Ce familie frumoasă are Viorel Șipoș de la 3 Sud Est! Artistul are doi copii. Viorel Șipoș de la 3 Sud Est a cunoscut celebritatea încă de la sfârșitul anilor ’90 și a rămas mulți ani în atenția publică, alături de colegii săi, Laurențiu Duță și Mihai Budeanu.
Totuși, pe plan personal, Viorel Șipoș este o persoană extrem de discretă, iar în ultimii ani, artistul a reușit să-și găsească cea mai mare fericire în brațele Georgianei, soției sale, femeia care i-a dăruit doi copii.
Viorel și Georgiana au împreună o fetiță în vârstă de 4 ani și jumătate, Rebecca Maria și un băiețel, cel mai nou membru al familiei, născut la sfârșitul anului trecut (2021).
Deși aparițiile cu familia în spațiul public sunt rare spre deloc, pe pagina lui de Instagram, Viorel obișnuiește adesea să posteze fotografii cu minunile sale, dovadă că este un familist convins.
Micuța Rebecca pare să fi moștenit trăsăturile mamei sale, însă și înclinația artistică a tatălui ei. Viorel și-a surprins într-o fotografie fetița în backstage-ul unei emisiuni, la care probabil se afla și el, iar privirea Rebeccăi părea să fie acaparată întru totul de ce se petrecea pe scenă.
„Așa vreau să ajung și eu”, a scris Viorel în dreptul fotografiei cu fetița lui.
Viorel Șipoș și Georgiana simt că au acum o familie completă. Cea de-a doua minune din familia lor a venit pe lume în noiembrie 2021.
Cei doi soți au întâmpinat venirea pe lume a băiețelului lor, despre care Viorel a spus, încă de la momentul nașterii, că este „o stea”.
„A star is born (n.r. – O stea s-a născut)”, a transmis artistul pe rețelele de socializare în ziua în care a devenit din nou tătic, la vârsta de 45 de ani.
„O viață minunată pentru o familie superbă! Să fiți sănătoși și fericiți cu toții!”; „Felicitări! Să vă aducă numai bucurii!”; „Sincere felicitări, Georgiana Șipoș! Multă sănătate mamei și lui bebe”, au fost câteva dintre comentariile transmise de prietenii de pe Facebook.
Viorel Șipoș și Georgiana sunt căsătoriți din anul 2017, iar evenimentul a fost unul restrâns. În același an, ei au devenit și părinți, odată cu nașterea fetiței lor.
„A fost o petrecere între prieteni. Petrecerea a avut loc în faţa casei lui, undeva la iarbă verde, cu grătar, ne-a plăcut maxim. Toată lumea a fost casual, a fost una dintre cele mai frumoase petreceri”, povestea atunci Laurenţiu Duţă la Antena Stars.
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…