O fetita de doar o luna a ajuns pe mana medicilor, in stare grava dupa ce mama sa i-a preparat laptele praf cu apa din fantana. Elena Gogeanu, in varsta de 28 de ani, din localitatea Beresti a fost la un pas sa produca o tragedie dupa ce i-a preparat in mod repetat laptele bebelusului folosind apa din fantana.
Micuta a suferit o intoxicatie cu nitriti, dar si o deshidratare puternica, ajungand la Spitalul de Pediatrie „Sf. Ioan” din Galati, in stare foarte grava. Mama a observat ca micuta a inceput sa se ingalbeneasca la fata, iar unghiile i se invineteau.
„Începuse să se schimbe la faţă, să se îngălbenească şi unghiile i s-au învineţit. I-am făcut lapte praf cu apă de la uluc, din fântână, de când am adus-o de la maternitate, nu m-am gândit că apa nu e bună”, a declarat Elena Gogeanu, mama fetitei.
Speriata, femeia a cautat ajutor. Medicii de pe ambulanta i-au acordat copilei primul ajutor, apoi au transportat-o la Spitalul din Targu Bujor.
„Serviciul nostru a fost solicitat să intervină pe raza localităţii Bereşti, unde la centrul de permanenţă venise o mama de 28 de ani cu un sugar de o lună, o fetiţă, care prezenta semnele unei intoxicaţii cu nitriţi. Echipajul nostru a evaluat pacientul, a acordat primele îngrijiri apoi l-a transportat la Spitalul Târgu-Bujor. Ulterior, cu ajutorul colegilor noştri de pe elicopterul SMURD, micuţa a fost transportată la Spitalul de Pediatrie din Galaţi”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Galaţi.
„Copilul a ajuns în spital în stare gravă. Intoxicaţia cu nitriţi este o intoxicaţie care, practic, privează bebeluşul de oxigen, aceste componente fac un element toxic care se leagă de hemoglobină şi hemoglobina nu mai poate transporta oxigen. Putea fi un caz letal, cum se întâmplă de obicei la sugari, care sunt hrăniţi cu lapte praf pe care îl fac mămicile cu apă din fântână, unde apa este necontrolată sau despre care nu se ştie că are nitriţi. Copilul este acum în stare bună, se află sub supraveghere medicală”, a explicat Silvia Constantin Dinescu, medic pediatru la Spitalul „Sf. Ioan Galaţi”, potrivit viata-libera.ro.
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…