Doi tineri părinți și bebelușul lor de 10 luni au murit în Galați. Doi tineri de 28, respectiv 23 de ani au murit vineri dimineață într-un accident rutier care a avut loc în Galați, între localitățile Ireasca și Breheci.
Cuprins:
În mașină se afla și bebelușul celor doi, în vârstă de doar 10 luni. Tatăl (28 de ani) ar fi adormit la volan, moment în care mașina pe care o conducea a pătruns pe contrasens, lovind un camion.
În urma impactului extrem de violent, tatăl a murit pe loc. Tânăra în vârstă de 23 de ani a fost transportată la spitalul din Tecuci, încă a murit la scurtă vreme după ce a ajuns acolo. Bebelușul a fost preluat de o ambulanță SMURD, însăulterior a fost declarat decedat.
Doi tineri părinți și bebelușul lor de 10 luni au murit în Galați
Dan Cristian Ionașcu, purtător de cuvânt ISU Galați: „Salvatorii au găsit la locul accidentului o familie formată din tineri părinți și un copil, acesta din urmă fiind scos de către participanții la trafic din mașină. Pompierii militari au acționat pentru descarcerarea femeii, care prezenta multiple traumatisme, precum și a bărbatului, care avea leziuni incompatibile cu viața!”.
Un polițist a plâns când a ajuns la scena accidentului rutier
Doi tineri părinți și bebelușul lor de 10 luni au murit în Galați. Un polițist din Constanța a fost primul care a ajuns la fața locului. Victor Maftei a fost marcat de scena tragică pe care a văzut-o la locul accidentului și a împărtășit pe Facebook momentele de groază pe care le-a trăit acolo.
„Secundele treceau dureros. Am ajuns la câteva secunde după impact. Lumea blocată, la 5 dimineaţa oricum nu procesezi bine dar totuşi… Am sărit din maşină, asa cum o fac de fiecare data fără ezitare, când este vorba să ajut, am alergat până la maşina lovită… Dacă se mai putea numi maşina… Epava era lângă drum fumengand. În ea o familie… Lângă mine au mai coborât 2 femei, moldovence de alea adevărate care deşi speriate au pus mâna să mă ajute să deschidem uşa din spate, să ajutăm copilul.
Era prea târziu pentru el, ca şi pentru tatăl lui ce se afla la volan… Mama lui încă respira. Sunase cineva la 112 înainte sa cobor eu lângă maşină. Pun mâna pe telefon şi sun şi eu şi întreb de un elicopter care ar trebui să vină şi să o salveze… La telefon sec… – Nu avem elicopter… Secundele treceau dureros de încet.
Încercam să vorbesc cu ea să îi spun să reziste. Nu ştiu şi nu cred că mă auzea. Respira greu, dar am simţit că trebuie sa o fac… Într-un final, sirenele se auzeau, dar parcă erau şi ele triste că nu pot face nimic. Pompieri sunt şi rămân nişte eroi printre noi. Au făcut eforturi supraomeneşti. Dar astăzi nu a fost sa fie… Şi ei au fost depăşiţi.
Şoferul de pe camionul repeta obsesiv: Am tras de volan până spre margine, dar au venit în mine. Era schimbat la faţă şi blocat de accident. Astăzi am îmbătrânit minimum 10 ani şi pentru prima oară m-am simţit neputincios.
Am pierdut o luptă la care nu aveam sorti de izbândă. Viata este un drum spre moarte, de la primul strigăt până la ultima răsuflare…”, asta a scris Victor Maftei pe contul său de Facebook.
„Erau bucăţi din maşină peste tot. Am stat acolo până a venit ambulanţa, SMURD-ul şi Poliţia. Le-am trimis şi pozele făcute la faţa locului. Au murit sub ochii mei. A durat 20-25 de minute până au venit salvatorii la faţa locului.
Am început să plâng din cauza neputinţei de a-i ajuta. A murit o bucată din mine acolo. Nu puteam să fac nimic. O vedeam că respiră şi nu puteam să fac nimic. Era încarcerată. Am rupt uşa din spate ca să scoatem copilul, ca măcar să-l facem să respire. Am rupt uşa, eu cu o femeie. Erau bărbaţi cărora le era frică să se apropie. Copilul era mort, nu avea puls când l-am scos. El m-a terminat cel mai tare”.
Vezi si: Asistent de pe un elicopter SMURD, solicitat să salveze viața propriului băiețel | Demamici.ro