Bebelușul meu s-a născut la 27 de săptămâni și a stat 73 de zile în spital. Povestea băiețelului minune, care și-a dorit să trăiască și să-și cunoască familia, spusă prin ochii mamei lui.
Cuprins:
Ne pregăteam pentru venirea pe lume a lui Riley exact în acea perioadă a anului din septembrie când frunzele încep ușor să-și schimbe culorile.
Însă Universul avea alte planuri. Minunea noastră a venit pe lume la 27 de săptămâni de sarcină, mult mai devreme decât preconizasem – mai exact, cu 13 săptămâni mai devreme.
Bebelușul meu s-a născut la 27 de săptămâni și a stat 73 de zile în spital
Eram în mijlocul verii.
Imediat după ce a venit pe lume, abia am avut timp să-i simt trupușorul firav pe pielea mea. Asistentele i-au stabilizat starea și l-au dus pe secția de terapie intensivă neonatală. Era acoperit în întregime de fire și plasat într-un incubator, cât să-i fie cald.
Riley avea nevoie să fie conectat și la un aparat care să-i susțină plămânii cu oxigen, prin nările lui atât de micuțe.
Avea și un tub în gura prin care era hrănit, iar la mână și la picior alte branule.
Ritmul lui cardiac, pulsul, oxigenul și temperatura corpului erau în permanență monitorizate.
Însă dincolo de toate acele fire conectate la aparate, care acopereau trupul copilului meu, îl vedeam pe el, pe Riley, minunea mea care își dorea atât de mult să trăiască.
Să supravițuiești pe secția de terapie intensivă neonatală este o călătorie în sine.
Am petrecut vreo două săptămâni alături de micuțul nostru luptător. Și au fost cele mai lungi două săptămâni pentru noi.
Mereu ne simțeam de parcă facem un pas înainte și 10 înapoi.
Secția de terapie intensivă pentru nou-născuți este un loc înfricoșător, cu multe mașinării zgomotoase, care bipuiesc încontinuu, în timp ce privești cu inima strânsă incubatoarele cu bebeluși, asistentele și medicii care aleargă de colo-n colo să-i monitorizeze constant.
În ciuda faptului că s-a născut atât de timpuriu, Riley a avut o evoluție neașteptat de bună, comparativ cu alți bebeluși.
Însă a avut și el chinurile lui.
Unul dintre ele a fost acela de a-și goli intestinele, din cauza faptului că sistemul lui digestiv nu era în totalitate dezvoltat.
Micuțului nostru i s-au administrat atât de multe medicamente și suplimente, inclusiv cafeină, vitamine, fier, probiotice.
Însă după ce a experimentat niște episoade de tahicardie, doctorii au decis să oprească administrarea de cafeină, iar acest lucru a dus la normalizarea pulsului său.
Însă tot se chinuia să respire, așa că a devenit dependent de administrarea de oxigen printr-o canulă nazală.
Bebelușul meu s-a născut la 27 de săptămâni și a stat 73 de zile în spital. Riley a depășit orice obstacol, ca să trăiască
Minunea noastră a evoluat încet și sigur și ne-a arătat în fiecare zi cât este de puternic. După două săptămâni reușea să respire singur și să fie mutat de pe secția de terapie intensivă.
Când a împlinit 2 săptămâni și 2 zile de viață, Riley a putut îmbrăca pentru prima dată hăinuțe. Avea o vestă atât de mică, încât îmi încăpea în palmă. După alte câteva zile de monitorizare atentă, a fost mutat pe altă secție. A fost ultimul pas înainte de a-l aduce acasă.
Echivalent cu perioada în care ar fi avut 34 de săptămâni gestaționale, bebelușul meu a fost alăptat la sân pentru prima dată.
Am avut mici victorii, pe care le-am cucerit treptat. I-a luat câteva săptămâni lui Riley să fie suficient de puternic încât să ducă la bun sfârșit un alăptat complet, însă nu ne-am dat bătuți niciodată.
Îmi aduc aminte de primele nopți în care stăteam să-l veghez, în care îl priveam cum adoarme între reprizele de alăptat. Încă eram în spital cu el, însă evoluția lui era uimitoare.
Am ajuns cu bebelușul acasă după 73 de zile petrecute în maternitate
Venirea cu el acasă a fost ca o piatră de pe inimă care mi se luase. Frățiorul lui mai mare era atât de entuziasmat să-l cunoască! S-a uitat la el și a crezut inițial că e o păpușă. Atât de mic era.
Sfârșitul lunii decembrie a marcat o altă victorie – pragul de 18 luni sau, în cazul lui, de 15 luni.
Primii pași i-a făcut chiar de ziua mea de naștere. A fost cel mai frumos cadou, iar din acel moment Riley al nostru a devenit la fel ca orice alt toddler.
De fapt, nu. Nu chiar la fel!
Deși e în continuare atât de mic, știut cât de puternic a fost în tot acest timp.
Această minunăție de băiat ne-a învățat ce înseamnă determinarea și să nu te dai niciodată bătut și să renunți.
La fel cum nici noi nu am renunțat vreodată să credem în el.
sursa: insider.com.
