Cand bebelusii incep sa treaca de la gangurit la 2 silabe, parintii sunt ochi si urechi asteptand sa auda sunetele magice. Ce vor spune prima data, mama sau tata? In timp ce in familie dezbaterile sunt in toi, oamenii de stiinta investigheaza „problema”.
Expertii in lingvistica dezbat care consoana e mai greu de pronuntat „M” sau „T”. Heather Goad, profesor la MacGill University, sustine ca „T”-ul este mai dificil de zis din cauza pozitiei in care trebuie sa stea limba.
Complicat sau nu, cert este ca cei mai multi copii spun pentru prima data „tata” si asta nu o spunem noi, ci cercetatorii care au intreprins un studiu in acest sens. Esantionul a fost constituit din 900 de bebelusi cu varste cuprinse intre 8 si 16 luni.
Mamele sunt deseori confuze si mirate cand isi aud bebelusii spunand pentru prima data „tata”, desi ele sunt cele care au petrecut cel mai mult timp cu micutii. Mamico, nu-ti face griji, lucrurile nu sunt ceea ce par, spun oamenii de stiinta. Motivul pentru care bebelusii spun tata prima data este pentru ca figura paterna este prima persoana de care sunt „separati”.
Pentru a intelege ce inseamna asta, trebuie dezvoltat contextul. In jurul varstei de 6-7 luni, bebelusul incepe sa-si manifeste preferinta pentru persoanele care il ingrijesc. Pe la 8-9 luni incep sa inteleaga ca un lucru / persoana poate sa reapara chiar daca dispare din campul vizual o perioada de timp.
Tot la aceasta varsta, bebelusii incep sa inteleaga cauzalitatea si anume ca unele reactii declanseaza altele. Spre exemplu incep sa-si dea seama ca plansul lor va atrage atentia parintilor si vor fi bagati in seama, luati in brate etc.
Mamele reprezinta pentru copii atasamentul suprem, primar, cel putin in primul an de viata. Prima asa numita separare pe care o percep este cea de figura paterna. Tatal este prima persoana pe care bebelusii o identifica in afara legaturii pe care o au cu mama.
De regula, la scurt timp dupa ce spun tata, bebelusii incep sa spuna si mama. Pronuntarea acestor cuvinte reprezinta de fapt un mic miracol al dezvoltarii.Micutii ofera nume obiectelor / persoanelor care devin o permanenta in viata lor. In jurul varstei de 3 ani, copiii incep sa rosteasca „eu” si „mie”, identificandu-se ca fiinta, persoana separata care are propria vointa.
Citeste si:
CICLUL DE 90 DE MINUTE – CUM ITI POTI ADORMI BEBELUSUL USOR | DEMAMICI.RO
“CIUDATENII” DE MAMICI! SI TU TE UITI LA POZELE CU COPILUL TAU CAND DOARME? | DEMAMICI.RO
ECOGRAFIILE PICTATE PE UNGHII – ULTIMA MODA PRINTRE GRAVIDE | DEMAMICI.RO