Traducere dupa Diana Spalding
Iata o scena extrem de familiara – una la care am asistat de sute de ori atat in calitate de copii, cat si ca parinti. Luam cina in familie cu prietenii sau rudele. Burtile ne sunt pline, zambetul e pe buze, inimile sunt fericite. Apoi cineva se apleaca spre copilas si spune: „Da-mi o imbratisare inainte sa plec!”.
Micutul face cativa pasi inapoi si spune timid, dar sigur: „Nu vreau!”. Apoi toti ochii se atintesc asupra mea. Rudele sau prietenii, care asteaptau un moment de afectiune cu omuletul micut pe care il iubesc atat, se asteaptau ca reactia mea sa fie: „Hai, draga. Da-i o imbratisare sau un pupic”.
In tot acest timp, omuletul meu imi cauta privirea si imi spune prin ochisorii sclipitori ca nu-si doreste asta. In ciuda asteptarilor prietenilor sau rudelor, ii voi spune copilului: „E ok. Nu trebuie sa imbratisezi daca nu-ti doresti”. Poate parea putin ciudat, dar actul care va fi vazut ca o impolitete din partea mea reprezinta de fapt unul dintre principiile mele de parenting.
Principala mea responsabilitate e fata de copiii mei. Este „job-ul” meu sa ii ajut sa-si apere punctul de vedere si cand ei n-o pot face, eu sa le tin partea. Ei au incredere in mine mai mult decat in oricine altcineva din Universul asta. Nu am de gand sa le tradez increderea asta si sa-i pun sa faca ceva care ii face sa se simta incomod.
Sincera sa fiu sunt chiar mandra cand copiii mei refuza uneori sa imbratiseze. Ai nevoie de curaj sa iti faci cunoscuta vointa – cu atat mai mult cand vine vorba despre matusa Sally. Prin actiunile mele vreau sa-i fac sa inteleaga ca li se permite si ca sunt incurajati sa-si exprime parerea si sa se protejeze de lucrurile care ii fac sa se simta stanjeniti.
„Eu sunt stapanul corpului meu”.
Cred ca spun asta de 243 de ori pe zi. Cateodata folosesc sintagma cand baietelul meu de 3 ani insista sa mi se aseze pe cap sau cand fetita mea vrea cu tot dinadinsul sa-mi demonstreze ca jeleul ar putea fi un fard de pleoape foarte bun. „Mamaaaa, este de capsuni”. „Cine e stapanul corpului meu, draga?”, „Ugh, tu esti”, imi raspunde ea.
In spatele acestei sintagme sta dorinta mea de a-i invata ca nimeni nu le poate dicta vreodata ce sa faca cu propriul lor corp. Auzim de foarte multe ori ca in educatia copilului consistenta este foarte importanta. Ar fi confuz pentru ei sa le spun ca este ok sa nu-si imbratiseze prietenii sau colegii la scoala daca nu vor sa faca asta, in schimb sunt cumva obligati sa o imbratiseze pe matusa Sally ori de cate ori aceasta solicita acest lucru. Nu inseamna nu si punct.
Inseamna nu cand spun: „nu atinge cuptorul”, inseamna nu cand sora ta iti spune: „nu ma mai gadila”. Inseamna nu cand prietena ta iti spune: „Nu, nu sunt pregatita inca”. La fel inseamna nu cand cineva iti cere o imbratisare. Acesta este mesajul.
Statisticile arata ca la un moment dat este foarte posibil ca unul dintre copiii mei sa se afle intr-o situatie inconfortabila in legatura cu corpul lui. Nu voi fi acolo cand acest lucru se va intampla, insa sunt acum cu ei si vreau sa fac acest lucru sa conteze. Poate ca undeva, vocea mea va lucra in subconstientul lor si cand va fi nevoie vor avea puterea sa spuna: „Eu sunt stapanul corpului meu” si asta ii va ajuta.
