Cum sa-ti faci bebelusul sa adoarma singur? Metoda Ferber
Inca de cand sunt in burtica, bebelusii fac adevarate demonstratii de forta, mai ales in timul noptii. Dupa ce vin pe lume, majoritatea bebelusilor isi va mentine ritmul alert, iar somnul de noaptea va fi presarat cu numeroase treziri. Pentru a-si adormi copilasii mai repede, multe mamici aleg sa-i legene fie in brate, fie pe picioare, fie in leagane speciale, doar, doar, micutul va inchide ochii mai repede.
Cuprins:
Exista mai multe metode prin care bebelusii pot fi invatati sa adoarma singuri. Una dintre acestea, mai controversata, este metoda Ferber. Aceasta a fost aplicata initial in anii ’80 si poarta numele doctorului care a propus-o, Richard Ferber. Metoda presupune obisnuirea bebelusului sa fie lasat sa planga pana se linisteste singur, treptat. Asa va ajunge sa adoarma fara ajutorul mamei.
Metoda Ferber functioneaza pe premisa ca adormitul de unul singur este o abilitate care se dobandeste, nu una cu care te nasti. Adeptii acestei metode sustin ca bebelusul, invatat cu o anumita „dadaceala”, in momentul in care se va trezi in timpul noptii va necesita de fiecare data acelasi ritual pentru a putea adormi. Spre exemplu un bebelus obisnuit sa adoarma laganat pe picioare va vrea sa adoarma la fel si daca se va trezi in timpul noptii.
Cum sa-ti faci bebelusul sa adoarma singur? Cum se aplica metoda Ferber
- Bebelusul hranit, schimbat, va fi pus in patut cand este aproape adormit.
- Mama va parasi camera si va fi atenta daca micutul va incepe sa planga.
- Cand il aude plangand se intoarce la bebelus (pentru un minut) pentru a-l linisti.
- Iese din nou din camera si de data aceasta va astepta mai mult pana sa reintre sa il linisteasca.
- Va face la fel, marind treptat timpul de asteptare de la auzul plansetului si pana la intrarea in camera pana cand copilul adoarme.
Micutul nu va fi ridicat din patut pentru linistire. Mama trebuie sa-l linisteasca doar vorbind cu el si mangaindu-l. Potrivit doctorului Ferber, bebelusul ar trebui sa inceapa sa adoarma singur dupa 3-4 nopti, maximum o saptamana.
Tine cont de faptul ca bebelusii mai mici de 6 luni au nevoi constante si nu se recomanda implementarea acestei metode in cazul lor.
Metoda este una controversata, iar multe mame o considera dura. De asemenea, sunt specialisti care nu recomanda ignorarea plansului bebelusului, considerand aceasta metoda ca fiind sinonima cu ignorarea nevoilor bebelusului.
Pe de alta parte, sunt si mame care au pus in practica metoda si dupa cateva nopti mai agitate, copilul s-a obisnuit sa adoarma singur. Urmeaza-ti instinctul si aplica metoda care crezi ca e cea mai potrivita pentru copilul tau. Bebelusii sunt diferiti, iar metoda care da rezultate in cazul unuia se poate dovedi un esec total in cazul altuia.
Citeste si:
CUM SA-TI FACI BEBELUSUL SA DOARMA TOATA NOAPTEA? TRUCURI PE CARE TREBUIE SA LE INCERCI
7 LUCRURI PE CARE NU AR TREBUI SA LE FACI DACA BEBELUSUL NU TE-A LASAT SA DORMI O NOAPTE INTREAGA