Doi frați de la țară s-au speriat de apa caldă de la baie când au văzut-o prima dată. Au trăit toată viața într-o căsuță de chirpici. Alexandra și Andrei sunt doi copii din comuna Văgiulești, județul Gorj, care au trăit toată viața lor în condiții modeste.
Cuprins:
Cei doi frați, în vârstă de 10 și 8 ani, trăiesc într-o familie greu încercată de soartă. Tatăl lor a murit în urmă cu 4 ani, iar mama lor nu se mai poate deplasa din cauza unui accident.
Bunica lor în vârstă de 82 de ani le este și mamă și tată. Bătrâna încearcă să îi crească și să îi îngrijească așa cum poate.
„Locuiesc cu bunica de 82 de ani şi cu mama de 43 de ani, care a suferit un accident în urmă cu câteva luni. A căzut în cap dintr-o căruţă şi a rămas cu sechele. Abia poate să se mai deplaseze şi numai cu ajutor. Copiii merg la şcoală şi sunt foarte inteligenţi. Doar bunica mai are grijă de ei, dar şi ea este bolnavă“, a povestit o femeie care a auzit de cazul lor și a încercat să îi ajute.
Singurele venituri al familiei sunt alocaţiile copiilor şi pensia bătrânei, de 700 de lei, şi mai primesc un ajutor social de câteva sute de lei, potrivit adevarul.ro.
Doi frați de la țară s-au speriat de apa caldă de la baie când au văzut-o prima dată
Aceeași binefăcătoare a familiei le-a făcut o surpriză celor doi copii și i-a luat să petreacă o zi în afara satului lor, cu ocazia aniversării vârstei de 8 ani a lui Andrei.
Băiatul a primit un tort de ziua lui, iar apoi a mers la cumpărături și la restaurant, împreună cu sora lui mai mare.
În momentul în care au fost duși la baie pentru a se îmbăia, Andrei și Alexandra, care au trăit toată viața în condiții modeste, s-au speriat inițial de apa caldă.
„Când i-am băgat în baie, mi-au spus: «Dadă, uşor, pentru că ne este frică. Ne este frică». Erau surprinşi. A fost prima dată când au făcut baie. M-au întrebat de unde vine apa asta caldă. Le-am spus că este apă caldă şi apoi s-au obişnuit şi le-a plăcut. Le-am spus că vor avea şi ei apă caldă în căsuţa lor pe care îmi doresc să o ridic până la sărbătorile de iarnă”, a povestit Daniela Cîrjan, binefăcătoarea lor.
Voluntarii au început să ridice o casă
Mulțumită unor donații consistente, mai mulți voluntari au început deja să ridice o casă pentru cei doi frați. A fost turnată temelia şi a început zidirea pereţilor.
„Am strâns pe lângă mine mai mulţi voluntari. Am primit donaţii în bani şi materiale de construcţii. Alte persoane au oferit o masă caldă oamenilor care lucrează.
Am turnat temelia şi am început să zidim pereţii. Căsuţa va avea două dormitoare, baie şi bucătărie. Primăria ne-a ajutat cu câteva persoane de la ajutorul social, care lucrează la construcţia casei. Avem materialele necesare şi banii pentru acoperiş. Ne mai trebuie bani pentru mobilier şi pentru alte amenajări interioare”, a mai spus Daniela Cîrjan.
Cei mici sunt extrem de nerăbdători să se mute în noua casă. „Andrei s-a oferit să ne ajute. Mi-a spus: „Dadă, hai să vă ajut şi eu, să terminăm, să ne mutăm mai repede”, a relatat Daniela.