Andra și Cătălin Măruță, lecție de educație financiară în familie după ce copiii au început să câștige primii lor bani. Andra și Cătălin Măruță se bucură fiecare de o carieră de succes, cu mulți ani de muncă în spate.
Cuprins:
În ciuda succesului lor din televiziune sau muzical, cei doi au ales să rămână cu capul pe umeri și să își crească copiii cu un strop de modestie și apreciere a valorii banului.
Deși ar putea să își răsfețe copiii în permanență și să le facă orice moft, la orice oră, Eva și David sunt crescuți după niște valori bine stabilite de cuplul Măruță.
„Cred că e important ca un părinte să poată spune „nu și să explice de ce a zis asta! Simplu. Sunt multe situații în care copilul fie este în pericol, să zicem din cauza excesului de dulciuri sau pentru că nu are un program potrivit, sau situații în care nu înțelege, iată, de unde vin banii și cum trebuie gestionați și cere o infinitate de jucării.
Ăsta e rolul nostru, al adulților, să îi ajutăm să înțeleagă, să spunem „nu”. Ca ei să aibă șansa de a deveni adulți responsabili, capabili să spună la rândul lor „nu”, uneori chiar lor, să nu devină propriile victime ale poftelor, ale capriciilor. E o chestiune foarte gravă, în jurul nostru cred că vedem cu toții zilnic astfel de oameni, incapabili să înțeleagă că nu își pot permite ce își doresc.”, a declarat Cătălin Măruță.
Copiii cuplului Măruță sunt extrem de carismatici, motiv pentru care s-au implicat de mici într-o serie de proiecte, fie că a fost vorba de vlogging sau apariții în reclame.
Părinții nu le-au ascuns faptul că munca lor a fost recompensată, însă au încercat să îi responsabilizeze de mici prin lecții de educație financiară ținute acasă.
„Educația financiară este o temă foarte complicată și ne-am propus să o abordăm de când ei sunt foarte mici. Noi nu am crescut în familii în care totul era posibil și accesibil, am și muncit de la vârste fragede și am apreciat tot ce ne-au oferit părinții noștri. Asta se vede și acum, nu facem excese, nu cheltuim toți banii câștigați, nu ne îndatorăm ca să ne satisfacem orice dorință.
Ne dorim ca și ei să crească știind diferența dintre dorință și nevoie și să știe cât e nevoie să muncești pentru a avea rezultate, fie ele financiare sau de alt fel. Asta nu înseamnă că nu le cumpărăm lucruri, dar le explicăm mereu ce înseamnă asta, de unde vin banii și cum îi folosim. În plus, îi învățăm să doneze, să dea jucării și haine, să se gândească și la alții care sunt mai puțin norocoși.
Le-am explicat că au câștigat și ei bani, dar este foarte diferită munca lor de a unor adulți: ei nu sunt nevoiți să își câștige existența, asta e marea diferență. Noi avem grijă de ei, iar când avem o propunere pentru toți patru, luăm decizia împreună cu ei, gândindu-ne și la efortul lor, dar și la dezavantaje. Prioritatea noastră este ca ei să fie fericiți, sănătoși, nu să îi stresăm.”, a mai spus Andra pentru revista VIVA!.
Vezi si: Tily Niculae a ajuns cu fetița la spital. Sofia a avut nevoie de a patra operație | Demamici.ro
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…