Cerclajul colului uterin. Slăbiciunea uterului poate duce la pierderea sarcinii. Slăbiciunea uterului este o afecțiune de care multe femei află abia în momentul în care se confruntă cu ea.
Cuprins:
Această afecțiune a colului uterin, dacă nu este depistată, poate duce și la pierderea sarcinii între 12 și 24 de săptămâni.
Pentru a preveni pierderea sarcinii, colul va fi supus unei intervenții chirugicale numită și cerclaj.
Cerclajul colului uterin presupune o cusătură în jurul părții de jos a uterului, iar acest lucru permite ca sarcina să continue și după săptămâna 24 de sarcină.
Cerclajul colului uterin – primele simptome ale slăbiciunii uterului
O astfel de slăbiciune a uterului poate fi depistată abia după primele 3 luni de sarcină, atunci când partea de jos a uterului începe să se deschidă.
Primele simptome care pot anunța această slăbiciune sunt greu de depistat.
Pacientele au raportat dureri minime, adesea fără sângerare.
Semnalul de alertă este dat de o secreție vaginală cu urme de sânge, iar acest lucru ar trebui să vă trimită la medic imediat.
În timpul examinării interne, dacă se poate observa deschiderea cervixului cu membranele vizibile (care înconjoară copilul) care au căzut prin colul deschis al uterului, veștile nu sunt fericite.
Din acest punct, este prea târziu să se mai poată face ceva, iar multe femei suferă un avort spontan.
Cum este efectuat cerclajul
Cerclajul poate preveni nașterea prematură sau pierderea sarcinii, atunci când este realizat la momentul potrivit.
Important este ca viitoarea mamă să primească la timp diagnosticul de insuficienţă cervicală, pe baza antecedentelor obstetricale, examenul fizic și măsurarea ecografică a lungimii colului.
Cerclajul implică o cusătură a colului uterin, de obicei între săptămânile de sarcină 10 și 12 (cusătura vaginală/sutura cervicală).
Intervenția va fi realizată sub anestezie generală, cu internare de zi. Cusătura va fi localizată la nivelul colului uterin, chiar în partea de jos.
Procedura durează aproximativ 30 de minute și nu este asociată cu efecte secundare.
În cazuri foarte rare, procedura poate cauza hemoragie, avort spontan sau infertilitate.
Indicații post-operatorii
După ce a fost efectuat cerclajul, gravida trebuie să se prezinte la un control ecografic pentru examinarea colului uterin.
Vezi si: Sarcina oprita din evolutie din cauza anomaliilor genetice | Demamici.ro