„Boala sărutului” (mononucleoza), la copii. Ce e important să știi despre ea. „Boala sărutului” la copii, așa cum este cunoscută în termeni populari, este cauzată de un virus și poate cauza simptome asemănătoare gripei.
Cuprins:
Diagnosticul de „boala sărutului” sau mononucleoză este dat de infecția cu virusul Epstein-Barr (EBV), care se regăsește în salivă și în mucus.
Așa cum reiese și din denumire, acest virus se transmite prin sărut, tuse sau strănut. Copiii sunt vulnerabili mai ales în fața adulților care pot transmite acest virus odată cu gesturile de afecțiune. Deoarece simptomele se pot confunda ușor cu cele ale unei gripe, medicii vor recomanda efectuarea unui test de sânge și a unui examen fizic, pentru a verifica dacă copilul are amigdalele umflate sau ficatul/splina mărite. În general, acestea sunt simptomele care pot indica o posibilă prezență a virusului Epstein-Barr în organism.
„Boala sărutului” și cele mai frecvente simptome
De reținut este faptul că cei care se îmbolnăvesc de „boala sărutului” fac această boală o singură dată în viață.
Primele simptome vor apărea după patru-șase săptămâni de la momentul infecției.
Printre simptomele care ar trebui să le dea de gândit părinților se numără:
- febra
- durerile musculare
- oboseala
- durerea în gât
- durerea de cap
- ganglionii limfatici extinşi la nivelul gâtului
- splina mărită, uneori provocând durere în partea superioară stângă a abdomenului.
Dacă copilul a urmat un tratament cu antibiotice ( amoxicilina sau ampicilina), poate apărea și o erupţie roz-colorată pe corp.
Din fericire, cei mai mulți copii diagnosticați la timp cu „boala sărutului” se vor recupera rapid, fără probleme. În unele cazuri, pot apăre probleme cu ficatul sau cu plina, stări de anemie, meningită sau probleme respiratorii/cardiace.
Cât timp copilul are febră, boala este contagioasă, iar după ce febra a dispărut, virusul va mai rămâne în salivă însă în cantități mici până la șase luni.
Copilul meu a luat boala. Ce pot să fac?
Odată cu instalarea simptomelor, copilul trebuie să aibă parte de repaos, pentru a se odihni suficient. Un consult medical pentru stabiliarea exactă a schemei de tratament este necesară.
Este posibil ca cel mic să e confrunte și cu dureri în gât, așa că cel mai bine ar fi să îi oferiți alimente moi, ușor de înghițit – supe, iaurt, banane, piureuri.
Evitați alimentele foarte sărate sau picante, dar și citricele.
Nu oferi niciodată aspirină unui copil care suferă de o boală virală, deoarece utilizarea acesteia poate duce la apariţia sindromului Reye, boală care poate fi fatală.
Nu în ultimul rând, copilul trebuie să consume multe lichide. Acetaminofenul sau ibuprofenul pot ajuta la ameliorarea febrei şi durerilor musculare.
Medicii mai recomandă ca în cazul copiilor diagnosticați cu mononucleoză să se evite sportul cel puțin o lună, chiar și după ce simptomele au dispărut. Astfel, se elimină riscul ca splina, odată mărită, să se rupă și să provoace sângerări interne și dureri abdominale.