Elevii din București vor avea două zi libere în luna octombrie. Dacă elevii și cadrele didactice din provincie vor avea o singură zi liberă în această lună, de Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie, cei din București vor mai avea una în plus.
Cuprins:
Ziua Internațională a Educației este sărbătorită pe data de 5 octombrie. Anul acesta, ziua de 5 octombrie pică într-o zi de joi, așadar elevii vor merge la școală numai 4 zile în săptămâna 2-8 octombrie.
Elevii și profesorii din capitală vor avea parte și de o a doua zi liberă, pe data de 27 octombrie. În această zi este prăznuit Sfântul Dimitrie cel Nou, patronul spiritual al Bucureștiului, așadar elevii din București vor lua vacanță cu o zi mai devreme.
„Prin Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități al ISMB, ziua de 27 octombrie (Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou) este stabilită ca zi nelucrătoare în sistemul de învățământ de stat din municipiul București.
Ca atare, în săptămâna 23 – 27 octombrie 2023, nu pot fi programate a se desfășura „Săptămâna Școala Altfel” sau „Săptămâna Verde”. Metodologiile privind organizarea acestor două Programe stabilesc că ele trebuie să aibă „o durată de 5 zile consecutive lucrătoare”, a explicat Iuliana Constantinescu, preşedintă a Reprezentanței Sectorului 2, Bucureşti, a Federației Naționale a Părinților.
Anul școlar 2023-2024 este împărțit în module. Modulul 1 a început pe data de 11 septembrie și se va termina vineri, 27 octombrie 2023. Vacanța de toamnă a elevilor va fi de pe 28 octombrie până duminică, 5 noiembrie 2023.
Vezi și: Ziua Internațională a Educației, zi liberă pentru elevi | Demamici.ro
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…