Dr. Mihai Craiu oferă pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii câteva sfaturi importante pentru părinții de copii mici, în plin sezon de viroze respiratorii.
Dr. Mihai Craiu atenționează părinții de copii mici despre folosirea unor medicamente deloc potrivite pentru micuți, ba chiar contraindicate. Mai mult, medicul pediatru a explicat că orice răceală banală a unui preșcolar va produce „în medie 10 zile de tuse, iar unii vor tuși chiar și după 20 de zile”, ceea ce va îngrijora părinții, însă atenție la medicamentele administrate celor mici!
Dr. Mihai Craiu spune că multe dintre medicamentele folosite pentru răceală și tuse la adulți sunt nerecomandate copiilor sau chiar interzise.
„A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva… sau mai bine… urechile, să nu mai aud cum tușește fata/ băiatul meu, după o lună de mers la grădiniță. Tusea este probabil campionul absolut al declanșării unor emoții negative la părinți în acest sezon. Nu-i așa? Problema mare pe care o avem cu tusea, în fața unui copil mic, de grădiniță sau școală primară, este că aceasta ne produce exasperare și reacții de panică.
Spre deosebire de febră sau diaree, de traumatisme sau alte incidente acute, care vin și trec repede (de obicei…), tusea vine și „stă” în familie mai mult decât suntem pregătiți emoțional să suportăm… Trebuie spus foarte clar că orice răceală banală a unui preșcolar va produce în medie 10 zile de tuse. Iar unii copii (cam un sfert din cei răciți) vor tuși chiar și după 20 de zile, fără să fi luat o altă boală. Doar vor tuși mult, fără alte semne de agravare. Deci trebuie să ne înarmăm cu multă … răbdare!”, a scris medicul pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii.
Dr. Mihai Craiu: „Doctoriile, mai ales cele de adulți, sau cele de copii date în doze repetate, sunt cu certitudine inutile și uneori dăunătoare! Tusea trebuie tratată cu calm”
Medicul Craiu avertizează părinții asupra unor medicamente care nu sunt deloc recomandate copiilor preșcolari, deși adulților și copiilor mari le pot face bine.
„Pentru că multe din medicamentele folosite pentru răceală și tuse la adult sunt nerecomandate copiilor sau chiar interzise (unele dintre ele). Academia Americană de Pediatrie și FDA recomandă producătorilor de medicamente de acest tip (CCM – cough&cold medicines) să noteze în prospect că ele sunt interzise la copilul cu vârsta sub 4 ani, în special acele CCM destinate adulților.
Care sunt aceste medicamente CCM care nu trebuiesc folosite acasă, fără supraveghere medicală continuă la preșcolari?
1. Antitusive – dextrometorfan, codeină
2. Expectorante – guaiafezină
3. Descongestionante nazale – pseudoefedrină, fenilefrină
4. Antihistaminice – bromfeniramin, clorfeniramin, difenhidramină
De fapt formularea FDA este una foarte fermă de contraindicație pentru codeină sau hidrocodonă la copiii sub 12 ani și de avertizare majoră („warning”) la adolescenții de 12-18 ani cu obezitate, apnee obstructivă de somn sau alte boli în care aceste medicamente ar putea produce deces în timpul somnului.
De altfel și Agenția Europeană a Medicamentului are avertizări similare.
Practic – planul în fața copilului mic, preșcolar, cu tuse acută este simplu… Deși pare atât de enervantă, tusea trebuie tratată cu calm. Sunt indicate doar cu lichide multe (ceai cald cu miere, supă clară de pui, compot… de exemplu), desfundat bine nasul (spray cu apă de mare sau lavaj) și … RĂBDARE.
Doctoriile, mai ales cele de adulți, sau cele de copii date în doze repetate, sunt cu certitudine inutile și uneori dăunătoare”, a explicat Dr. Mihai Craiu.