Cazul rar al tripletelor identice din Timișoara. O astfel de naștere are loc o dată la 100.000 VIDEO. O mamă din Timișoara a uimit în 2018 medicii de la maternitatea Bega din Timișoara. Femeia a reușit performanța să aducă pe lume trei copii identici și perfect sănătoși.
Ele sunt tripletele care au uimit lumea medicală. Au venit pe lume la 7 luni și jumătate de sarcină, la maternitatea Bega din Timișoara. Inițial, mama credea că va avea gemeni, însă în a noua săptămână a aflat, cu stupoare, că va aduce pe lume tripleți.
Cazul rar al tripletelor identice din Timișoara. Fenomenul este întâlnit o dată la 100.000 de cazuri
Amalia, Daria și Cristina s-au născut la un minut distanță, iar acum, la aproape 4 ani, sunt agere și pline de viață.
„A fost un șoc când am aflat că vor fi trei, însă totodată o bucurie.”, a povestit mama fetelor.
Sarcina a fost cu atenție monitorizată de medici, astfel încât cele trei fetițe să se dezvolte în parametri normali. Emoțiile au fost mari și pentru tatăl fetelor:
„Au fost multe emoții la început, însă apoi ne-am obișnuit. Fac parte din viețile noastre, nu ne mai putem imagina viața alfel”.
Deși sunt triplete identice, fetițele, în vârstă acum de aproape 4 ani, au afinități și pasiuni diferite.
„Ea este Daria, îi place să fie machiată și rujată. Cristina adoră să cânte, îi place microfonul. Amalia este mai liniștită”, le-a descris mama pe fete.
La grădiniță, educatoarele le recunosc pe tripletele identice după cerceii diferiți, aceasta fiind singura soluție, căci micuțele seamănă ca… trei picături de apă!
Cristina, Daria și Amalia au depășit perioada în care ar fi putut avea probleme de sănătate din cauza nașterii premature, iar acum sunt perfect sănătoase și sunt cea mai mare bucurie a părinților lor.