De ce să alegi haine din lână pentru bebelușul tău. Calitatea materialelor, esențială pentru sănătatea copilului | Demamici.ro

De ce să alegi haine din lână pentru bebelușul tău. Calitatea materialelor, esențială pentru sănătatea copilului. Hainele copiilor au o importanță majoră pentru sănătatea micuților și nu este deloc mult spus acest lucru. Mulți părinți cumpără articole vestimentare doar pentru că arată bine pe copil sau sunt la modă, dar sunt oare confortabile? Sunt materiale calitative? Rezistă în timp?

În mod sigur știți cât de dăunătoare pot fi materialele precum nailon, poliester sau alte țesături industriale pentru pielea bebelușului dumneavoastră. Aceste tipuri de țesături pot provoca iritații, transpirații sau sensibilitate. De aceea, cea mai importantă decizie pe care o luați în momentul achiziționării articolelor vestimentare trebuie să aibă legătură cu rezistența și calitatea materialelor.

De ce să alegi haine din lână pentru bebelușul tău. Calitatea materialelor, esențială pentru sănătatea copilului

Cea mai utilizată si cunoscută fibră naturală care oferă o senzație de confort este bumbacul. Hainele din bumbac sunt potrivite pe o vreme uscată și la temperaturi ridicate, dar în același timp reprezintă cea mai nepotrivită alegere pentru un mediu umed și rece.

Bumbacul își pierde capacitatea de izolare termică într-un mediu umed. Acesta absoarbe apa și se udă, elimină căldura corpului în afară, păstrând transpirația și vaporii de apă pe piele. Un alt dezavantaj al hainelor din bumbac este că acestea irită pielea atunci când sunt umede.

De ce lână?

  • Lasă pielea să respire, absoarbe vaporii de apă din corp și ii eliberează în atmosferă;
  • Ajută la reglarea temperaturii;
  • Izolează, ține de cald iarna și răcorește vara;
  • Respinge ploaia, are efect hidrofob;
  • Se murdăresc mult mai greu, se mențin curate pentru mai mult timp;
  • Oferă confort;
  • Antibacteriană în mod natural datorită conținutului de lanolină;
  • Nu devin urat mirositoare, se păstrează mirosul proaspăt;
  • Fibrele de lână pot fi îndoite și răsucite de cel puțin 30.000 de ori fără a se rupe;
  • Țesătură sigură și rezistentă la foc, are o rată scăzută de răspândire a focului în comparație cu bumbacul sau alte fibre sintetice;
  • Elasticitatea naturală ajută ca îmbrăcămintea din acest material să se muleze perfect pe corp, iar apoi să își recapete forma inițială;
  • Nu are tendința de a crea elasticitate statică;
  • Rezistența la șifonare o face mult mai practică față de alte tipuri de țesături;
  • Absoarbe radiațiile UV și asigură protecție solară. Deci, este perfectă pentru activități în aer liber;
  • Sunt studii care demonstrează că acest material ajută la un somn mult mai odihnitor atât pentru copii cât și pentru adulți;
  • Se spală rar tocmai pentru că ,„se spală singură” în momentul în care se umezește;
  • Este biodegradabilă – se descompune în pământ în mod natural;
  • Potrivită pentru persoanele cu alergii și piele sensibilă;
  • Poate fi purtată mai mult timp;
  • Petele superficiale pot fi îndepărtate cu peria sau la chiuvetă;
  • Nicio altă fibră din lume nu a reușit să întrunească toate calitățile pe care le deține lâna.

Lâna este formată din trei straturi:

  1. Cuticula – care se găsește la suprafața fibrei și formează un înveliș cu aspect solzos
  2. Cortexul – reprezintă 90% din masa fibrei și determină proprietățile fibrei
  3. Canalul medular – care se găsește în interiorul fibrei semifine și la lâna groasă

De ce să alegi haine din lână pentru bebelușul tău. Ce fel de lână?

Diferențele intre diferitele tipuri de lână sunt date de caracteristicile fizice ale fiecărui fir din care este compusă. Cu cat diametrul firului este mai mic, cu atât lâna este mai fină, iar lâna mai fină este mai moale decât lâna mai groasă sau cu diametrul mai mare.

Lâna merinos este însă mult mai fină, poate fi de la aproximativ 24 microni si ajunge pana la 15 microni. Ca si comparație, părul uman are aproximativ 75 de microni, astfel că lâna merinos poate fi de cinci ori mai fină decât propria podoabă capilară. Lâna merinos are o structura complexa, formată în mare parte din molecule de proteine care se întrepătrund, cunoscute sub numele de keratină. Keratina este aceeași proteină prezentă în pielea și părul nostru, oferindu-i caracteristici puternice și flexibile.

Cum se păstrează?

Hainele din lână trebuie scuturate, periate și spălate cu mare atenție înainte de a fi puse la păstrare pentru sezonul următor deoarece dăunătorii (moliile) o pot ataca foarte ușor.  Pentru extra siguranță puteți folosi produse anti molii sau alți dăunători.

NU puneți hainele din lână pe umerașe deoarece acestea sunt grele și se pot deforma. Repet, hainele din lână nu se șifonează, le puteți așeza în șifonier și își vor păstra aspectul intact. Nu uitați să lăsați hainele la aerisit , nu în lumina directă a soarelui deoarece  decolorează, măcar o dată pe an.

Folosiți detergenți speciali pentru lână, spălați-le la program special pentru lână. Dacă le spălați manual (în apă călduță), evitați frecarea materialului sau stoarcerea/răsucirea puternică, aceste acțiuni distrug țesătura și duc la apariția scamelor. Petele mici se pot curăța cu apa rece, apoi se tamponează cu o cârpă curată.

Surse

https://www.thewoolroom.com/us/blog/is-wool-safe-for-babies/

https://ellaswool.com/pages/why-wool

https://www.cambridgebaby.co.uk/catalog/why-wool-is-good-for-you

Vezi si: Uleiul de masaj – cum să-l alegi pe cel potrivit pentru bebelușul tău | Demamici.ro

Vezi si: Atenție la ce tipuri de scorțișoară folosești pentru bebelușul tău. În ce condiții devine toxică pentru ficat și sistemul nervos | Demamci.ro

 

Share

Articole recente

Actrița Anca Dinicu a născut. Ce prenume a ales pentru micuțul său | Demamici.ro

Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…

5 ore

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună