Îl facem și pe al treilea? Multe cupluri visează să aibă „casa plină” și odată ce primii născuți mai cresc, încep să ia în considerare și al treilea copil. Însă ce presupune acest lucru pentru familie, dar mai ales, pentru mamă? O mămică și-a relatat pe internet experiența personală pe această temă și concluzia la care a ajuns, în cele din urmă.
„Soțul meu și cu mine ne doream să ne întemeiem o familie a noastră, însă abia la câțiva ani după căsătorie. Să apucăm să ne bucurăm și noi de primii ani de căsnicie. Dar, surpriză! Am rămas însărcinată fix în noaptea nunții, iar în primăvara următoare am întâmpinat venirea pe lume a fiului nostru Liam.
Tot atunci ne-am dat seama că nu am regretat deloc acest lucru. Pur și simplu adoram micuța noastră familie și ideea de a fi părinți. Am știut mereu că vrem doi copii. Preferabil, băiețel și fetiță. Cu doi copii am fi putut să ne descurcăm. Ideea părea rezonabilă și fiecare dintre noi s-ar fi putut concentra pe câte un copil în anumite momente. Așa că doi ani mai târziu când a venit pe lume și Emilia, ne-am simțit binecuvântați.
Totuși, simțeam că parcă familia noastră nu este completă.
Ceea ce era ciudat, mai ales că mereu am discutat și spuneam că ne dorim doar doi copii. Aveam și băiat și fetiță, așa cum visam. Ce ne puteam dori mai mult?
Însă o voce din interiorul meu mă făcea să mă gândesc la un al treilea copil. Luni de zile am rumegat această idee, gândindu-ne la avantaje și dezavantaje.
Când Emilia împlinise 15 luni, i-am spus și soțului despre dorința mea. Se simțea complet cu doi copii, însă nu l-ar fi deranjat nici al treilea. Știam sigur că nu își dorea să mai treacă prin nopțile nedormite din primele luni de viață ale bebelușului.
Și nici eu nu puteam să-l condamn. Deși sunt prețioase, primele luni din viața nou născutului sunt cele mai grele.
Nopți nedormite, lipsă de libertate, timpul petrecut alăptând în care nu poți să mai faci nimic altceva.
Chiar și așa, nu puteam să scap de această idee.
Am cerut sfatul familiei și al prietenilor. Una dintre amicele mele mi-a spus clar că un al treilea copil ori ne va apropia, ori ne va destrăma ceea ce avem deja acum.
Abia când am auzit câteva vorbe înțelepte de la mama mea, am știut ce am de făcut. Desigur, mi-a reamintit ceea ce știam deja și ceea ce ar implica al treilea copil: nopțile nedormite, zile mult prea matinale, oboseală, și mai mult zgomot în casă, dezordine și haos și fix când credeam că ar fi mai bine să renunț la idee, mi-a mai spus: „Am regretat că nu am făcut și al treilea copil”.
Mama mea mi-a spus că deși și-ar fi dorit, ea și tata s-au simțit copleșiți deja, fizic, psihic, cu doi copii și simțeau că nu ar mai putea face față și la un al treilea.
Cu lacrimi în ochi mi-a spus: „Și totuși, nimeni nu mi-a spus atunci cât de frumos devine totul când tabloul de familie se mărește”.
Și atunci mi-am dat seama.
Eram atât de preocupați să ne facem griji din cauza nopților nedormite și a tantrumurilor, încât am scăpat din vedere imaginea de ansamblu. Am închis ochii și mi-am imaginat cum ar putea fi familia noastră peste 10 ani. Ne-am văzut cinci în jurul mesei de familie. Am văzut vacanțele împreună, cățăratul și exploratul. Și am simțit pace în inima mea.
În mai am întâmpinat-o pe lume pe micuța noastră Isla Elena. Ceea ce părea atât de dificil la început cu primii doi copii, s-a simțit atât de ușor a treia oară, de parcă am fi făcut asta toată viața.
Iar acum, de fiecare dată când întâmpinăm momente dificile, eu și soțul meu avem această mantră: „Și asta va trece”.
Isla e deja prezentă de câteva luni în familia noastră. Încă mai sunt zile în care mă simt copleșită și ajung să mă întreb, având deja al treilea copil, dacă chiar sunt pregătită să fiu mamă de trei, dar apoi îmi readuc aminte acele vorbe primite de la mama mea.”
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…