Anca Lungu, primele confesiuni despre sarcina pierdută. Anca Lungu și-a deschis inima la începutul acestui an și a vorbit despre unul dintre cele mai delicate lucruri din viața ei, momentul în care din viitoare mamă s-a transformat în mamă îndoliată. Iar durerea continuă să persiste pentru fosta prezentatoare de știri și un an mai târziu.
Anca Lungu este mama a doi copii, iar de șase ani jurnalista a părăsit România și cariera pe care și-o construise aici, iar acum locuiește la Nisa, alături de cel de-al doilea soț al ei, un afacerist grec. Cei doi și-au dorit să devină părinți din nou și să-și mărească familia, însă au fost din plin încercați.
Pentru prima dată, Anca Lungu a vorbit despre experiența pierderii sarcinii, într-o confesiune cu lacrimi în ochi, transmisă pe contul ei de Instagram.
„Au trecut 365 de zile de când mi-am pierdut cel de-al 3-lea copil. Sunt încă o mamă îndoliată. Am avut nevoie de 1 an pentru a găsi curajul de a scrie aceste rânduri. O fac cu lacrimi în ochi. E un subiect tare sensibil și de cele mai multe ori minimizat: «gândește-te că ai doi copii sănătoși acasă”, „mai bine că s-a întâmplat acum, decât mai târziu”, „e selecție naturală”, „se întâmplă des, li se întâmplă multor femei”, „e doar o sarcină, ești încă tânără”.
Dacă vi se întâmplă să fiți în preajma unei femei care trece prin așa ceva, nu folosiți niciuna dintre frazele enumerate mai sus! Nu invalidați suferința unor mame care își pierd copiii! Da, din punct de vedere medical e o sarcină mai avansată sau mai puțin avansată care se oprește din evoluție, dar din punct de vedere emoțional, viitoarea mamă își pierde copilul căruia i-a făcut loc în sufletul ei, cu care și-a imaginat tot restul vieții, căruia i-a ascultat bătăile inimii, i-a vorbit și poate chiar i-a găsit un prenume.”
Jurnalista și-a început confesiunea, din dorința de a aduce o schimbare în rândul mentalității colective și modul cum pierderea unui copil care nu a venit încă pe lume este percepută de societate.
„Pierderea unei sarcini e dureroasă, iar femeile aleg tot mai mult să nu vorbească despre asta. Lipsa de empatie și invalidarea durerii lor sunt cu siguranță o parte dintre motive. O îmbrățișare simplă și sinceră poate cântări mult mai mult decât vă puteți imagina! Eu am avut parte de astfel de îmbrățișări și m-am simțit binecuvântată.
Voi încheia cu un mesaj pentru cei care obișnuiesc să pună întrebarea atât de intruzivă cuplurilor. Mă refer desigur la „vă doriți un copil?” sau „când faceți un copil?” sau „vă opriți la doi sau vi-l doriți și pe al treilea?”. Imaginați-vă că puneți întrebarea asta unui cuplu care tocmai a pierdut o sarcină sau mai multe sau poate unui cuplu care tocmai a primit vestea că nu poate avea copii.
Experiența trăită mi-a arătat că e încă nevoie de educație la acest capitol, așa că am ales să scriu aceste rânduri în speranța că femeile vor fi mai bine însoțite în durerea pierderii lor. P.S. Desenul îi aparține Nataliei. L-a făcut după ultima ecografie, când totul era bine și bebelușul nostru zâmbea. Este imaginea pe care am ales să o păstrez în memoria suflețelului a cărui misiune a fost atât de scurtă”, este confesiunea extrem de sinceră și delicată a Ancăi Lungu.
Anca Lungu, în vârstă de 37 de ani, este mama a doi copii: o fetiță, Natalia (9 ani), din căsnicia cu Ștefan Lungu și un băiețel- Georgios (5 ani), rodul iubirii dintre ea și actualul partener, afaceristul grec Harry Arampatzis.
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…