Corpul femeii este capabil de o minune complexa si anume crearea unui „om nou”. Inca de la concepere, miracolul vietii incepe. In timpul unui ciclu menstrual normal, cate un ovul este eliberat de catre ovar cam la 14 zile de la data ultimei menstruatii.
Perioada de eliberare a ovulului se numeste ovulatie. In aceste zile, secretiile devin mai fluide si mai elastice, permitand spermatozoizilor sa ajunga in tractul reproductiv feminin. Ovulatia nu se produce obligatoriu la fiecare ciclu menstrual, chiar daca menstruatia apare dupa un tipar regulat.
Din fuziunea dintre spermatozoid si ovul rezulta zigotul. Embriogeneza se numeste perioada dezvoltarii intrauterine care debuteaza cu formarea zigotului si dureaza pana in saptamana a 8-a de sarcina cand embrionul capata infatisare tipic umana.
Ce se intampla in prima saptamana dupa fecundare
La doar 24 de ore dupa fecundare, ovulul incepe sa se segmenteze. Zigotul se subdivide in celule mai mici numite blastomere. La 4 zile dupa fecundare zigotul ajunge sa aiba intre 16-32 celule, stadiu denumit morula. In ziua a 4-a de dezvoltare embrionul se numeste blastocist.
Ce se intampla in a doua saptamana
Blastocistul ajunge sa fie insinuat in stroma endometriala. Cavitatea amniotica incepe sa se dezvolte. In cea de-a doua saptamana se formeaza sacul vitelin. La sfarsitul celei de-a doua saptamani apare circulatia utero-placentara primitiva, iar embrionul se implanteaza in interiorul endometrului matern.
Ce se intampla in a treia saptamana
Saptamana a treia este esentiala pentru formarea somitelor si a placii neurale. Prin diviziunea somitelor se vor forma: coloana vertebrala, musculatura si dermul. Din placa neurala se va forma tubul neural – precursorul sistemului nervos central.
Ce se intampla in a patra saptamana
Intre saptamanile 4-8 de sarcina (perioada embrionara) se modeleaza forma externa a corpului copilului. In aceasta saptamana se formeaza tubul neural. La sfarsitul ei, cea mai mare parte a sistemului nervos central devine vizibila.
Se diferentiaza neuronii si celulele gliale. De asemenea, se formeaza si un tub intestinal. In ziua 22 se formeaza diverticulul respirator care pe masura ce se va dezvolta va da nastere vaselor plamanului, cartilajului si tesutului muscular al bronhiilor. Intre zilele 26 si 28 se formeaza mugurii bronsici primari care vor sta la baza formarii celor doi plamani.
Ce se intampla in saptamana a 5-a
Se formeaza 3 muguri bronsici secundari pe dreapta si 2 pe stanga, acestia fiind baza lobilor pulmonari. Amniosul va fi transportat ventral si va fi transformat in cordon ombilical. Inima incepe sa bata pompand sangele in cordonul ombilical care conecteaza bebelusul la placenta.
Perioada fetala (saptamana 9 – nastere)
Perioada fetala este cuprinsa intre saptamana a 9-a de sarcina si nastere. In aceasta etapa corpul copilului creste intr-un ritm accelerat.
Saptamanile 9-12 – In saptamana a 9-a de sarcina capul copilului reprezinta jumatate din lungimea embrionului. Nu va faceti griji. Pana in saptamana a 12-a corpul creste accelerat, iar lungimea craniu-sezut se dubleaza.
La sfarsitul celei de-a 9-a saptamana copilul are picioarele foarte scurte, insa pana la finalul celei de-a 12-a saptamana membrele ajung sa aiba aproape lungimea finala, iar fatul cantareste aproximativ 28 g.
In saptamana a 9-a, organele genitale externe masculine si feminine incep sa se dezvolte. Intre 9 si 12 saptamani incepe sa se formeze si urina care va fi eliminata in lichidul amniotic.
Saptamanile 13-16 – Copilasul isi misca membrele inca din saptamana a 8-a, insa mama nu simte inca. In aceste saptamani, membrele inferioare se dezvolta cu rapiditate, in timp ce membrele superioare sufera un proces mai lent de crestere. Din saptamana a 16-a, in cazul fetitelor, ovarele se diferentiaza, ele continand foliculii primordiali cu ovogonii.
Saptamanile 17-20 – Miscarile fatului incep sa fie resimtite de mama. Dezvoltarea membrelor inferioare se apropie de final. Apare vernixul caseosa – substanta ceroasa care acopera pielea copilului. Apare si parul fin – lanugo.
In saptamana 18, in cazul fetitelor, se formeaza uterul si se canalizeaza vaginul. In cazul baietilor, testiculele incep sa coboare din peretele posterior al abdomenului in saptamana a 20-a.
Saptamanile 21-25 – Copilul creste foarte mult in greutate. La 21 de saptamani fatul are miscari de clipire. La 24 de saptamani, plamanii incep sa secrete surfactant care asigura dezvoltarea alveolelor.
Saptamanile 26-29 – Plamanii sunt dezvoltati suficient astfel incat sa poata sustine functia respiratorie in cazul nasterii premature. Incep sa se dezvolte si unghiile de la picioare. Cele de la degetele mainii s-au format inca din saptamana 24. In cazul baietilor, testiculele coboara in scrot din saptamana 28.
Saptamanile 30-38 – Apare reflexul pupilar, ceea ce permite fatului orientarea spontana la lumina. In aceasta perioada, copilul ia foarte mult in greutate, iar tesutul adipos creste cu 14 grame pe zi.
sursa: Embriogeneza – date generale – Prof.univ.dr. Paula Drosescu