Anca Serea și Adi Sînă și-au serbat cea mai mare fetiță pe care o au împreună. Ava a împlinit 10 ani. Pentru Anca Serea și Adi Sînă, multe zile din an sunt motive de sărbătoare, mai ales că au șase copii.
Cuprins:
La început de an, sărbătorita familiei a fost Ava-Stephanie, cea mai mare fetiță pe care o au împreună și cea de-a două fiică a Ancăi Serea. Ava a împlinit vârsta de 10 ani și a fost sărbătorită de părinți și alți doi frați ai ei.
Anca Serea și Adi Sînă au stârnit în repetate rânduri uimirea grație familiei lor mari și frumoase. Cei doi au împreună patru copii: Noah, Ava, Moise și Leah, iar din relația cu fostul partener, Filip Poplingher, Anca Serea mai are doi copii mai mari: Sarah și David.
Ava a împlinit 10 ani.
Ava a fost sărbătorită la început de an într-un peisaj de poveste, tocmai în Austria.
Cei doi părinți i-au transmis cele mai frumoase urări și în mod public, pe rețelele sociale.
„La mulți ani, frumoasa mea Ava!
În acești 10 ani, ai devenit o persoana unică, plină de curiozitate, creativitate și iubire. Ești o sursă de lumină pentru toți cei din jurul tău, iar zâmbetul tău aduce bucurie.
În următorii ani, vei descoperi noi pasiuni, vei întâlni oameni minunați si vei crește într-o femeie puternică si frumoasă. Ești capabilă de orice, iar noi suntem aici pentru a te susține in fiecare pas al drumului tău.
La mulți ani, Ava, fericit și recunoscător ca sunt parte din călătoria ta”, a scris Adrian Sînă pe rețelele de socializare.
La rândul ei, mămica Anca Serea a avut doar cuvinte de laude despre fiica ei, care s-a dezvoltat într-un mod armonios.
„La mulți ani!!!! 10 ani minunați care au zburat parcă într-o clipită alături de micuța noastră magică, Ava-Stephanie!
Copil bun și blând și tare înțelept, care adoră cărțile și jocul de baschet, dar si tot ce ține de școală și de toate sporturile! Fire calmă și super organizată, ambițioasă și corectă, lasă mereu în urma sa o rază de lumină.
Este fiica și sora minunată și îi mulțumim că face parte din viața noastră. O iubim până la lună și la stele și înapoi și îi dorim să rămână mereu la fel de pasionată și luptătoare pentru a-și vedea visele cu ochii.
La mulți ani, iubita noastră, Ava, fie ca anii ce ți se aștern în față să fie senini și plini de bucurii ca și până acum! Noi promitem să te iubim și să te susținem necondiționat întotdeauna! Avica mea”, a scris și Anca Serea pe rețelele de socializare.
Dacă să pornești la drum lung cu un copil sau doi, pare o adevărată mobilizare de familie, în cazul Ancăi Serea și a lui Adi Sînă, lucrurile sunt și mai complicate. Și nu doar din cauza celor șase copii, dar și din cauza faptului că în unele situații, familia lor ajunge la destinație separat.
Motivul?
Fobia de avion a Ancăi Serea.
Așa s-a întâmplat și în această vacanță din Austria.
Cei doi au decis să călătorească doar cu trei dintre copiii lor, însă separat.
În timp ce artistul a avut zbor împreună cu alți doi copii de-ai lor, sărbătorita Ava și Noah, Anca Serea a preferat să ajungă la destinație cu trenul, însoțită fiind de fiul ei cel mare.
„Am ajuns în vagonul de dormit. Mergem la Viena câteva zile și apoi vom merge la Kitzbuhel. Așa arată vagonul nostru cușetă, este climatizat, aici avem dușul, toaletă…
Primul nostru stop a avut loc aici, la Viena, suntem pe peronul 5, pentru că așteptăm trenul nostru de legătură la Kitzbuhel, acolo unde ne așteaptă cuminței, Adi, împreună cu copiii”, a povestit zilele trecute Anca Serea.
Deși este mai drum lungul, Anca Serea se simte mult mai în singuranță așa și mărturisește că și pentru copii este mai distractiv.
„Pentru copii este distractiv, pentru că văd lucruri noi. Paturile sunt supraetajate și țopăie în ele.
Ne jucăm diverse jocuri: culorile, ce încape într-o valiză, Fazan, Tomanap, „Da și Nu”, Ce văd pe fereastră, Jocul literelor și lista poate continua”, a mai spus mămica.
La început de februarie (2024), Anca Serea și-a sărbătorit cei 43 de ani
La început de februarie, mămica celebră a împlinit 43 de ani, ocazie cu care a transmis un mesaj profund pe contul său de Instagram:
„La mulți ani mie! 43 de ani care au trecut ca 43 de secunde… Sună amuzant, dar odată cu înaintarea în vârstă veți observa că veți ajunge puțin mai egoiști, vă veți gândi puțin mai mult la voi înșivă, la ce vă place sau nu vă place, la ce vă face fericiți, la ce vă doriți sau nu vă doriți de la viață și de la cei din jurul vostru.
Eu îmi doresc să fiu în primul rând sănătoasă, să fiu alături încă mulți ani de familie și de cei dragi sufletului meu, să pot construi visuri, să pot călători, să râd și să plâng, să trăiesc emoții și din când în când să mă odihnesc. Sunt recunoscătoare pentru tot și pentru toți și vă mulțumesc vouă, tuturor celor care îmi împărtășiți un gând bun, care mă urmăriți, care mă susțineți și care mi-ați devenit, nu de puține ori, prieteni. Vă îmbrățișez, să avem cu toții un an magic!”, a scris Anca Serea pe Instagram.
Vezi și: Anca Serea, mesaj pentru mamicile care vor sa nasca prin cezariana: „Va implor sa reconsiderati!”
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…