Emily Burghelea și-a botezat băiețelul, iar evenimentul a fost pregătit cu atenție, până în cel mai mic detaliu. Micuțul Damian a avut parte de ceremonia de creștinare încă de la 1 martie, însă părinții micuțului au pregătit apoi, în cinstea lui, o petrecere somptuoasă care a furat ochii tuturor invitaților prin locația aleasă și prin decorațiuni.
Cuprins:
Mămica Emily Burghelea și-a dorit ca totul să iasă perfect în ziua în care băiețelul ei a fost sărbătorit.
Așa că petrecerea a fost amânată și nu a avut loc tot în luna martie, atunci când copilul ei a primit Taina Botezului. Astfel, ajutată de soțul ei, dar și câteva minți luminate într-ale decorațiunilor de evenimente, Emily Burghelea a reușit să creeze o atmosferă spectaculoasă la eveniment.
„Azi este despre tine, sufletul meu! Petrecerea de botez a lui Damian se întâmplă acum! 🤍 Viață lungă și frumoasă, baby Damian Andreas ! ✨”, a scris mămica pe contul ei de Instagram, în dreptul mai multor fotografii de la eveniment.
Emily Burghelea și-a botezat băiețelul. Locația a fost una plină de eleganță, înconjurată de flori, dar și de detalii rafinate, precum un șemineu și sfeșnice cu lumânări pe mesele invitaților.
„Nu am cuvinte, jos pălăria! Am lacrimi în ochi când postez”, a mai scris, încântată, Emily Burghelea, despre decorul evenimentului în care vedeta principală a fost micuțul Damian.
Pentru Emily Burghelea, viața s-a schimbat anul acesta, odată cu venirea pe lume a băiețelului ei, Damian Andreas.
Acum, tânăra mămică influenceriță se împarte între viața de mamă cu doi copii mici – băiețelul ei bebeluș și Amedeea, fetița ei de 2 ani, dar și activitățile ei din online. Iar ușor nu i-a fost, după cum chiar ea a mărturisit.
„A trecut doar o lună de când am născut și cu toate acestea s-au întâmplat atât de multe, am trecut prin multe stări, am avut câteva probleme, ba cu febra laptelui, ba cu durerile într-o parte. Am decis să ne rupem puțin și să plecăm, să luăm o gură de aer proaspăt!
Prima vacanță cu bebelușii a decurs conform planului, bebe a fost cuminte, a dormit bine, mâncat bine și aerul de munte îi priește. Amedea este un titirez, e super fericită că am mers la munte, au fost și părinții cu noi, mami care doar ce s-a întors în țară și mama soacră, le-am luat și pe ele cu noi, sunt și nașii, am plecat cu familia și atmosfera a fost una relaxata”, declara Emily Burghelea, la începutul primăverii, potrivit wowbiz.ro.
Emily Burghelea a trecut de la extaz la agonie după nașterea băiețelului său. La câteva zile după ce a născut, tânăra mămică a ajuns din nou la spital.
Nu se mai putea odihni deloc, avea frisoane, iar sânii erau foarte angorjați. Se confrunta cu furia laptelui. Pentru a scăpa de durere și a-și putea detensiona sânii, Emily Burghelea a încercat mai multe metode recomdate de medic: dușuri fierbinți, comprese cu varză ținută la frigider, masaj al sânilor, pastile și unguente.
„Nu vă puteți închipui cât de rău a putut să-mi fie aseară. Am crezut că mi se termină viața. Mă simt mai ok acum. Am ajuns la urgență în mijlocul nopții, cu febră 39,4. Nu am trecut niciodată prin așa ceva. Nu puteam să-mi controlez corpul. Tremuram din toate încheieturile. Eram sub plapumă și tremuram. (…) Am ajuns la urgențe și nu prea are nimeni un tratament pentru această problemă. (…) Chestia asta cu febra laptelui e foarte nasoală. Trebuie să aveți mare grijă”, a povestit Emily Burghelea imediat după naștere. Citiți articolul în întregime aici!
Vezi și: Emily Burghelea, din nou la spital după naștere! S-a confruntat cu furia laptelui | Demamici.ro
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…