Hernia inghinală la copii apare mai frecvent la băieței decât la fetițe, și poate afecta inclusiv bebelușii. Această afecțiune se manifestă prin apariția unei umflături în zona inghinală sau o mărire în dimensiune a scrotului. Hernia inghinală afectează 1-5 din 100 de copii, în special băieții.
Cuprins:
Aproximativ 3-5% dintre copiii născuți la termen se nasc cu hernie inghinală, iar riscurile sunt ceva mai mari, de până la 30% pentru bebelușii născuți prematur. Dacă hernia nu este tratată, poate cauza probleme serioase.
Povestea cu hernia inghinală începe încă din momentul dezvoltării intrauterine a bebelușului. La început, testiculele bebelușului cresc inițial în burtica lui. Pe măsura dezvoltării sale, testiculele coboară printr-un tunel și ajung în scrot (acest tunel există și la fetițe) – uneori, tunelul, numit și processus vaginalis, nu se închide complet, lăsând un orificiu între cavitatea abdominală și canalul inghinal, unde o bucată de intestin sau chiar un ovar pot rămâne blocate.
Testiculele fătului de sex masculin aflat în dezvoltare cresc în interiorul cavităţii abdominale şi apoi coboară printr-un canal (canalul inghinal) în scrot pe măsură ce se apropie momentul naşterii. Odată cu această deplasare, învelişul de sub peretele abdominal – peritoneul – este împins împreună cu testiculele pentru a forma un sac care conectează testiculele cu cavitatea abdominală.
Hernia copiilor se produce odată cu eşecul închiderii acestei protruzii normale a cavităţii abdominale înainte de naştere ceea ce face să persiste un spaţiu mic prin care o porţiune de intestin poate ieşi în zona inghinală sau în scrot.
Astfel, hernia inghinală apare atunci când un orificiu al peretelui abdominal inferior permite ieşirea intestinului copilului din abdomen. În unele situații, ea este confundată cu o altă afecțiunie, numită hidrocelul comunicant – un sac cu fluid care poate apărea în scrot sau zona inghinală.
Hernia poate apărea la orice vârstă, însă apare mai des la nou-născuți, iar semnele pot fi mai greu de depistat în faza de incipit.
Primul semn vizibil este dat de apariția unei umflături în zona inghinală sau a scrotului. Ea poate să apară și să dispară, apoi să revină, iar dacă copilul este încordat sau plânge, poate crește în dimensiuni și să devină mai vizibilă.
Important: nu ingnora niciodată copilul dacă plânge, simte disconfort, durere sau depistați orice fel de umflătură inexplicabilă pe corpul lui. Sunați medicul și mergeți imediat la spital.
Dacă umflătura nu se modifică nici atunci când copilul se relaxează, poate fi un indiciu că o porțiune de intestin se blochează în hernie, iar astfel poate provoca inclusiv un blocaj la nivelul intestinului.
De puține ori orificiul herniei blochează atât de strâns intestinul gros încât să oprească alimentarea cu sânge. Aceasta poartă numele de hernie strangulată și este o complicație serioasă, care poate fi însoțită de simptome precum: durere severă, febră, vomă, reducerea apetitului, roșeață sau învinețire în jurul umflăturii.
Hernia inghinală se tratează prin intervenție chirurgicală. Odată pus diagnosticul, medicul vă va recomanda un chirurg pediatru sau un pediatru urolog, care să se ocupe de această procedură.
Operația va închide acest tunel rămas deschis, iar chirurgul va face o mică incizie lângă umflătură, iar organele căzute în hernie vor fi împinse înapoi în cavitatea abdominală. O astfel de intervenție durează în general între 30 de minute și o oră.
Copilul poate merge acasă în aceeași zi în care a avut loc operația, după doar câteva ore petrecute în spital. Excepție o fac cazurile în care pacienții suferă și de alte condiții sau sunt bebeluși prematuri. În aceste situații, copilul rămâne peste noapte sub supraveghere medicală.
Îngrijirile post-operatorii pot să difere în funcție de recomandările medicului, vârsta copilului și cât de complicată a fost intervenția chirurgicală.
Recomandările generale pot fi următoarele:
Părinții trebuie să anunțe de urgență medicul dacă se confruntă cu următoarele situații:
Vezi și: Zece boli genetice despre care ar trebui să știi înainte să faci un copil | Demamici.ro
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…