De ce Laura Cosoi a ales doar prenume din patru litere pentru fetițele ei? Laura Cosoi este mama a trei fetițe superbe, iar în curând, actrița va aduce pe lume bebelușul supriză al familiei, al cărui sex și prenume încă nu le-a dezvăluit.
Cuprins:
Încă de când a devenit mamă pentru prima dată, Laura Cosoi a fost atentă la prenumele de botez ale minunilor sale, iar la o privire mai atentă, toate au câteva ceva în comun.
Rita, Vera și Lara sunt cele trei prenume alese de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, pentru fetițele lor – prenume scurte, deosebite și formate doar din patru litere.
Într-un interviu oferit pentru revista Viva!, vedeta de televiziune a explicat că prenumele fetelor sunt special alese astfel și au o semnificație cu totul deosebită.
De ce Laura Cosoi a ales doar prenume din patru litere pentru fetițele ei? Ce semnificație au
„Evident că fiecare prenume în parte a fost ales cu atenție și fiecare în parte are o semnificație deosebită pentru familia noastră. Fiecare copil are încă un prenume, de sfânt, și fiecare a venit și cu o energie specială, spre exemplu pe Rita o văd ca pe un copil Pace, pe Vera o asociez cu Lumina, iar Lara este ca o Muzică”, a spus Laura Cosoi pentru sursa citată.
Alături de soț și cele trei fetițe, Rita (6 ani), Vera (3 ani) și Lara (2 ani), vedeta mărturisește că și-a găsit cea mai mare liniște.
„Reușesc să-mi împart timpul destul de bine. Când ai o familie numeroasă, este foarte important să fii organizat și singurele momente care îmi dau liniște sunt cele în care sunt alături de copii și de Cosmin, când reușim să luăm cina împreună, să gătim, să ieșim în parc, în natură, îmi place să mergem cu bicicletele, să facem drumeții pe munte și în timpul rămas pot să merg la masaj sau să mă văd cu prietenii!”, a mai spus Laura Cosoi.
Laura Cosoi a visat că va avea și al patrulea copil: „Acest bebeluș mi-a apărut în vis, mi-a spus și prenumele lui”
Vestea că va deveni mamă pentru a patra oară a fost o mare bucurie pentru ea, însă nu o surpriză chiar atât de mare. Cu atât mai mult cu cât și visase acest moment pe care îl trăiește acum.
Laura Cosoi a mai povestit într-un alt interviu, că în urmă cu doi ani, a visat acest bebeluș, care i-a apărut în vis și i-a spus și prenumele.
„Sigur că știu, pentru că sarcina este foarte avansată, dar mă amuză faptul că eu am știut încă de acum doi ani ce va fi, pentru că acest bebeluș mi-a apărut într-un vis, mi-a spus că va veni pe lume, dar și-a spus și prenumele, așa încât n-am avut prea mare bătaie de cap să alegem prenumele. Nu am spus public ce va fi, pentru că nici fetițele nu știu încă și urmează să le pregătesc o surpriză!”, a mai declarat Laura Cosoi pentru Viva.
Laura Cosoi și-a anunțat anul acesta sarcina, la scurtă vreme, după ce mama ei a murit, un episod care a afectat-o mult pe actriță.
„Normal că ne așteptam, pentru că ne-am dorit acest copil foarte mult, n-am știut că se va și întâmpla atât de repede, mai ales într-o perioadă foarte grea a vieții mele, dar Dumnezeu e mare și știe exact când e bine să se întâmple anumite lucruri. Pentru noi, în momentul ăsta, e o mare binecuvântare și o bucurie că bebelușul este sănătos și iată că, la vară, familia noastră va avea brațele și mai încăpătoare!”, a mai spus Laura Cosoi.
Vezi și: Laura Cosoi, însărcinată din nou la 42 de ani. Actrița așteaptă al patrulea copil | Demamici.ro