Cum să gestionezi momentele în care copilul țipă și este nervos. Sfaturi de la consultantul educațional Oana Moraru. Nu puține sunt momentele în care nu știi ce să faci atunci când cel mic este nervos, când plânge, țipă sau face un tantrum în mijlocul supermaketului. Însă, potrivit consultantului educațional Oana Moraru, principalele motive pentru care un copil preșcolar este foarte nervos, țipă și vorbește urât sunt fie pentru că sistemul lui nervos este stresat și agitat, fie pentru că nu simte autoritatea „părintelui-cățeluș”.
Cuprins:
Într-un interviu cu Simona Gherghe în cadrul seriei de podcast-uri „Părinți CuMinți”, intitulat „Răspunsuri pentru cele mai mari dileme ale părinților (partea 1)”, Oana Moraru a răspuns la mai multe întrebări ale părinților.
„Am primit întrebări de genul, uite, are 4 ani, vorbesc deocamdată de preșcolari. Nu ne mai înțelegem cu el. Țipă, lovește, trântește, dă cu șutul în pisică, în cățel, simte nevoia să îl facă să îl doară. Comportament deja instalat, nu o suferință de moment cu țipete și supărări, că sunt specifice copiilor și toți le avem. Tantrumuri au și adulții, doar că sunt mai frumos ambalate”, afirmă Oana Moraru.
Consultantul educațional spune că, în spatele furiei necontrolate a copilului, a unui comportament agresiv, stă cu totul altceva.
„Unul dintre motivele pentru care copilul are un comportament agitat și agresiv este că sistemul nervos al copilului, deci ce e în corpul lui, fiziologia lui, e în alertă, pe relația aia de descărcare de cortizol, adrenalină, ca și cum sunt atacat. Noi poate nu mai suntem atenti la corpul nostru, dar la copil se vede imediat când e încleștat, când e încordat, când e armonios.
Copilul care se luptă, țipă, trântește, lovește animalele, îți răspunde urât, te scuipă, îți spune că ești proastă, are întâi sistemul lui biologic, sistemul lui nervos în alertă”, spune consultantul educațional.
Cum să gestionezi momentele în care copilul țipă și este nervos. Sfaturi de la consultantul educațional Oana Moraru
Ce poate determina starea de alertă a copilului
Oana Moraru explică: „alerta copilului poate fi determinată în primul rând de nesiguranță, neliniște sau nevoi neîmplinite”.
„În relație cu mami și cu tati sau în relația dintre mami și tati există o temă recurentă, veche sau relativ nouă, care are nesiguranță la mijloc, neliniște, neîmplinire, teamă. Legată de orice tip de temă familială, de asta nici nu vreau să dau exemple, că pot fi o mie.
Pentru că, dacă sistemul lui de alarmă intră în apăsarea asta și de ceva vreme lovește, trântește, copilul se luptă nu neapărat cu tine, se luptă cu neputința asta de a controla realitatea și de a obține liniște și stare de „sunt în siguranță”. Deci ceva din relația părinților cu ei înșiși și între ei e pe nesiguranță, pe supraviețuire”, explică specialista în educație.
„La vârsta asta lucrurile sunt ori albe, ori negre. Copilul a auzit ceva sau vede realmente ceva și atunci organismul lui intră pe apărare. Când ești pe apărare, pe protecție, pe supraviețuire, unul din răspunsurile sănătoase este să lupți. Lupți cu pisica, lupți cu mama, cu bunica”, precizează consultantul în educație.
Exemple de situații care pot ține copilul în alertă, așadar acesta va fi furios, nervos, agitat:
- părinții se ceartă;
- unul dintre păriți și-a pierdut jobul sau își schimbă locul de muncă;
- mama nu se simte iubită sau apreciată;
- tatăl nu se simte suficient de competent;
- copilul a ascultat o discuție legată de moartea bunicilor;
- a auzit discuții despre nesiguranța financiară;
Oana Moraru spune că un copil nu va reuși să înțeleagă așa cum trebuie informațiile raționale oferite de părinții săi din cauza faptului că nu are încă format creierul rațional.
„În calitate de părinte, îți trebuie resurse infinite, să dai în joacă, în râs, să-l inviți să facă ceva, ca spălatul pe dinți, pe un ton jucăuș sau pornind de la un pretext jucăuș. Sunt părinți care nu au resurse deloc de jucăușenie și nu au abilitatea de a vorbi creierului unui copil de 4 ani și vorbesc din creierul lor de business, de office”, a explicat Oana Moraru.
Oana Moraru este pedagog cu o experiență de predare de peste 30 de ani și autoare de carte. De asemenea, ea este fondatoarea sistemului privat de educație Helikon, fiind implicată constant în procesul educațional atât la clasă, cât și în tabere școlare.
Oana Moraru este consultant educațional, fondatoarea școlii private Helikon și creatoarea platformei Vocea Părinților. Are o experiență de 20 de ani în învățământ, unde a lucrat ca profesor de română și învățător.