Educație

Anul școlar din 2020, în imagini greu de închipuit. Experiența primei zile de școală, răpită din cauza pandemiei | Demamici.ro

Anul școlar din 2020, în imagini greu de închipuit. Experiența primei zile de școală, răpită din cauza pandemiei. Noul an școlar din 2020 pare mai degrabă scenariul unui film de la Hollywood, în care grija pentru supraviețuire se observă la orice pas.

Adunările festive de odinioară, copiii cu buchete de flori, entuziasmați de revederea cu „doamna”, dar și cu colegii, au ajuns înlocuite cu distanțare socială și miros de dezinfectant.

Părinții grijulii și-au condus copiii până la poarta școlii, acolo unde au repetat încă o dată intructajul de acasă: „Te speli pe mâini, nu dai jos masca, nu stai aproape de copii”.

Anul școlar din 2020, în imagini greu de închipuit. Clopoțelul în școli nu a mai sunat pentru „boboci”

Maria, Ana şi Mia sunt trei fetițe din clasa zero pentru care experiența primei zile de școală, așa cum o știm noi cu toții, a fost răpită din cauza pandemiei.

Fără niciun moment festiv și fără să poată privi chipurile viitorilor colegi de clasă, au stat nedezlipite de părinții lor.

Clopoțelul nu a mai sunat, pentru că anul acesta școlarii merg de la ore diferite, pentru ca sălile să fie bine aerisite.

″E primul nostru copil şi singurul şi vă imaginaţi, mi-aş fi dorit să fiu alături de ea”, a spus mama unei dintre fetițe, potrivit Stirile ProTV.

Ușor speriate, dar și curioase, fetițele împreună cu restul „bobocilor” și-au luat rămas bun de la părinți și au intrat pe poarta școlii preluați de învățători.

Dascălii le-au dat copiilor să ţină fiecare o bucată de sfoară la un metru distanţă unul faţă de celălalt spre intrarea în sala de clasă.

Așa au intrat copiii în noua etapă din viața lor: în șir indian, legați de o sfoară.

După întâmpinarea elevilor din clasele primare, rând pe rând au început să își facă apariția și elevii din gimnaziu.

Atmosfera pentru liceeni a fost una mai relaxată. Mulți au avut o surpriză atunci când și-au dat seama că sala de clasă este pe jumătate goală, iar ceilalți colegi sunt acasă.

″Sunt dezamăgită de ce am găsit. Nu e aceeaşi atmosferă. Lipsesc îmbrăţişările, ceilalţi colegi, tot ce era înainte, când ieşeam, când nu aveam măştile astea”, a mai spus o elevă de liceu.

În total, 2 milioane 800 de mii de elevi şi peste 200 de mii de dascăli au început anul şcolar în plină pandemie.

Vezi si: Școala începe pe 14 septembrie. Cum ne pregătim copiii pentru revenirea în sălile de curs: „Sunt nişte reguli care trebuie să fie clare pentru toată lumea” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Actrița Anca Dinicu a născut. Ce prenume a ales pentru micuțul său | Demamici.ro

Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…

2 zile

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

o lună

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună