Carol I și Regina Elisabeta au avut un singur copil pe care l-au pierdut prematur. Povestea tragică a lui Carol I, primul rege al României, și a Reginei Elisabeta. Și-au dedicat viața țării pe care au ales să o conducă, însă în viața de familie, cei doi au fost greu încercați de soartă. Au avut un singur copil, pe Principesa Maria, dar pe care au pierdut-o la vârsta de doar 4 ani.
Cuprins:
Fetița Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta a sfârșit în timpul unei epidemii de scarlatină.
Se întâmpla în anul 1874, într-o zi de 9 aprilie. Principesă de Hohenzollern (Maria von Hohenzollern-Sigmaringen) s-a stins din viață după ce se îmbolnăvise de scarlatină la București, relatează adevarul.ro.
Apropiații, în frunte cu părinții, o alintau Itty, de la englezescul „little” (n.r. – micuță). Familia regală o îndrăgea enorm și odată cu venirea ei pe lume devenise centrul universului Reginei Elisabeta.
”Acest copil fermecător este toată bucuria mea”, îi scria Regina soțului. Fetița era de o gingășie și o inteligență aparte, reușind să smulgă zâmbete oricui îi ieșea în cale.
„Când [Principesa Maria – n.n.] sărută pe cineva, spune imediat: «Vreau ca toată lumea să fie fericită.» […] De îndată ce apelezi la sufletul ei bun, orice mâhnire dispare. Este un copil atât de înţelept şi răbdător!”, mai spunea Regina despre fetița ei, potrivit okmagazin.ro.
Încă de la o vârstă fragedă, Principesa Maria obișnuia să călătorească alături de părinții ei și să petreacă timp cu rudele din străinătate. În anul 1873 călătorește cu mama și tatăl ei în Germania, acolo unde își cunoaște rudele princiare. Fetița a fost îndrăgită pe loc și răsfățată în fel și chip, însă cu toate acestea micuței Maria îi era dor de plaiurile românești de acasă, dorind să se întoarcă la București.
Însă tocmai revenirea la București avea să îi aducă sfârșitul timpuriu, după ce se îmbolnăvește de scarlatină. Micuța Principesă Maria a fost înmormântată în grădina Palatului Cotroceni, cu funeralii regale, fiind și primele funeralii ale dinastiei naționale.
Familia i-a scris pe crucea de mormânt un pasaj din Evanghelia după Luca: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme!”
După moartea fetiței sale, Regina Elisabeta nu a mai devenit niciodată mamă, iar dorul de Principesa Maria a urmărit-o toată viața.
„Copilul meu este singurul meu poem frumos“, avea să mărturisească ea, la un moment dat. Inclusiv Regele Carol a scris în jurnalul său despre durerea cauzată de dispariția copilului lor.
„Religiunea copilului nostru şi limba pe care a vorbit-o au primit pentru noi o nouă sfinţire, căci fiecare cuvânt românesc ne va aminti, de acum înainte, drăgălaşul sunet al dulcelui glas pe care n-o să-l mai auzim niciodată pe lumea aceasta.”
Regina Elisabeta și Regele Carol I au continuat să rămână devotați țării și la mai puțin de un an de la moartea fetiței lor puneau bazele Castelului Peleș de la Sinaia.
Regina Elisabeta, născută Elisabeth Pauline Ottilie Luise, fiică a princepelui de Hermann de Wied și a principesei Maria de Nassau, a devenit în 1869 soția principelui Carol, domnitorul Principatelor Unite ale Țării Românești și Moldovei.
Încă de la o vârstă fragedă, Elisabeta obișnuia să scrie poezii, pasiune pe care a continuat-o și în timpul domniei sale. Debutul literar l-a avut în 1878, când a publicat în revista „Diw Gegenwart” sub pseudonimul E. Wedi.
Ulterior, a devenit cunoscută sub pseudonimul Carmen Sylva, nume ales în amintirea pădurilor din orașul ei natal din Germania, Neuwied.
Vezi și: Scarlatina la copii: simptome, tratament și măsuri de precauție | Demamici.ro
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…