Copiii Andreei Esca, cea mai longevivă prezentatoare de știri de la ProTV, sunt acum noile vedete ale show-ului „America Express” de la Antena 1.
Cuprins:
Aris Melkior Eram și Alexia Eram au cunoscut de mici gustul celebrității, prin prisma mamei lor, iar acum, la vârsta de tineri adulți, au intrat pe cont propriu în atenția telespectatorilor, curioși să le urmărească parcursul în competiția „America Express”.
Între Alexia Eram și fratele ei, Aris Eram, este o diferență de vârstă de 3 ani. Deși au o personalitate diferită, relația lor este una aropiată, ceea ce le-a și permis să facă echipă în această aventură.
Dincolo de pupitrul știrilor, Andreea Esca a fost mereu o familistă convinsă și a reușit să-și clădească o familie frumoasă, alături de soțul ei.
Andreea Esca și-a cunoscut iubirea vieții sale la sfârșitul anilor ’90 și își aduce aminte că a fost dragoste la prima vedere. Însă doar pentru ea.
„L-am văzut aşa de frumos şi am întrebat o prietenă cine este băiatul acesta. Lavinia Sârbu, fosta soţie a lui Adrian Sârbu, se ocupa de vestimentaţia noastră la Pro TV pe vremea aceea şi mi-a zis: „Ştiu eu, stă cu noi pe stradă, sacourile voastre le facem la fabrica unde lucrează el. Vrei să ţi-l prezint? Îl cheamă Alexandru”. Da, îi zic. L-a chemat şi am început să vorbim. Mi-a spus că e francez. El era directorul fabricii. Lucra acolo pentru că tatăl lui îl cunoştea pe omul care avea această fabrică.”, a povestit Andreea Esca de-a lungul timpului despre prima interacțiune cu Alexander Eram.
A urmat o perioadă de câteva luni și multe tatonări între jurnalistă și tânărul francez sosit la București, până când au format un cuplu, iar din acel moment au fost nedespărțiți.
Familia pe care și-au clădit-o împreună este una cu adevărat specială, iar acest lucru se observă și la fotografiile de sărbători postate de vedetă, alături de rudele lor, atât din România, cât și din Franța.
Puțini își mai aduc aminte de una din ședințele foto memorabile la care a participat Andreea Esca.
Se întâmpla în anul 2003, atunci când știrista era însărcinată cu fiul ei, Aris.
Dovadă că cei doi copii ai săi au fost de mici obișnuiți cu lumina reflectoarelor, o face și această fotografie.
Andreea Esca a pozat aproape goală și și-a arătat burtica de gravidă acoperită doar de un cearșaf, atunci când era însărcinată cu fiul ei. Alături de ea a fost chiar Alexia, care avea doar 3 ani în acea perioadă.
Iată că anii au trecut, iar Alexia a prins gustul celebrității, iar tânăra se bucură în prezent de un succes fenomenal pe rețelele sociale.
La vârsta de 23 de ani, Alexia are o comunitate online de peste 730.000 de urmăritori pe Instagram și de peste 267.900 de urmăritori pe TikTok.
Pasionată de tot ceea ce înseamnă industria fashion, fiica Andreei Esca a urmat și cursurile unei facultăți de specialitate din Marea Britanie – UCA Epsom Fashion.
Părinții, dar și fratele ei, i-au fost alături în ziua absolvirii și au mers cu toții până la Londra pentru a-i fi alături la festivitatea de premiere.
„Dragă Alexia Eram, suntem foarte mândri de ține și îți dorim o viață plină de fericire. În care cei de lângă ține să te prețuiască mereu la adevărata ta valoare și pe măsura sufletului tău, atât de bun. ❤️ #alexiamargoteram #graduation University for the Creative Arts – UCA”, a fost mesajul vedetei PRO TV.
Dacă Alexia Eram și-a petrecut primii anii studenției la Londra, fratele ei mai mic a ales să plece în Barcelona. Aris este o fire mult mai discretă decât sora lui, așa că s-a orientat către domeniul afacerilor.
În prezent, tânărul în vârstă de 20 de ani studiază la o facultate de business din Barcelona, Spania.
„M-am mutat în Barcelona. (…) Îmi place foarte mult, dar e prima dată când am stat atât de mult departe de casă și mi-am dat seama că îmi e dor de familie. Patru luni am stat cel mai mult fără să-i văd. I-am zis să-mi trimită salată de vinete prin curier și mi-a adus-o”, a povestit Aris Eram în 2022, la PRO TV.
Andreea Esca a reușit să lege o relație frumoasă de prietenie cu cei doi copii ai săi, bazată pe încredere și deschidere.
Jurnalista a susținut inclusiv relația fiicei sale cu artistul Mario Fresh, relație ce durează de cel puțin 5 ani. Întrebată într-un interviu ce își dorește pentru cei doi copii ai săi, știrista a mărturisit că fericirea lor e cea mai importantă.
„Cel mai important lucru pe care ți-l dorești pentru copiii tăi e să fie fericiți. Atâta timp cât ei sunt fericiți ești și tu fericită. În cazul lor, ideea de căsătorie și de copii mi se pare foarte forțată, la 20 de ani. Pe mine dacă m-ar întreba cineva la vârsta lor de căsnicie și de copii, chiar m-aș plictisi și cu siguranță deja s-au plictisit și ei”, a declarat Andreea Esca într-un interviu pentru Click!.
Pe lângă libertate, Andreea Esca a recunoscut că i-a oferit fiicei sale și multă susținere în toate deciziile sale.
„O susţin prin faptul că în mine găseşte un om cu care poate să vorbească orice, care să îi fie alături, un om care să-i dea sfaturi, să plângă sau să se bucure alături de ea. Întotdeauna am fost eu prima care am deschis subiecte care ar fi putut fi mai greu de abordat şi ea s-a simţit în siguranţă să vorbim. Vorbesc cu ea de la nivelul unui prieten, dar şi ca părinte, există limite şi reguli. Nu am îndrumat-o către nicio profesie, dar nici nu am oprit-o”, a declarat Esca despre relaţia dintre ea şi fiica ei, potrivit kfetele.ro.
Cu sigurață, de aceeași susținere au avut parte Alexia și Aris și în momentul în care au primit provocarea de a participa în această competiție.
Despre experiența de la America Express, Alexia o numește ca fiind „unică” și din care a avut multe lucruri de învățat.
„Am primit foarte multe mesaje şi le mulţumesc tuturor celor care ne susţin. A fost cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea, o experienţă unică pe care poţi să o trăieşti doar o dată în viaţă. Am învăţat foarte multe lucruri despre oameni, despre culturi, despre mâncare, despre o altă tradiţie”, a spus Alexia Eram pentru cancan.ro.
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…