Fetița cea mică a Gabrielei Cristea a împlinit 5 ani. Zi cu sărbătoare în familia Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda. Fetița lor cea mică, Iris Thea Selena, a împlinit vârsta de 5 ani.
Cea de-a doua minune din viața mămicii Gabriela Cristea crește văzând cu ochii, aducând tot mai multe bucurii părinților ei, de la o zi la alta, alături de surioara ei mai mare, Bella Victoria Margot.
Între cele două fetițe este o diferență de nici măcar doi ani.
Cuprins:
Fetița cea mică a Gabrielei Cristea a împlinit 5 ani: „Iris, floarea mea surpriză de la Dumnezeu!”
„Ea este Iris, floarea mea surpriză de la Dumnezeu. Dulce, veselă, fericită, liberă, cu o personalitate debordantă, îndrăzneață, sinceră, ageră, perseverentă, lipicioasă… este copila mea cea mică, care a reușit să mă învețe lucruri mari. Nimic nu se compară cu mânuțele ei mititele și delicate, înfășurate în jurul gâtului meu, sau cu atingerea ei pe care aș recunoaște-o dintr-o mie.
Iubita mea, îți mulțumesc că mă lași să-ți fiu mamă, să-mi ierți stângăciile și să-ți urmezi calea ta. Victoria, mami și tati te vom susține necondiționat. La mulți ani, zeiță Iris! 🥰🌈🙏🎂🍭💫”, a scris Gabriela Cristea pe pagina sa de Facebook.
„La mulți ani, zeița mea Iris! Tati te iubește până la cer și înapoi!”, a scris și tăticul Tavi Clonda pe contul său de socializare. Iris a avut o petrecere frumoasă. A fost sărbătorită de oameni dragi și a avut un tort impresionant cu figurine din „Mica Sirenă”, celebra poveste Disney.
Gabriela Cristea a știut că va avea doi copii, în ciuda problemelor de sănătate
În urmă cu mai mulți ani, în perioada în care celebrul cuplul abia punea bazele construirii casei lor, Gabriela Cristea a primit un semn, iar intuitiv, a știut că îi este menit să devină și mamă în această viață.
Avea puțin peste 40 de ani la acea vreme, însă trecuse prin două pierderi se sarcină și numeroase fertilizări in vitro fără succes.
„Noi ne construiam casa la Corbeanca și hotărâsem că asta e camera copilului, așa mai departe. Noi am făcut casa de pe un an pe altul. Camera Victoriei a fost ultima amenajată. De ce? Pentru că își făcuseră cuib doi guguștiuci care au făcut puiuți. Au veni muncitorii și voiau să strice cuibul.
Tavi le-a spus că nu, să construiască pe lângă, să poată să-și scoată puii la lumină. Apoi, evident, am stricat cuibul că și ei au plecat. Tavi a zis că asta a fost un semn și am știut că în camera aia vom avea un copil, chiar doi”, a spus Gabriela Cristea în podcastul moderat de Ilinca Vandici.
Însă cuplului nu i-a fost mereu ușor.
Vedeta de televiziune își aduce aminte de perioada în care se chinuia să rămână însărcinată prin inseminare ca fiind una din cele mai grea din viața ei.
Drumurile la clinică erau tot mai frecvente, corpul ei începea să cedeze din cauza numeroaselor analize și tratamente, iar disperarea începuse să fie la cote maxime.
„Când rămâi însărcinată, primul lucru ca să ți se confirme sarcina și să vadă că sarcina evoluează așa cum trebuie, medicul te trimite să faci o analiză și care îți indică o cantitate de hormoni care se regăsește în sânge. Stiu că după ce făcea inseminări, la o perioadă trebuia să mă duc să fac această analiză. Si am făcut-o de o sută de ori, eram disperată. Țin minte că mergeam la laboratorul de analize, unde toate asistentele mă cunoașteau și erau disperate când mă vedeau pentru că mi se colmatau venele.
Organismul meu refuza să mai facă analize și atunci mi se ascundeau venele. Eram vânătă peste tot până reaușeau să îmi găsească o venă. Făceam aceasă analiză de două ori pe lună. Ultima oară când am făcut analiza, am deschis mailul și i-am zis lui Tavi „Eu nu pot să mă uit, uită-te tu”. Am oprit mașina, el a deschis fișierul și mi-a zis că o să vină o vreme când o să învingem amândoi analiza asta. Am plâns amândoi atunci…nu mai aveam resurse. Acolo și el a cedat. El a fost mult mai puternic decât mine în perioada aia și ăla a fost momentul în care ne oprim”, a spus Gabriela Cristea in podcastul „Te Ascult”’.
Gabriela Cristea a reușit să rămână însărcinată natural: „Am avut un moment în care m-am certat cu Dumnezeu. Nașterea Victoriei a fost cea mai mare lecție”
După multe probe și încercări, momente în care prezentatoarea TV a recunoscut că a ajuns să se certe și cu Divinitatea, ceva miraculos s-a petrecut.
Micuța Victoria a decis să le apară în viață și să le ofere o lecție prețioasă.
„Cea mai bună lecție pe care am învățat-o, a fost în momentul în care am reușit să rămân însărcinată cu Victoria. Aia a fost cea mai mare lecție pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Am avut un moment în care m-am certat cu Dumnezeu. La mine a fost o perioadă foarte lungă și foarte dură pentru mine.
Perioada în care am făcut inseminările și practic un an de zile in fiecare zi să speri că se va întâmpla astăzi și să nu se întâmple un an de zile niciodată. Da, a fost un moment in care am întors spatele și am spus „Nu înțeleg”. Si am zis „Închei capitolul” și apoi m-am liniștit. Si m-am trezit însărcinată. A fost cea mai frumoasă palmă pe care am primit-o de la Dumnezeu vreodată. Aia a fost o lecție care m-a lăsat cu gura căscată. Aia a fost cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în viața mea.”, a mai spus Gabriela Cristea.
În toamna anului 2017, Gabriela Cristea și Tavi Clonda au devenit pentru prima dată părinți, atunci când a venit pe lume Bella Victoria Margot. În martie 2019, s-a născut și cea de-a doua fetiță a lor, Iris Thea Selena.
„De azi, primăvara pentru noi înseamna Iris!”, transmitea din maternitate, la acea vreme, mămica Gabriela Cristea.