Andreea Marin, pe scenă alături de fiica ei și fiul lui Ștefan Bănică. Violeta este voluntar într-un centru de reabilitare pentru adolescenți. Andreea Marin a apărut pe scenă, în aplauzele tuturor, alături de fiica ei, dar și de Radu Ștefan, fiul cel mare al lui Ștefan Bănică Jr.
Momentul s-a petrecut în cadrul unui eveniment susținut de vedetă, Gala Atipic Beauty, care a avut loc la Palatul Parlamentului. Evenimentul a fost dedicat persoanelor cu dizabilități, iar alături de Andreea Marin, în susținerea acestei cauze, au fost și fiica ei, Violeta, și fratele ei mai mare, Radu Ștefan.
Violeta și Radu au o relație extrem de apropiată, crescând de mici împreună, iar în prezent se susțin unul pe celălalt în tot ceea ce fac. Nu este pentru prima dată când Andreea Marin este însoțită la un eveniment atât de fiica ei, cât și de fiul cel mare al fostului ei soț, și ori de câte ori acest lucru se întâmplă, toate privirile sunt ațintite asupra lor.
Cu adevărat special a fost și momentul în care Violeta a susținut un discurs în fața publicului, unde a vorbit de experiența ei în calitate de voluntar.
„Mă bucur să fiu aici, că pot fi parte din acest proiect. Sunt voluntar și pe lângă acest lucru, mai fac voluntariat în mai multe centre. De exemplu, fac voluntariat într-un centru de reabilitare pentru adolescenți. E o pasiunea de-a mea și, sincer, mă bucur să văd atâția oameni care se adună pentru o cauză atât de nobilă. Mama mi-a arătat centrul și am început să merg în fiecare săptămână. La început mi s-a părut un chin. După am realizat că nu-mi dădeam interesul, nu vorbeam cu oamenii de acolo. În momentul în care mi s-au deschis și le-am aflat poveștile, mi s-a schimbat viața.”, a declarat Violeta, fiica Andreei Marin, la Gala Atipic Beauty, potrivit unui post de televiziune.
Andreea Marin a fost vizibil emoționată în momentul în care Violeta a vorbit în fața publicului, pe scenă, în aplauzele oamenilor.
Andreea Marin și Violeta au o legătură aparte mamă-fiică, dar sunt și prietene deopotrivă. Nu de puține ori, vedeta de televiziune a vorbit cu mare mândrie și emoții despre fiica ei, acum o adolescentă în toată regula, la vârsta de 15 ani.
De curând, iată că liceana a reușit să-și facă din nou mama mândră, după ce a participat la un concurs de cultură generală și s-a calificat în următoare faza, care va avea loc peste hotare.
„Ultima surpriză pe care mi-a făcut-o Violeta, fiica mea, a fost rezultatul la o competiție internațională și calificarea ei pentru faza de peste hotare. Este vorba de un concurs de cultură generală.
Cred că e foarte important să vedem că, în ziua de astăzi, când domină superficialitatea, când foarte mulți dintre copii stau pe internet fără să acumuleze informație de calitate, mai există asemenea inițiative, iar eu m-am bucurat că au existat asemenea lucruri”, a declarat Andreea Marin pentru fanatik.ro.
Fiecare moment petrecut cu fiica ei o face pe mama Andreea Marin să fie tot mai recunoscătoare pentru cel mai mare dar primit de la viață: Violeta.
„Venirea pe lume a fiicei mele a fost cel mai frumos lucru din viața mea. (…) Cel mai de preț lucru este viața însăși. Prețuiesc viața, chiar și cu greutățile ei. Dar doar dacă e trăită frumos și demn, iar eu asta încerc, să o trăiesc cu demnitate.
Atunci când simt un pericol pentru copilul meu este mai greu să îmi păstrez calmul și demnitatea, dar încerc. Cred că orice părinte știe acest lucru”, a mai declarat Andreea Marin.
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…