O femeie a avut parte de socul vietii sale atunci cand a ajuns de urgenta la spital.
Femeia credea ca sufera de pietre la rinichi. Dupa ce durerile au făcut-o sa mearga urgent la spital, medicii i-au spus ca este insarcinata in 34 de saptamani astfel ca au bagat-o in sala de operatii, pentru a naste.
Dannette şi Austin Giltz traiesc o frumoasa poveste de iubire de 12 ani si, dupa ce au avut doi copii, au crezut ca familia lor va ramane formata doar din patru membri. Fiindca femeia avea episoade repetate de dureri, a mers la medic convinsa ca are litiaza renala (pietre la rinichi).
„Începusem să am dureri. M-am gândit că am pietre la rinichi, pentru că am mai avut problema asta. Cu aşa o durere, nu făceam decât să stau în pat şi să plâng. Mă durea şi dacă respiram. M-am dus la medic, gândindu-mă că mă vor opera pentru asta, dar am ajuns să mi se facă o cezariană”, a povestit femeia pentru KOTA-TV.
„După ce a analizat proba de urină, medicul mi-a spus că sunt însărcinată. Au adus un monitor cardiac portabil şi au făcut o ecografie şi mi-au spus că este posibil să am gemeni. În circa două ore mi-au confirmat că sunt gemeni, pentru că au identificat bătăile a două inimi.
Când m-au băgat în sala de operaţii, al treilea bebeluş i-a luat prin surprindere chiar şi pe medici. În timpul naşterii, medicul obstetrician a spus „bebeluşul A e un băiat, bebeluşul B e o fată… apoi a strigat: mai am nevoie de o păturică, mai e şi al treilea.
Nici nu-ţi poţi imagina că tripleţii pot fi concepuţi pe cale naturală, darămite să fii însărcinată în 34 de săptămâni şi să nu ştii”, a spus Dannette Giltz.
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…