Fetița lui Sore a împlinit 5 ani: „Iubirea ajungem să o cunoaștem doar din momentul în care avem copii”. Îndrăgita artistă care s-a alăturat în 2016 clubului mămicilor din showbiz mărturisește că și-a găsit adevărata împlinire sufletească odată cu maternitatea.
Sore este mama unei fetițe superbe, pe nume Erin, pe care a sărbătorit-o recent, în luna martie. Micuța Erin a împlinit vârsta de 5 ani, ocazie cu care Sore a depănat mai multe amintiri din această perioadă magică de când a devenit mamă.
Încă de când a ținut-o în brațe pentru prima dată la maternitate și până în prezent, artista mărturisește că fetița ei i-a fost „și profesor, și elev”.
Fetița lui Sore a împlinit 5 ani: „Iubirea ajungem să o cunoaștem doar din momentul în care avem copii”
„Acum 5 ani, nu dormisem toată noaptea dintre 24 și 25 martie. Știam că la 10 dimineața ne vom cunoaște, iar emoția mă ținuse trează. Cu 30 de minute înainte să îți aud vocea pentru prima dată, nu mai știam nici ce grupă de sânge am, nici dacă mâncasem ceva, nici ce făcusem cu o zi în urmă.
Mintea mea se golise, amintirile parcă mi se șterseseră pentru că, în sinea mea, știam că viața mea se va schimba complet, că eu voi deveni altcineva, cineva mai bun, mai altruist, mai blând, mai, mai, mai. Așa a și fost. De 5 ani, tu îmi ești inspirație, motivație și fericire.
Iubirea ajungem să o cunoaștem doar din momentul în care avem copii. Tot atunci facem cunoștiință cu răbdarea, cu zâmbetele și lacrimile adevărate, abia atunci învățăm ce înseamnă responsabilitatea și cât de mari sunt bucuriile mici. Îți mulțumesc, Erin, pentru că îmi ești profesor și elev, în același timp. Tot ce tu mă înveți, eu îți explic. Și așa creștem împreună. La mulți ani, raza mea de soare!”, a scris Sore pe pagina ei de Instagram.
Sore Mihalache, solista care a făcut parte din trupa LaLa Band și care a jucat în serialul „Pariu cu viața” (PRO TV, 2011 – 2014), are o familie frumoasă și o fiica superbă. Sore Mihalache (31 de ani) și iubitul ei, avocatul Mircea Julean, își sărbătoresc fetița pe 25 martie.