Știri interne

Copiii au petrecut de două ori mai mult timp în fața ecranelor în timpul pandemiei. Sănătatea mintală, prima afectată | Demamici.ro

Copiii au petrecut de două ori mai mult timp în fața ecranelor în timpul pandemiei. Sănătatea mintală, prima afectată. Copiii petrec din ce în ce mai mult timp în fața ecranelor de la începutul pandemiei, iar lucrurile nu par să se îndrepte spre o schimbare în bine.

Potrivit CNN, adolescenții au raportat că au petrecut aproape 8 ore pe zi în fața unui ecran (telefon, tabletă, laptop), adică de două ori mai mult comparativ cu perioada de dinainte de pandemie.

Acest interval de timp nu include și timpul petrecut online pentru orele de la școală.
Studiul publicat și în JAMA Pediatrics are în vedere doar timpul petrecut în mod recreațional și implicarea în activități precum: jocurile video, streaming, rețele de socializare, comunicarea cu prietenii prin mesaje, apelurile video și navigarea pe internet.

Ceea ce este și mai îngrijorător este faptul că adolescenții care au raportat o dublare a timpului petrecut online au fost aceeași care au fost afectați și în alte arii ale vieții lor.

Copiii au petrecut de două ori mai mult timp în fața ecranelor în timpul pandemiei. Sănătatea mintală

Autorul studiului, Dr. Jason Nagata explică legătura dintre excesul utilizării unor astfel de dispozitive și sănătatea mintală a copiilor.

„Mai mult timp petrecut în fața unui ecran, mai mari șansele de a dezvolta stres și o sănătate mintală precară”, a spus acesta.

Un număr de 5,412 copii și adolescenți cu vârstele cuprinse între 10 și 14 ani au fost chestionați cu privire la timpul petrecut în fața ecranului.

În urma cercetării, s-a concluzionat faptul că odată cu pandemia, copiii au petrecut aproximativ 7,7 ore pe zi în fața telefonului, tabletei sau a laptopului. Pe durata studiului, participanții au fost rugați să-și clasifice starea mintală de la „mult mai rău”, la „mult mai bine”, comparativ cu săptămâna anterioară.

De asemenea, au mai fost nevoiți să răspundă și la alte patru întrebări, precum: „În ultima lună, cât de des ai simțit că momentele dificile din viața de zi cu zi au atins un prag atât de înalt, încât ai simțit că nu le mai poți depăși?”

În timp ce mulți părinți s-au gândit că socializarea cu prietenii, în pandemie, îi poate ajuta pe copii să treacă mai bine prin această perioadă, medicii pediatri au altă opinie.

„Consecința negativă vine de la „scrolling-ul apocaliptic”, explică dr. Jenny Radesky.

„Este atunci când oamenii dau scroll în mod compulsiv pe rețelele de socializare și astfel observă și multe știri negative. Mai multe ore petrecute online îi împiedică pe copii și adolescenți să își îndrepte atenția și asupra altor activități, cum ar fi somnul, activitatea fizică, meditația, care chiar îi poate ajuta în această perioadă de stres.”

Cum pot părinții să își ajute copilul

Același studiu a mai arătat că timpul petrecut online al copiilor este invers proporțional cu nivelul de comunicare din familie. Astfel, în familiile stabile, cu o bună comunicare emoțională, timpul petrecut în fața ecranului de către copii a fost mai mic.

Pe lângă interacțiunea cu copilul, părinții sunt sfătuiți să stabilească un timp limitat de petrecere a timpului online. Și, mai ales, evitarea statului în fața ecranului înainte de culcare.

„Părinții ar trebui să încurajeze prin propriul exemplu. Evitați folosirea telefoanelor mobile în timpul mesei în familie sau a altor momente petrecute împreună”, mai spun specialiștii.

Nu în ultimul rând, părinții nu ar trebui să își controleze copilul într-un mod excesiv, ci să construiască o relație bazată pe încredere. În loc să verificați în mod obsesiv timpul petrecut online, mai bine aveți în vedere ca temele copiilor să fie făcute, dar și alte sarcini.

Vezi si: Autismul virtual – cauze, simptome si metode de prevenire! Cat timp ar trebui sa petreaca copilul in fata ecranelor | Demamici.ro

Vezi si: Autismul virtual, boala copiilor uitati la televizor! Cat de periculoase sunt device-urile pentru copiii sub 2 ani! VIDEO

Share

Articole recente

Are doar 2 ani, dar lupta lui e cât o viață. Fii parte din povestea lui Achim! | Demamici.ro

Era o zi ca oricare alta. Stăteam în fața calculatorului, mirată de vremea instabilă de…

6 ore

Veștile bune la matematică se amplifică în echipă! În ARENA de joc CampioMATE – Campionatul național de matematică pe echipe | Demamici.ro

Veștile bune la matematică se amplifică în echipă! În ARENA de joc CampioMATE. Elevii-jucători și…

23 de ore

Mommy brain. Creierul se schimbă în timpul sarcinii – un nou studiu analizează „creierul de mamă” | Demamici.ro

Mommy brain. Creierul se schimbă în timpul sarcinii - un nou studiu analizează „creierul de…

o zi

Primul festival internațional de dans incluziv și dans-terapie din țară – spațiu de acceptare și conexiune deschis tuturor | Demamici.ro

Primul festival internațional de dans incluziv și dans-terapie din țară - spațiu de acceptare și…

o săptămână

Microchimerismul fetal sau despre fenomenul prin care celulele copilului rămân în corpul mamei chiar și zeci de ani după naștere STUDIU | Demamici.ro

Microchimerismul fetal sau despre fenomenul prin care celulele copilului rămân în corpul mamei chiar și…

o săptămână

Ce părere au părinții despre sistemul de învățământ românesc? Rezultatele studiului Novakid, prezentate într-un webinar Social Moms VIDEO (P) | Demamici.ro

Ce părere au părinții despre sistemul de învățământ românesc? Rezultatele studiului Novakid, prezentate într-un webinar…

2 săptămâni