Mămici și tătici celebri

Borelioza (Boala Lyme), boala de care suferă Adda, se transmite de la mamă la făt: „Nu e de la căpușă. O are și mama” | Demamici.ro

Borelioza (Boala Lyme), boala de care suferă Adda, se transmite de la mamă la făt: „Nu e de la căpușă. O are și mama”. Cântăreața Adda s-a confruntat în ultimii doi ani cu probleme serioase de sănătate, diagnostice greșite, tratamente dificile, care au ținut-o departe de scenă.
În urmă cu jumătate de an, artista anunța că suferă de Borelioza și Bartonella, două afecțiuni care pot fi transmise de țânțari, căpușe, ploșnițe sau alte animale.

Inițial, artista a crezut că suferă de o afecțiune a pielii, însă s-a dovedit că fusese diagnosticată greșit.
„Dragii mei, după un an jumătate de chin în care mi s-a pus diagnostic greșit și mi s-a dat tratament și mai greșit, am aflat într-un final adevărul. A fost nevoie să îmi paralizeze anumite părți ale corpului că să fiu diagnosticată cu Borelioza și Bartonella – transmise de căpușe și țânțari, ploșnițe sau dacă te mușcă animale care au asta în sânge. Din păcate, inflamația și neurotoxinele au ajuns la creier, pentru că nu s-a acționat la timp. Așa că urmează o perioada de luptă și de tratament agresiv, care durează în total un an și jumătate. Momentan sunt în pregătirea corpului pentru tratament. Și trag să-mi duc la final o parte din proiecte și să-mi onorez promisiunile.”

Însă veștile pentru Adda nu s-au oprit aici. În urmă cu câteva zile, la doar 3 luni de la ultimul anunț, artista a aflat că, în cazul ei, Borelioza nu a fost cauzată de mușcătura de căpușă, ci s-a născut cu ea.

„La analiză e o proteină specifică mușcăturii. La mine a ieșit negativă. Eu nu am luat-o prin mușcătură. Se transmite de la mamă la făt, am luat-o congenital, nu am știut. Am aflat că are și ea, m-a pus doctorul să o testez și a ieșit pozitiv. Poți să o ai toată viața, să ai anticorpii, dar sistemul tău imunitar să fie puternic și să trăiești cu ea liniștit. Și bunicii noștri de la țară, care mergeau pe câmp, au fost mușcați și au avut, dar fără simptome. La fel și copiii lor… Dar nepoții care sunt stresați, mânâncă totul procesat, stau în poluare, o manifestă. Eu nu sunt doctor, nu-s de specialitate, dar mi-e ciudă că nu se fac campanii de informare, că dormim în bocanci”, a declarat artista în vârstă de 30 de ani, potrivit playtech.ro.

Borelioza (Boala Lyme), boala de care suferă Adda, se transmite de la mamă la făt

Boala Lyme sau Borelioza este cea mai frecventă afecțiune cauzată de căpușe, atât din Europa, cât și din Statele Unite ale Americii. Boala este transmisă de căpușele din genul Ixodes care sunt purtătoare ale bacteriei Borrelia burgdorferi. Cu cât a trecut mai mult timp de la mușcătura de căpușă, iar insecta nu a fost descoperită, cu atât crește riscul infectării. O persoană poate fi contaminată dacă căpușa purtătoare a bacteriei Borrelia burgdorferi a rămas înfiptă în corp mai mult de 17 ore. Infecția se transmite și prin sânge, de la mamă la făt, la nivel placentar.

Primul caz raportat de transmitere materno-fetală a bolii Lyme a fost în 1985, al unei gravide cu borelioză care a născut un făt cu multiple malformaţii cardiovasculare. În 1987 a fost descris încă un caz la o femeie în vârstă de 24 de ani cu boală Lyme netratată, în primul trimestru de sarcină, şi care a născut la termen un făt mort. Agentul etiologic, Borrelia burgdorferi, a fost evidenţiat la nivelul ficatului fetal.

Este dificil de evaluat impactul bolii Lyme asupra gravidelor din multiple motive. În primul rând, prevalenţa bolii Lyme la acest grup de paciente este mică, chiar şi în zonele endemice, neputând fi efectuate studii pe loturi populaţionale reprezentative statistic. În al doilea rând, dată fiind importanţa bolii Lyme, sunt dificil de depistat acele gravide cu suspiciune de borelioză care să nu fi primit deja tratament antibiotic.

În ciuda a multiple limitări de cunoaştere, transmiterea transplacentară este un lucru cert, dar frecvenţa acesteia şi răsunetul clinic rămân neclare, iar o relaţie cauzală infecţie – afectare produs de concepţie nu a fost stabilită, informează medichub.ro.

Adda este mama unui băiețel în vârstă de 5 ani. Artista a recunoscut că doarme și la această vârstă cu el în pat: „Pentru că e puiul meu și încă mă trezesc să-l învelesc.”

Separarea de părinți poate fi dificilă pentru unii copii, însă Adda nici nu a luat în calcul să-și dezvețe copilul să mai doarmă cu ea noaptea. Artista a mărturisit că se simte confortabil să doarmă cu micuțul ei pentru că acest lucru o face să se simtă mai liniștită.

„Pentru că își dorește asta. Și eu îmi doresc. Pentru că vrea să se simtă în siguranță și eu vreau să-l știu liniștit. Pentru că e puiul meu și încă mă trezesc să îl învelesc.

Îl verific dacă respiră bine, dacă are nasul înfundat sau dacă doarme într-o poziție ciudată. Da! Mă trezesc anchilozată. Îmi servește coate, picioare, dar nu aș schimbă asta cu nici un somn de „5 stele”. Acum câteva minute l-am învelit și l-am sărutat pe cap.

S-a trezit și s-a întors spre mine. M-a luat în brațe, mi-a zâmbit și mi-a spus „te iubesc, mami!”, apoi a oftat și a adormit la loc. Ora 02:35”, a scris Adda pe contul ei de Instagram.

Vezi și: O fetiță de 5 ani a paralizat temporar pe partea stângă și nu a mai putut vorbi 12 ore, după ce a fost mușcată de o căpușă | Demamici.ro

Vezi si: Copilul meu a fost muscat de o capusa. Ce fac? | Demamici.ro

Share

Articole recente

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. O zi plină de distracție în aer liber, în Parcul Izvor din București | Demamici.ro

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…

o lună