Știri interne

Darius, micul artist din Pata Rât. Trăiește lângă rampa de deșeuri a orașului, dar și-a deschis prima expoziție de artă | Demamici.ro

Darius, micul artist din Pata Rât. Trăiește lângă rampa de deșeuri a orașului, dar și-a deschis prima expoziție de artă. Darius Ludwig are 12 ani, s-a născut într-o familie defavorizată, însă e dovada vie că talentul și dedicarea nu țin cont de situația materială de acasă.

Locuiește cu familia lui în Pata Rât, o zonă mărginașă din Cluj-Napoca, situată lângă rampa de deșeuri a orașului. Peisajul din jurul casei lui nu este prea plăcut privirii, însă Darius a învățat să vadă viața în culori. Băiatul este pasionat de arte plastice și își petrece mare parte din timp realizând desene.

„Așa îmi place mie. În fiecare zi desenez”, spune Darius, extrem de firesc.

Băiatul și-a descoperit singur talentul în această direcție, iar părinții au încercat să îl susțină atât cât au putut și ei.

Darius, micul artist din Pata Rât. Trăiește lângă rampa de deșeuri a orașului, dar și-a deschis prima expoziție de artă

„Acasă, orice prinde în mână, imediat desenează. Asta îi place lui. Eu i-am cumpărat carioci colorate, creioane, ce am putut”, a declarat mama lui, pentru televiziunea locală.

Șansa lui Darius a venit anul trecut când a fost remarcat de membrii unei asociații care se ocupă cu promovarea tinerelor talente. Asociația a strâns cele mai bune desene ale lui David și a organizat o expoziție în centrul orașului Cluj Napoca.

Prima expoziția a micuțului artist din Pata Rât

Pentru Darius, un pas important pentru evoluția lui a fost șansa primită din partea unei asociații, care s-a oferit să îi sprijine talentul. Organizatorii au selectat cele mai bune desene și i-au organizat băiatului prima lui expoziție.

„Este prima lui expoziție cu licitație. Îi dăm o șansă, nu doar lui, ci talentelor din comunitate ca să vadă că se pot afirma”, a declarat președintele asociației AltArt.

Darius nu lasă să treacă nicio zi fără să-și exerseze talentul cu care a fost înzestrat și astfel să se perfecționeze.

„Talentul, de fapt, presupune muncă. E un prea-plin, care poate să fie din „n” motive, dar e ceva care se revarsă, adică are nevoie să se manifeste”, a declarat Denisa Curte, directoarea Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea”.

În urma licitației, s-a strâns aproape 3000 de lei. Darius, micuțul artist din Pata Rât, a primit un telefon mobil, dar și numeroase instrumente necesare pentru a-și practica talentul, dar și o ofertă pentru un curs de desen.

„Vreau să devin cel mai mare artist. Ca Picasso”, a mai declarat el, entuziasmat.

Până când își va vedea împlinit cel mai mare vis, băiatul speră ca prin talentul lui să-și poată ajuta și familia. Darius speră ca într-o zi să se poate muta cu familia într-un loc mai bun din oraș și să ducă împreună un trai decent.

Vezi și: Campion mondial și european la șah la doar 8 ani. Nicolas e din Iași și e de o inteligență sclipitoare | Demamici.ro

Vezi și: Printre geniile lumii la 7 ani. Robert are o minte care il situeaza in 1% din populatia lumii VIDEO | Demamici.ro

Share

Articole recente

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. O zi plină de distracție în aer liber, în Parcul Izvor din București | Demamici.ro

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…

o lună