Cum spălăm, curățăm și sterilizăm echipamentul folosit la hrănirea bebelușului? Un start sănătos pentru copilul tău. Un bebeluș nu vine la pachet cu un manual de instrucțiuni, iar îngrijirea nou-născutului se poate dovedi mai dificilă decât se așteptau proaspeții părinți, cu atât mai mult dacă sunt la primul copil. Multe mame își dau silința și acumulează o mulțime de informații pe parcursul celor 9 luni de sarcină. Își fac liste cu toate lucrurile de care au nevoie în maternitate, dar și acasă, în primele săptămâni/ luni de viață ale copilului. În acest articol ne vom focusa pe modul în care trebuie să realizăm spălarea, curățarea și sterilizarea echipamentului folosit pentru hrănirea bebelușului.
Cuprins:
Putem reduce riscul de îmbolnăvire a copilului luând câteva măsuri elementare:
- În primul rând, părinții trebuie să se spele riguros pe mâini înainte de a manevra biberoanele, suzetele, pompa de sân, jucăriile pentru dentiție etc.
- Zona în care copilul ia masa trebuie păstrată mereu curată (în cazul bebelușilor diversificați)
- Echipamentul folosit la hrănirea bebelușului trebuie spălat bine după fiecare utilizare (cu detergenți speciali) și sterilizat la nevoie
Indiferent de modul în care este hrănit bebelușul (lapte matern sau formulă de lapte praf) și chiar după 6 luni, când se începe diversificarea, biberoanele, recipientele în care se păstrează hrana copilului trebuie curățate foarte bine și sterilizate.
Cum se face curățarea echipamentului folosit la hrănire (biberoane, tetine, pompă de muls, recipiente)?
Dacă mama folosește o pompă de muls pentru extragerea laptelui matern, aceasta trebuie curățată corespunzător. Este important ca accesoriile să fie dezasamblate înainte de a fi curățate pentru a putea fi înlăturate toate resturile de lapte. La fel se procedează și cu recipientele pentru stocarea laptelui. Într-un video realizat cu sprijinul Philips Avent, moașa licențiată Anca Bălășoiu a oferit mamelor sfaturi prețioase cu privire la modul în care ar trebui să se facă curățarea și sterilizarea echipamentului folosit la hrănirea bebelușului.
Anca Bălășoiu: „Atunci când spălăm un biberon sau recipientul pompei de muls, trebuie să ne asigurăm că am spălat foarte bine interiorul recipientului. Să aveți grijă la muchia recipientului sau biberonului pentru că acolo rămân urme de grăsime. Ar fi bine să curățați recipientele imediat după folosire.
Dacă noaptea nu puteți face acest lucru, lăsați-le la înmuiat într-un vas cu apă cu detergent până a doua zi când le veți putea curăța. Spălăm foarte bine recipientele/ biberoanele, apoi le clătim. E de preferat să facem clătirea cu apă rece pentru că se îndepărtează mai bine spuma produsului de spălare folosit.”
De ce nu este suficientă doar spălarea biberoanelor? Cât de important este să sterilizăm echipamentul de hrănire?
Grăsimile care sunt prezente în laptele matern, cât și în formulele de lapte pot deveni un mediu de cultură a bacteriilor, iar copilul poate avea tulburări digestive. Tetinele sau mameloanele de silicon ar trebui întoarse pe dos pentru a putea fi spălate foarte bine, apoi ele vor fi clătite cu apă rece.
Cănile, paharele, farfuriile, lingurița, chiar și jucăriile pentru dentiție trebuie curățate, spălate și dezinfectate. Trebuie avute în vedere recomandările producătorului cu privire la sterilizarea produselor pentru a evita deteriorarea acestora.
După ce am spălat și clătit echipamentul folosit la hrănirea bebelușului, punem obiectele la scurs pe o lavetă uscată și curată sau pe un grătar. Înainte de a steriliza ar fi bine să ne spălăm pe mâini și să dezinfectăm suprafața de lucru, blatul din bucătărie.
Metode de sterilizare folosite pentru dezinfectarea echipamentului de hrănire a bebelușului
1. Sterilizarea cu soluție de sterilizare la rece
Există pe piață diverse substanțe lichide, pudre sau tablete folosite pentru uz casnic. Este bine să respectăm recomandările producătorului cu privire la prepararea soluției de sterilizare (modul de preparare, concentrația soluției, timpul de acțiune). Mulți producători recomandă să lăsăm obiectele în soluția de sterilizare minimum 30 de minute.
Atunci când sterilizăm la rece:
- Vom umple cu apă un vas
- Vom adăuga substanța de sterilizare la rece
- Introducem obiectele care trebuie să fie acoperite în totalitate de soluție
- Acoperim cu un capac vasul în care am introdus obiectele pentru a preveni plutirea acestora.
- După ce am lăsat obiectele în soluție cât timp este indicat, le scoatem și le clătim.
Nu adăugați niciodată mai multă sau mai puțină soluție de sterilizare decât recomandă producătorul.
Sterilizarea la rece este destul de costisitoare întrucât presupune cheltuirea banilor pe soluție, iar aceasta se va consuma foarte repede. Manevrele pentru sterilizarea la rece sunt consumatoare de timp, iar în călătorie este dificil să realizăm acest tip de dezinfectare a echipamentului de hrănire a copilului.
2. Sterilizarea prin fierbere
- Se aleg un vas, oală, ibric, suficient de mari astfel încât să încapă în ele toate obiectele pe care dorim să le sterilizăm.
- Se pune vasul pe aragaz sau pe plită.
- După ce apa atinge punctul de fierbere, introducem obiectele în interior. Obiectele se pot introduce și odată cu punerea vasului pe foc, când apa încă este rece. După vreo 3, 4 minute de când a început apa să fiarbă le putem scoate. Dezavantajul la această metodă este că unele obiecte se pot deteriora prin fierbere.
- Ar fi mai eficientă introducerea obiectelor în apă după ce aceasta a atins punctul de fierbere.
- Le introducem în vas și le lăsăm acolo până când apa s-a răcit.
- Dacă ne grăbim, putem scoate mai repede obiectele cu ajutorul unui clește.
După sterilizare apa se aruncă întotdeauna, iar obiectele vor fi depozitate pe un grătar pentru a se scurge excesul de apă. Dacă am sterilizat pompe, ideal ar fi să le montam imediat după sterilizare și uscare. Dacă avem mameloane din silicon, le introducem imediat în cutia specială pentru depozitare.
3. Sterilizarea în mașina de spălat vase
Există mașini de spălat vase în care pot fi sterilizate obiectele, dar sunt foarte puține pe piață. Mașinile de spălat vase încălzesc apa la 60 de grade, temperatură care nu este suficientă pentru sterilizarea obiectelor. Trebuie acordată o foarte mare atenție funcției de clătire.
În cazul mașinilor de spălat vase, se mai întâmplă să râmână urme de detergenți pe obiecte. Un alt dezavantaj îl constituie faptul că ea nu poate fi pusă în funcțiune pentru un număr mic de obiecte (un biberon/ o suzetă etc) sau poate fi folosită și astfel, dar nu este rentabil.
4. Sterilizatoare
Specialiștii recomandă sterilizarea echipamentului pentru hrănirea bebelușului până la împlinirea primului an de viață, acest lucru însemnând că vei putea folosi aparatul pentru biberoane, tetine, elemente ale pompei de sân, suzete, jucării de dentiție, linguri, căni, pahare, farfurii sau alte recipiente folosite în diversificare.
Un sterilizator îți ușurează semnificativ viața și este unul dintre accesoriile de nădejde ale mamelor, cu atât mai mult cu cât timpul nu este un atuu la început de maternitate. Există mai multe tipuri de sterilizatoare pe piață.
4.1. Sterilizatoare adecvate pentru cuptorul cu microunde
Avantajul principal al acestui tip de sterilizator îl constituie rapiditatea. În funcție de puterea maximă a cuptorului cu microunde, echipamentul pentru hrănirea bebelușului va putea fi folosit în 2 minute la 1100 – 1850W, 4 minute la 800 – 1000 W sau în 6 minute la 600 – 800 W.
Sterilizatorul este construit inteligent astfel încât obiectele sterilizate pot fi manevrate în siguranță imediat după încheierea sterilizării. Mânerele nu se înfierbântă, în acest fel fiind prevenit contactul cu aburul la o temperatură ridicată și implicit riscul de accidente.
Obiectele rămân sterile până la 24 de ore (dacă sterilizatorul nu este deschis). Este ușor de transportat și poate fi luat în călătorii (dacă știți că la destinație aveți disponibil un cuptor cu microunde).
Dacă vă atrage acest tip de sterilizator, vă recomandăm modelul Philips Avent SCF281. Este fabricat integral din materiale fără BPA și omoară până la 99,99% dintre bacterii.
Trebuie să aveți în vedere și dezavantajele sterilizatoarelor la microunde. De regulă, aceste sterilizatoare sunt mici de înălțime și au o durată de întrebuințare mai scurtă, putând fi folosite pentru recipiente mici sau foarte mici, adică în primele săptămâni după naștere.
Pe termen lung acestea vor fi ineficiente pentru că vom folosi biberoane din ce în ce mai mari mari. Mai mult decât atât, există riscul deteriorării rapide a obiectelor sterilizate, iar economia pe care am făcut-o cumpărând un sterilizator mai ieftin va fi anulată de sumele de bani pe care va trebui să le plătim pentru a cumpăra recipiente, biberoane, tetine, suzete etc noi.
4.2. Sterilizatoarele cu aburi
Aici voiam să ajung pentru că am descoperit noul sterilizator SCF293 de la Philips Avent, un aparat minune care nu doar sterilizează, ci și usucă obiectele înainte de a se opri.
Principalele avantaje ale sterilizatorului şi uscătorului de biberoane Philips Avent SCF293
Un sterilizator cu aburi te scutește de multe bătăi de cap, mai ales că în primele săptămâni după naștere nu ești tocmai în cea mai bună dispoziție. Schimbările hormonale, oboseala și noutatea, pe care o aduce în viața ta ființa minunată pe care ai adus-o pe lume, te fac mai vulnerabilă din punct de vedere emoțional și nu îți dorești să petreci timp prețios ocupându-te de treburi casnice.
Din acest punct de vedere, aparatul este un adevărat ajutor. Trebuie doar să cureți biberoanele, tetinele și ce mai vrei să dezinfectezi, să le plasezi în aparat, să adaugi apă și să apeși un buton. Nu trebuie să stai lângă el, să îl păzești, să îl urmărești sau să cronometrezi procesul de sterilizare. Totul este automat.
Un ciclu de sterilizare durează aproximativ 10 minute. Încălzirea durează 4 minute, iar sterilizarea în jur de 6 minute. Dacă dorești sterilizarea și uscarea obiectelor în același ciclu, durata este de 40 de minute.
În 40 de minute (atât durează un ciclu complet de sterilizare și uscare) echipamentul pentru masa bebelușului va fi pregătit pentru o nouă întrebuințare. Rezultatul uscării poate varia în funcţie de temperatura ambiantă, umiditatea ambiantă şi încărcarea sterilizatorului. Cu alte cuvinte, timpul poate varia în funcție de acești factori. Obiectele se pot usca mult mai repede de cele 40 de minute menționate sau din contră, poate fi necesar un ciclu în plus de uscare.
Este important de știut că sterilizarea se face 100% fără substanțe chimice, doar prin puterea aburului pur care distruge 99,9% dintre germenii nocivi.
După sterilizarea puternică cu abur, un jet concentrat de aer filtrat usucă obiectele. Cu alte cuvinte, vei scoate biberoanele, suzetele, elementele pompei de sân etc perfect uscate, fără a fi nevoie să le lași să se scurgă de apa în exces și să se usuce.
Acesta este avantajul care mi-a plăcut cel mai mult la acest aparat și datorită căruia îl recomand cu toată căldura graviduțelor care își fac primele liste de cumpărături, dar și mamelor la început de drum care nu au apucat să facă o achiziție din timpul sarcinii sau nu erau decise ce tip de sterilizator este mai potrivit nevoilor lor.
Un alt lucru care mi-a plăcut foarte mult la acest produs este faptul că are o tavă de scurgere specială (nu o mai găsiți la alte sterilizatoare cu aburi). Știți mirosurile urâte care apar după ce sterilizatorul a fost folosit o perioadă mai îndelungată? Dacă nu ați trecut încă prin această experiență, vă spun eu.
Picăturile de lapte, rezidurile din recipientele pe care nu le-ați putut curăța perfect (fie din cauza oboselii, fie din neatenție, lipsă de timp etc) ajung să se scurgă pe placa de încălzire. În timp, se degajă mirosuri foarte neplăcute. Această tavă minunată împiedică aceste scurgeri. Ea poate fi îndepărtată și curățată foarte ușor.
Nu ocupă mult spațiu pe blatul din bucătărie. Fiind un aparat înalt și îngust poate fi ușor încadrat în designul unei bucătării moderne. De asemenea, il puteți transporta cu ușurință (aparatul are aproximativ 2277 grame) dintr-o încăpere în alta dacă este nevoie de acest lucru.
Interiorul spațios – în aparat încap până la 6 biberoane. Este înalt, iar acest lucru este foarte important pentru că putem dezinfecta biberoane, căni, pahare mai mari. Așadar, durata de întrebuințare a acestui sterilizator este mult mai mare decât a celor mai scunde.
Mai mult decât atât, aparatul are o capacitate suficient de mare încât să acopere jumătate dintre mesele pe care le are un bebeluș în 24 de ore (în cazul copiilor hrăniți cu formulă), astfel încât să puteți steriliza mai multe recipiente odată, fără să fiți nevoiți să îl manevrați după fiecare masă a bebelușului.
Este foarte important să fiți atenți la compartimentarea aparatului.
Sunt unele sterilizatoare „dotate” din fabrică cu un suport în care pot fi poziționate biberoanele. Țineți cont de faptul că nu sterilizați doar biberoane și nu vreți să fiți limitați la acest lucru din cauza unei compartimentări deficitare. Veți avea nevoie să dezinfectați și boluri, perii de curățat, elemente ale pompei de sân, lingurițe etc și toate acestea trebuie să încapă fizic în aparat. În noul sterilizator SCF293 de la Philips Avent încap fără nicio problemă.
Conținutul rămâne steril până la 24 de ore. Aparatul nu te ajută doar să sterilizezi, ci și să depozitezi în siguranță biberoanele. Acestea rămân sterile până la 24 de ore dacă capacul aparatului nu este înlăturat.
Se curăță foarte ușor – Până și placa de încălzire poate fi curățată la acest sterilizator. Periodic (producătorul recomandă la 4 săptămâni) se face detartrarea. În unitatea de bază a aparatului se pune un amestec format din 90 ml de oțet alb și 30 ml de apă. Se selectează funcția de sterilizare și se lasă să acționeze 5 minute. Se oprește aparatul, se răstoarnă apa rămasă și se clătește.
Funcții foarte utile precum: timerul. Indicatorul de progres luminează intermitent pentru a arăta că aparatul începe să sterilizeze. După ce acest proces s-a finalizat, indicatorul se stinge, iar aparatul se oprește automat.
Funcția de oprire automată, în cazul în care aparatul nu are suficientă apă. În acest fel se evită deteriorarea aparatului sau a obiectelor puse la sterilizat.
Odată încheiat programul de lucru, ești înștiințat prin sistemul de avertizare luminos. Luminile se sting.
Mod de funcționare
1. Turnăm apă (distilată) direct în rezervorul de apă de la bază. Cantitatea necesară este de 130 ml. Dacă nu aveți un cântar de bucătărie, puteți folosi un recipient mic de la Avent.
2. Asamblăm sterilizatorul. Coșul mare pe bază, apoi coșul mic, iar deasupra capacul. Ce mi s-a părut genial la acest sterilizator este faptul că are dimensiunea reglabilă, în funcție de nevoie.
Adică se poate steriliza folosind doar coșul mic peste bază (dacă avem de dezinfectat doar obiecte mici (ex: suzete, mameloane din silicon, tetine, jucării de dentiție), sau doar cu coșul mare (potrivit pentru obiecte de dimensiuni medii precum pompe de sân, farfurii). De asemenea, îl putem folosi în varianta completă, cu coșul mare și cel mic deasupra când avem nevoie să sterilizăm până la 6 biberoane de 330 ml.
3. Așezăm obiectele pe care vrem să le sterilizăm. Biberoanele le punem în gura în jos în coșul mare. Capacele biberoanelor, inelele filetate și tetinele le vom așeza în coșul mic.
4. Așezăm capacul
5. Introducem ștecherul în priză. Un dezavantaj al aparatului mi s-a părut a fi la cablul de alimentare care este cam scurt. Mi-ar fi plăcut să fie mai lung pentru a nu fi nevoie de folosirea unui prelungitor.
6. Apăsăm butonul de pornire pentru a porni aparatul
7. Rotim butonul de pornire/ oprire pentru a selecta modul dorit (sterilizare, auto – include un ciclu complet de sterilizare și uscare sau doar uscare)
8. Apăsăm butonul pentru a porni aparatul
Lucruri de reținut pentru a evita problemele pe care le poți avea la utilizarea aparatului
- Nu turna apă în fanta de evacuare a aerului
- Nu scufunda unitatea e bază în apă
- Utilizează 130 ml de apă distilată
- Curăță articolele în prealabil
- Dezasamblează toate piesele complet și așază-le cu deschiderea orientată în jos
- Golește apa rămasă din coșul mare după fiecare utilizare
- Curăță filtrul la 4 săptămâni
- Detartrează sterilizatorul la fiecare 4 săptămâni. Îți dai seama că aparatul trebuie detartrat când pe placa de încălzire apar niște pete mici albe sau maronii. Dacă observi că pe placa de încălzire rămâne multă apă după sterilizare, poate fi din cauză că este blocată de calcar.
În concluzie, sterilizatorul şi uscătorul de biberoane SCF293 este o variantă optimă pentru dezinfectarea echipamentului de hrănire a bebelușului. Ocupă un spațiu redus în bucătărie, este ușor de transportat, are o eficiență sporită, se manevrează ușor, iar timpul de lucru este scurt. Toate argumentele detaliate anterior îl recomandă ca fiind o achiziție utilă pe care te poți baza pe termen lung. Pentru mai multe detalii și comenzi puteți arunca un ochi AICI!
Vezi si: Accesoriile de care ai nevoie atunci când alăptezi | Demamici.ro