Avertisment pentru părinți. Un copil de doi ani, sufocat în portiera mașinii. Incident cumplit la Botoșani, după ce un copil în vârstă de doi ani și jumătate a fost la un pas să-și piardă viața.
Cuprins:
Băiețelul se afla în grija bunicii, în satul Slobozia, din comuna Mihălăşeni, iar câteva momente de neatenție, în care copilul nu a fost supravegheat s-au transformat într-un coșmar.
Copilul se juca singur în curte, iar la un moment dat a intrat și în mașina părinților săi. Aflat pe unul dintre scaunele din față, la un moment dat, în timp ce stătea cu capul scos pe geam, băiatul a atins din greșeală cu piciorul butonul care acţionează geamul portierei.
Potrivit monitorulbt.ro, geamul s-a ridicat, iar gâtul copilului a ajuns prins între marginea sticlei şi partea de sus a portierei.
Situația a fost cu atât mai tragică cu cât, băiețelul nu a mai putut nici măcar să țipe, iar din cauza presiunii asupra gâtului, acesta și-a pierdut cunoștința.
Avertisment pentru părinți. Un copil de doi ani, sufocat în portiera mașinii. Bunica l-a găsit câteva minute mai târziu
Femeia și-a găsit nepotul inconștient, în curtea casei, și a sărit imediat să-l elibereze din strânsoare.
În tot acest timp, părinții copilului se aflau și ei în drum spre Slobozia. La fața locului, mama și-a găsit băiatul în stare de semiconștiență.
A fost făcută o solicitare la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale, iar în scurt timp a fost trimis echipajul de terapie intensivă al SMURD, dar şi o ambulanţă cu asistent din zona Truşeşti, pentru ca micuţul să poată primi, în cât mai scurt timp, îngrijiri medicale.
cadrele medicale de la Botoșani au impus transferul imediat al pacientului la Iași.
„Pacientul era în stare gravă, cu hipoxie cerebrală, iar după transferul la Iaşi a suferit şi un edem pulmonar, având dificultăţi mari de respiraţie şi saturaţie scăzută de oxigen. A fost internat pe secţia de reanimare a spitalului, cu prognostic rezervat”, a precizat un asistent al spitalului ieşean.
Medicii ieșeni, îngroziți de cazul băiatului: „Așa ceva vezi doar în filmele horror”
Medicii cu zeci de ani de experiență în spate au rămas marcați de cazul băiatului adus de la Botoșani.
Ei au mărturisit că nu s-au mai confruntat până acum cu un asemenea caz și le este teamă să pună un pronostic.
„Nu era vorba de o familie dezorganizată, nu era vorba de un copil neîngrijit, sau nesupravegheat. Un astfel de caz vezi doar în filmele horror, nu te-ai aştepta că ar putea fi realitate”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.
Astfel de incidente prin sufocare conduc victima către hipoxie cerebrală.
Hipoxia cerebrală apare atunci când creierul nu primește suficient oxigen, deși fluxul sanguin încă există.
Există mai multe cauze ale hipoxiei cerebrale. Acestea includ înecul, sufocarea, stopul cardiac sau accidentul vascular cerebral. Simptomele uşoare includ pierderi de memorie şi probleme cu funcţia motorie, cum ar fi mişcarea. Cazurile severe pot duce la convulsii şi moarte cerebrală.
Vezi si: Asistent de pe un elicopter SMURD, solicitat să salveze viața propriului băiețel | Demamici.ro