Cum le vorbim copiilor despre război? Ce trebuie să facă un părinte atunci când cel mic deschide un astfel de subiect? Războiul este, din păcate, o realitate crudă, aflată chiar la granițele României. Mii de refugiați fug din calea bombelor, mame cu copii mici în brațe, bunici cu lacrimi în ochi… Copilași cu ochi triști ajung la noi în țară căutând adăpost și siguranță, iar când această realitate cumplită este peste tot în jurul nostru, apare inevitabil întrebarea: cum le vorbești copiilor despre război?
Cuprins:
Atunci când un astfel de conflict se petrece atât de aproape de granițele țării, iar informațiile despre prezența lui sunt omniprezente, copiii aud, văd și pot avea sentimente precum frică, tristețe, furie și anxietate. Cei mici caută întotdeauna la părinți un sentiment de siguranță și securitate, cu atât mai mult în perioade de criză.
Specialiștii ne recomandă să le explicăm copiilor ce se întâmplă, folosind un limbaj adecvat vârstei lor. Indicat este să purtăm această discuție înainte ca ei să afle din alte surse: de pe internet sau de la prieteni și să își creeze o imagine deformată.
Psihologii îi sfătuiesc pe părinți să îi protejeze pe copii de efectele negative ale unor imagini dramatice, dar și de efectele unor informații alarmiste.
Cum le vorbim copiilor despre război? Iată câteva sfaturi despre cum să abordezi conversația cu copilul tău și să îi oferi sprijin și confort
Alege un moment și un loc în care poți vorbi deschis cu cel mic, iar copilul să se poate simți confortabil să vorbească liber, să pună întrebările care îl macină. Un astfel de moment poate fi în timpul unei mese în familie sau atunci când te joci cu el. Este de evitat să vorbești cu cel mic despre un astfel subiect chiar înainte de culcare.
Un punct de plecare al conversației despre război este să îl întrebi pe copilul tău ce știe și cum se simte. Unii copii s-ar putea să știe deja câteva informații despre ceea ce se întâmplă și să nu fie interesați să vorbească despre asta, dar alții ar putea fi îngrijorați, chiar dacă nu spun nimic. Cu copiii mai mici, desenul, poveștile și alte activități de acest gen pot ajuta la deschiderea unei discuții despre o temă atât de serioasă.
Copiii pot descoperi știrile în multe feluri, așa că este important să verifici mereu ceea ce copilul tău vede sau aude în jurul său. Este posibil ca unii copii mai mici să nu facă distincția între imaginile de pe ecran și propria lor realitate și aceștia pot crede că sunt în pericol imediat, chiar dacă conflictul are loc departe. Iar copiii mai mari pot vedea lucruri îngrijorătoare pe rețelele de socializare și se pot speria de modul în care evenimentele ar putea escalada. Astfel că, o discuţie despre acest subiect este necesară!
Este important să nu minimizezi preocupările lor. Dacă cel mic pune o întrebare care ți se poate părea extremă, cum ar fi „Toți vom muri?”, asigură-l că nu se va întâmpla, dar încearcă și să afli ce a auzit și de ce este îngrijorat de asta, se arată pe site-ul unicef.org.
Cum le vorbim copiilor despre război?
În primul rând, atunci când deschizi o discuție pe această temă, trebuie să te asiguri că poți face asta fiind foarte calmă, fără să emani frică sau anxietate. Chiar dacă și tu ai temerile tale (este absolut firesc!), este important ca atunci când vorbești cu cel mic să fii foarte calmă și să îi explici tot, cu multă răbdare.
Folosește cuvinte adecvate vârstei! Dacă ai un copilaș mic, explică-i pe înțelesul său, fără să îi dai detalii cutremurătoare, însă dacă ai un copil mai mare sau chiar un adolescent, trebuie să fii pregătită să răspunzi cu calm la zeci de întrebări, unele chiar deloc comode.
Explică-i copilului tău că nu este normal ca aceste lucruri să se întâmple, dar că există și o astfel de latură a societății umane.
Arată-i ce poate face pentru a ajuta oamenii aflați în suferință, refugiații, cei care fug din calea bombelor și a armatei invadatoare. Dacă ai un copil mai mare, poți merge chiar să ajuți refugiații alături de el, astfel va vedea ceea ce se întâmplă și va învăța că este nevoie mereu de ajutor, că este în regulă să fim buni, empatici și mereu gata de a întinde o mână celor aflați la ananghie.
Vezi și: Cum să-i vorbești copilului despre război. Ghid, în funcție de vârstă | Demamici.ro