Tu - mamă și femeie

Depresia postnatala explicata de psihoterapeutul Isabela Mihut – cauze, simptome, tratament | Demamici.ro

Depresia postnatala explicata de psihoterapeutul Isabela Mihut – cauze, simptome, tratament. Maternitatea vine la pachet cu o serie de transformari fizice si psihice care ne pot lua prin surprindere. Mai mult decat atat, schimbarile rutinei cotidiene, presiunea responsabilitatii materne, iesirea din ritmul vietii profesionale ne pot da peste cap atat de mult incat de la tristete si anxietate pana la depresie nu mai ramane decat un singur pas.

Din fericire, in ultima perioada, mamele au inceput sa se informeze mai mult si mai bine despre transformarile care le asteapta in perioada sarcinii, dar si imediat dupa nastere. Au inceput sa fie mai deschise si sa vorbeasca despre starile prin care trec.

Din ce in ce, tot mai multe mame au realizat ca s-ar putea confrunta cu depresia postnatala si s-au indreptat catre un specialist care sa le ajute sa depaseasca aceasta perioada critica.

Depresia postnatala explicata de psihoterapeutul Isabela Mihut – cauze, simptome, tratament

Isabela Mihut, psihoterapeut adlerian si psiholog clinician, vine in ajutorul mamelor oferindu-le raspunsuri clare si calde la intrebarile despre depresia postnatala. Interviu exclusiv pentru demamici.ro.

1. Ce este depresia postnatala/ depresia postpartum?

Pentru femei, nasterea este unul dintre cele mai importante momente din viata, iar proaspata mamica are nevoie de sustinere si sprijin din partea familiei si a celor apropiati. Din cauza schimbarilor hormonale aparute dupa nastere, la unele mamici se poate instala o stare de tristete excesiva si anxietate, dar cu sprijinul medicilor, al asistentelor si in primul rand al partenerului si al familiei, se simte incurajata si pregatita pentru a intra in rolul de mama.

Din pacate unele mamici nu primesc sprijin si nu se simt in siguranta, pregatite pentru a face fata noii situatii, speriate. Se simt singure si astfel sentimentele de tristete se pot agrava si poate aparea depresia postanala. In aceste momente mamica nu mai poate avea grija nici de ea si nici de noul nascut.

2. Ce inseamna „baby blues” si cand stim ca am trecut din acest stadiu in depresie?

„Baby Blues” reprezinta sentimente de tristete, ingrijorare si oboseala care sunt normale, tinand cont de modificarile care apar in viata mamicii. Cu sprijinul celorlalti si incurajare sau chiar prin propriile forte, proaspata mamica isi poate reveni destul de repede.

Adica este doar o stare temporara care poate fi depasita fara tratament medicamentos sau sprijin de specialitate.

3. Care sunt primele simptome ale depresiei postnatale?

Potrivit literaturii de specialitate, depresia, de cele mai multe ori, apare la femeile cu tulburare dispozitionala (adica un ton emotional pervaziv, care influenteaza profund punctul de vedere si perceptia de sine, a altora si a mediului in general) sau alta afectiune psihiatrica subadiacenta. Depresia postpartum incepe in decurs de 4 saptamani de la nastere.
Kaplan&Sadock – Manual de buzunar de psihiatrie clinica

Simptomele depresiei postnatale pot fi:

  • Sentimente de tristete, „gol” in cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi
  • Proaspata mamica plange mai mult decat de obicei si aparent fara motiv
  • Interes sau placere diminuatate fata de aproape sau toate activitatile
  • Insomnie sau hipersomnie
  • Oboseala si incapacitatea de a-si reveni din aceasta stare
  • Sentimente de furie si agresiune
  • Mamica mananca prea putin sau prea mult
  • Evitarea contactului cu cei apropiati si cu familia

4. Sunt foarte multe mame care spun ca ele „N-au avut timp sa intre in depresie” si ca „depresia postnatala nu exista”, ca e doar „O fita a mamelor care vor atenție” si o „invenție a societatii moderne”. Ce le-ati spune lor, mamelor care au parerea asta?

Din pacate multor persoane le e greu sa inteleaga ce se intampla cu proaspata mamica, nu pot intelege de ce se comporta asa si atunci pot spune ca este doar o metoda a lor de a primi atentie. Depresia chiar exista si este o boala ca oricare alta, numai ca este o boala emotionala si astfel trebuie tratata ca atare.

Nu trebuie trecuta cu vederea pentru ca poate pune in pericol viata proaspetei mamici si a nou nasculului.

5. Cat dureaza depresia postnatala?

Sentimentele exagerate de tristete si poate anxietate afecteaza capacitatea mamei de a avea grija de ea si de noul nascut. Mamica are nevoie de ajutor de specialitate pentru a putea face fata sarcinilor de proaspata mamica.

Ca si durata nu se stie exact cat dureaza, poate dura de la cateva luni pana la ani, dar este esential sa se intervina cat mai repede, astfel incat mamica sa se simta ascultata, inteleasa si sa aiba sentimentul de speranta in viitor.

6. Cand stim ca e cazul sa apelam la un specialist? Cum se trateaza depresia postnatala?

Doar un specialist poate pune diagnosticul de depresie postnatala si face diferenta dintre depresie si „baby blues”, asa ca orice mama care prezinta oricare dintre simptomele descrise mai sus ar trebui indrumata sa se adreseze unui specialist.

Pentru a fi tratata, mai intai trebuie diagnosticata, iar apoi medicul recomanda tratamentul medicamentos in functie de severitate. Alaturi de medicamentatie sau fara aceasta, daca nu este nevoie, se recomanda sedinte de psihoterapie care o vor ajuta pe mamica sa inteleaga ce se intampla, sa se cunoasca si sa-si gasesasca resursele interioare pentru a putea sa-si schimbe gandurile si sentimentele negative prezente in viata ei.

7. De ce apare depresia postnatala?

Unele mamici prezinta o probabilitate mai mare de a declansa depresie postnatala datorita urmatorilor factori de risc:

  • Prezenta simptomelor depresive in timpul si dupa o sarcina anterioara
  • Diagnosticarea cu depresie inainte de sarcina
  • Membri familei diagnosticati cu depresie sau cu alte tulburari mentale
  • Stres exagerat in timpul sarcinii, pierderea unei persoane dragi, violenta domestica, pierderea jobului, etc
  • Nastere prematura, dificila sau afectiuni medicale ale nou nascutului
  • Lipsa suportului emotional al familiei si apartinatorilor
  • Consumul de alcool sau droguri in timpul sarcinii

8. Dacă nu te-ai confruntat dupa prima nastere cu depresia postnatala, este posibil sa apara dupa a doua, a treia nastere?

Chiar daca nu a aparut la prima nastere, e posibil sa apara la urmatoarea sarcina, daca s-au produs modificari semnificative in viata mamicii.

Un rol important il are distanta fata de sarcina anterioara, deoarece daca sarcinile sunt foarte apropiate, mamica este posibil sa fie foarte obosita si nelinistita si daca aceasta nu are sprijn s-ar putea declansa depresie la urmatoarea nastere. Fiecare nastere este unica si diferita pentru mamica.

9. Sfaturi pentru partener. Cum trebuie sa se comporte sotul cu o mama aflata in depresie postnatala?

Partenerul are un rol foarte important in momentul in care mamica prezinta simptome de depresie. El trebuie sa fie alaturi de ea,sa o sprijine, sa o inteleaga fara sa o judece si sa o critice, sa o incurajeze sa vorbeasca cu un specialist. Daca partenerul critica, spunand sa-si „revina odata”, simptomele se pot agrava.

10. Cum ne putem ajuta singure sa depasim depresia postnatala?

Ca si ajutor pe care ni-l putem acorda este sa fim blande cu noi insine si sa solicitam ajutor pentru ca depresia postnatala este o boala care poate fi tratata si nu trebuie vazuta ca o rusine. E important sa avem grija de noi insine pentru a putea avea grija de bebelus.

11. De ce ar trebui sa vorbim despre depresia postnatala?

Studiile de specialitate sustin ca depresia apare la aproximativ 15% dintre femeile care nasc, iar simptomele de „baby blues” apar la aproximativ 80% dintre proaspetele mamici.

Depresia postpartum este reala si trebuie sa-i acordam atentie si importanta inca din momentul in care mamica afla ca este insarcinata. Se poate preveni daca se implica toti cei din jurul viitoarei mamici.

Medicul ginecolog care supervizeaza sarcina ar trebui sa aiba o relatie apropiata cu viitoarea mamica, sa o sprijine cat se poate de mult si daca cumva remarca indici depresivi sa ii recomande un specialist.

La maternitate daca ce remarca simptome depresive, echipa medicala poate atrage atentia familiei sau daca exista in maternitate, se pot solicita serviciile unui psiholog, care sa o incurajeze pe mamica. Este o boala care nu trebuie trecuta cu vederea deoarece consecintele pot fi tragice.

Vezi si: Biletul de adio al unei mame in depresie: „Spune-le copiilor ca mami a plecat pentru ca era prea trista” | Demamici.ro

12. Exista depresie postnatala la bărbați?

Asa cum unii tatici prezinta simptome de graviditate, ca si cum ar fi ei insusi insarcinati, tot asa pot prezenta si simptome de depresie postnatala. Daca proaspetii tatici nu se simt suficient de pregatiti pentru rolul de tatic, se simt coplesiti de situatie, nu au incredere in propriile abilitati, au ganduri negative legate de sine, ceilalti si viata se poate declansa depresie postnatala, este depresie care apare dupa nastera bebelusului.

Se recomanda ca proaspetii tatici sa solicite ajutor de specialitate sau cei din jurul lui sa-l indrume sa caute ajutor.

Material scris cu sprijinul psihoterapeutului Isabela Mihut.

Cabinet Individual de Psihologie Isabela Mihuț, Timisoara, str. Ion Ionescu de la Brad nr 1, et 2, interfon, 06, pentru programari sunati la tel: 0722324008.

  • Isabela Mihut – Psihoterapeut adlerian treapta de specializare autonom, logoped, psiholog clinician treapta de specializare autonom.
  •  Membru al Colegiului Psihologilor din Romania, reprezentant al judetului Timis la Conventia Nationala a Colegiului Psihologilor.
  • Membru al Federatiei Romane pe Psihoterapie, membru al Asociatiei pentru Psihologie si Psihoterapie Adleriana din Romania.
  • Membru al Asociatiei Specialistior in Terapia Tulburarilor de Limbaj din Romania.
Share

Articole recente

Actrița Anca Dinicu a născut. Ce prenume a ales pentru micuțul său | Demamici.ro

Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…

2 zile

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

o lună

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

o lună

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună