitație. „Mutați-o la 8 că naște”. Atenție, apa nu s-a rupt!
Control la etajul 8: „cine dracu te-a pus să vii la 8 că nu naști curând.” Sunt trimisă înapoi la 7, cu dureri care nu treceau. Pe bune, cu ce să treacă? Nu am primit nici măcar un no-spa, de injecții sau altceva nici pomeneală.
A urmat o noapte de chin, de durere, de plânsete și de plimbări pe la uși, tot sperând că cineva își va face milă să mă vadă. NIMENI!
11.12.2020, zi de vineri. Plângând de durere sun doctorul care mi-a urmărit sarcina și o implor să sune doctorul de gardă să-mi dea măcar un calmant, ceva de dilatare, sau să-mi facă cezariană.
Ora 10:00: doctorul de gardă (anunțat fiind de doctorul meu) mă controlează în cea mai mare scârbă posibilă și mă trimite la etajul 8 (aveam dilatație 5).
Ora 16:45: dilatație 8. Sunt urcată pe capră și aud: „hai să o facem și pe asta să terminăm.”
Cu sufletul la gură, obosită dupa o noapte de dureri și urlete, nemâncată, singură și fără o vorbă bună măcar, mi se spune să împing. Asta fac, cât pot de tare, până când aud: „ce vagin mic, ce vagin mic”. Venind din gura doctorului care îmi asista nașterea, de parcă era vina mea ca am un vagin mic. Îmi face epiziotomie, se urcă la propriu cu coatele și un genunchi pe burta mea fiindcă puiul meu rămăsese oarecum blocat.
Ocărâtă și batjocorită că nu am cooperat, la 17:05 a venit pe lume minunea mea. Mi-au plesnit vase de sânge în ambii ochi datorită efortului depus. Am împins până la epuizare, leșin aproape și sunt blamată că nu am fost cooperantă.
Puiul meu primește nota 4 pentru că nu a plâns imediat. Dupa 5 minute, nota 6, iar după 10 minute nota 7.
Mă dau jos singură de pe capră. Sunt dusă într-un salon unde mi se pune pentru prima dată de când am ajuns în spital o perfuzie (glucoză mai exact), după care sunt obligată să urinez într-o găleată, aceeași în care erau puse să facă același lucru toate fetele care născuseră înainte. Mă conformez și sunt dusă într-un alt salon, așteptând să-mi aducă copilul.
Ajung în salon și ce să vezi? Căldura nu mergea (luna decembrie). Merg la baie unde dau de apă rece gheață. Bec la baie nu era (am rugat soțul să aducă de acasă pentru că mă chinuiam cu blițul de la telefon noaptea să merg la baie).
Ora 19:00: Merg să văd de ce micuțul meu întârzie atât. Aud: „vine mai târziu, îl aducem noi”, în condițiile în care nici în momentul nașterii nu mi-a fost arătat😭. Am trecut prin cel mai groaznic moment din viața mea, să nu am voie să-mi văd propriul copil după 16h de travaliu în care mă rugam la Dumnezeu ca el să nu pățească nimic deoarece nimeni nu mă vedea.
Ora 21:00: Merg din nou să văd ce se întâmplă. „Copilul tău a suferit la naștere. Adu-i scutece, îl vezi mâine”. În momentul acela am urlat până am simțit cum se desface epiziotomia și am implorat să-mi văd copilul. Până la urmă, un alt doctor și-a făcut milă de mine și m-a dus la puiul meu. Am văzut cel mai frumos om din univers. Am văzut tot ce nu-mi puteam imagina vreodată că ar exista! Am uitat pe loc tot chinul, deși simțeam în continuare dureri în tot corpul.
12.12.2020 ora 07:00. Merg să văd cum este puiul meu. Mulțumesc lui Dumnezeu, este bine. Îl voi avea în salon în scurt timp. Primesc ca mic dejun 10 g unt, 20 g dulceață și o chiflă. Îmi sun soțul să aducă mâncare (toată perioada spitalizării am mâncat doar ce aducea el).
Plătesc în stânga și în drepata asistente să aducă copilului lapte pentru că efectiv urla săracul de foame. Plătesc din nou, să i se facă prima baie, care nu era inclusă în plan dacă nu plăteam. Plătesc să mi se facă spălături și gardianul să aducă mâncarea de jos de la ușa spitalului de unde era lăsată de soț.
15.12.2020. După tot chinul, după nesomn și patimă, sunt în sfârșit externată. Credeți-mă, n-aș mai naște la spitalul acesta niciodată! Cel mai prost personal. Ești tratat ca un câine și nimeni nu te bagă în seamă dacă nu bagi ceva în buzunar!
Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat și că micuțul meu este bine ♥️.”
Fiecare experiență a nașterii este unică. Ea este relatată așa cum a fost percepută de mămica în cauză. Dacă sunt cititoare care au avut parte de o altfel de experiență în aceeași unitate medicală (sau alta), le invităm să își împărtășească poveștile.
Dacă doriți să vă împărtășiți povestea nașterii, sub toate aspectele, fie ele pozitive sau negative, ne puteți scrie pe adresa de e-mail demamici@gmail.com sau pe pagina de Facebook De mamici.
Tot aici puteți atașa și fotografii pe care doriți să le faceți publice. Nu există limită de cuvinte. Ne rezervăm dreptul de a selecta poveștile care urmează să fie publicate. Prin împărtășirea poveștii și publicarea ei, vă asumați veridicitatea celor relatate!
