O mamica a povestit, sub protectia anonimatului, chinul prin care a trecut cand la 37 de saptamani de sarcina bebelusul i-a murit in burtica. Femeia sustine ca totul a fost bine pana la controlul de la 37 de saptamani cand la scurt timp dupa ce-a coborat de pe masa a simtit dureri puternice.
Cu toate ca a anuntat doctorul ca nu se simte bine, acesta a trimis-o acasa si i-a recomandat odihna la pat si pastile. Controalele au avut loc la Spitalul Judetean Arges.
„Sambata m-a chemat la control, aveam 37 de saptamani si o zi. M-a urcat pe masa si mi-a facut control, un control brusc si dureros (atunci a provocat contractiile). Cand m-am dat jos, i-am zis ca ma dor rau burta si spatele.
El mi-a zis ca e normal, ca asa o sa ma doara. Sa merg acasa cu repaus si no-spa forte. L-am rugat sa ma opereze in ziua aceea pe semnatura. A zis ca nu, ca e prea devreme, ca el (n.r. – copilul este mic), ca eu am colul lung si o sa ma recuperez foarte greu.
Am plecat acasa cu aceleasi dureri. Pe seara mi se intarea si burta. Am luat no-spa si am stat in pat, cum mi-a recomandat. Duminica nu am mai avut nimic. Luni, la prima ora, l-am sunat si i-am povestit ce s-a intamplat sambata dupa ce am plecat de la el. La fel mi-a recomandat repaus si no-spa forte si sa ma duc marti la el.
Marti dimineata, eu nu mai simteam bebelul. La 8:00 fara ceva am fost la el, la spital. L-am sunat mi-a dat ocupat. A venit la 9:00 si ceva si a bagat înaintea mea pe altcineva, eu fiind prima ajunsa si cu o urgenta. La 10:00 m-a bagat in cabinet. I-am zis ca nu il mai simt. Mi-a facut un ecograf. S-a chinuit minute bune sa găsească pulsul.
A intrat o asistenta si l-a intrebat ce se intampla. I-a zis ca ii vede inima dar… nu mai bate. Am crezut ca visez, ca isi bate joc de mine. Nu imi venea sa cred ce aud. L-am intrebat de cateva ori, poate era o greseala, poate nu era bun ecograful.
M-a trimis pe mine sa imi fac internarea, sa ma opereze sa il scoata! La 11:00 m-a bagat in operatie (ce rost mai avea sa se grabeasca)! Mi-a bagat ceva calmante in perfuzie cat am stat in sala de travaliu, ca ma simteam de parca pluteam, eram calma. Asteptam sa vina cineva sa imi zica ca nu e adevarat ce mi se intampla.
M-a bagat in operatie, l-a scos, nici nu mi l-a aratat, dar am intors eu capul si l-am văzut. Un pui mic, vânăt si cu mult par pe capulet si negru. La nastere a avut 3.300g si 49cm (copil care pentru el era mic!) Mi l-a infasurat intr-un scutec si apoi l-a pus intr-o galeata alba.
Afara o asistenta i-a chemat pe sotul si pe mama mea si i-a bagat intr-un birou si l-a scos din galeata si i l-a aratat. Era un baietel.
Nu s-a efectuat nici macar o manevra de resuscitare, nimic…. Nu au incercat nimic. Pentru ei era inca un copil mort. Copilul meu mult asteptat si dorit, sufletul meu!
Nu a venit nici macar un psiholog sa vorbeasca cu mine. In spital eram poreclita „Mama fara bebelus” sau „Fata cu fătul mort”! M-a bagat intr-o rezerva singura, ziceai ca am ciumă. Cica de ce sa ma bage acolo unde sunt mama si copilul, daca eu nu am….
Si nu putem face nimic,ca sa fie altfel, sa avem doctori capabili… La 3,300 g era mic saracul bebelus…. „
Citeste si:
