Fiul lui Kamara, dependent de operații: „Dacă nu face operațiile există posibilitatea să i se strâmbe oasele”. Leon are acum 8 ani. Fiul lui Kamara a fost diagnosticat imediat după naștere cu tetrapareză spastică. Aceasta este o formă de paralizie cerebrală.
Cuprins:
Kamara și fosta soție sunt foarte atenți să îl ducă la toate controalele recomandate de medici, atât în țară cât și în străinătate. Din păcate, doar peste hotare se fac operațiile de Miotenofasciotomie. Acestea sunt folositoare pentru alungirea mușchilor și se fac în fiecare an.
„Am fost la Timișoara cu Leon, am făcut evaluarea, este bine! Până la sfârșitul anului mai facem doar recuperări deocamdată. Probabil la începutul anului viitor sau în primăvară este posibil să facă o nouă operație, în Barcelona sau Madrid, depinde ce ne zice medicul care îl evaluează, că el ne-a recomandat Barcelona și acum ne spunea că este posibil să mergem și la Madrid. Ideea este că după o asemenea operație, tot timpul are nevoie de 3 luni de recuperare, ceea ce îl dă pe Leon foarte tare înapoi pe partea de kineto.
Adică preferabil ar fi să nu avem nevoie de operație pentru că fiecare operație îl dă înapoi foarte tare. După aceea trebuie să stea 3 luni fără să facă kinetoterapie, dacă sunt tendoanele abia operate nu poți să îl pui să facă kineto tare. O lună nu face absolut nimic și abia după o lună începe încetișor, încetișor să facă câte o oră. Mai întâi 30 de minute, apoi câte o oră. Și îl dă așa tare înapoi că trebuie iar să începi. Dar nici fără operații nu poți pentru că dacă nu faci operațiile există posibilitatea să i se strâmbe oasele”, a dezvăluit Kamara pentru Ciao.ro.
Kamara, apel pentru fiul său! Micuțul lui Kamara nu are o cerință specială de la Moș Crăciun. Mai mult, s-a speriat atunci când l-a văzut, însă artistul speră să îi treacă această frică.
„Leon nu îmi cere nimic. El mi-a zis că vrea doar ciocolată, dar eu i-am zis că ciocolată îi dau oricum. Și așa a văzut pe cineva îmbrăcat în Moș pe TikTok, a intrat la un live cu mine un tip la un interviu, și a făcut foarte urât, s-a speriat. Acum se uită la povești cu Moș Crăciun. L-am întrebat! Gata? E ok cu Moșul acum? Se mai sperie! El nu are cerințe speciale atunci când e vorba de Moș!”, a mai povestit Kamara.
Afecțiunea îl împiedică să se dezvolte ca un copil normal și ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală. Kamara a mărturisit că relația cu fiul său este una cu totul deosebită: „Am o relație specială cu ambii mei copii. Pe fiica mea o văd puțin mai rar, pentru că este ocupată cu facultatea.
Sunt foarte apropiat de Leon, pentru că îmi petrec foarte mult timp cu el. Este un fel de suflet-pereche, stăm mereu împreună, este confidentul meu”, a marturisit cântărețul pe când Leon avea 4 ani, potrivit click.ro.
Dacă ar putea sa dea timpul înapoi, Kamara ar schimba ziua în care s-a născut fiul său. Daca ar putea, ar împiedica-o pe fosta sa soție, Oana, sa plece la mare și ar face astfel încât sarcina să fie dusă la termen. Citește articolul integral aici.
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…