Imunitatea copiilor. Cum îți ajuți copilul să facă față mai bine virozelor după intrarea în colectivitate | Demamici.ro

Imunitatea copiilor. Cum îți ajuți copilul să facă față mai bine virozelor după intrarea în colectivitate? În fiecare an înainte de începerea grădinițelor și a școlilor, părinții își fac mii de gânduri și griji cu privire la sănătatea copilului, cu atât mai mult dacă cel mic intră pentru prima dată în colectivitate. Așa cum nici porcul nu se îngrașă înainte de Crăciun, nici sistemul imunitar nu se construiește de pe o zi pe alta.

Imunitatea copiilor. Intrarea în colectivitate, o etapă nouă în dezvoltarea copilului

Intrarea copilului în colectivitate reprezintă o etapă normală în dezvoltarea acestuia, însă este una care aduce multe griji părinților, la mijloc fiind sănătatea celor mici. Problemele pe care și le pun adulții sunt și mai mari dacă copilul este la prima experiență de acest gen (prima dată la grădiniță). Pentru binele celor mici, părinții ar trebui să fie responsabili și să-și ducă copiii în colectivitate doar dacă sunt clinic sănătoși. Din nefericire, acest lucru nu se întâmplă de fiecare dată, iar copiii ajung să „culeagă” viroză sau viroză sau chiar alte afecțiuni mai severe.

Există o regulă nescrisă a intrării pentru prima dată în colectivitate și anume că cel mic va sta mai mult acasă decât la grădiniță în primele luni sau chiar în primul an de la intrarea în colectivitate.

Frecvența redusă se datorează virozelor repetate și complicațiilor produse de acestea. Chiar dacă ești tentat să nu-ți mai duci copilul în colectivitate pentru a-l proteja de îmbolnăviri, aceasta nu este soluția. La un moment dat tot va trebui să faci acest pas și implicit vei trece prin același chin.

Este perfect adevărat că bebelușii și copiii care merg la creșă/ grădiniță răcesc mai des decât cei care stau acasă cu părinții, bunicii, bonele. Acest lucru este atestat și de un studiu întreprins de Thomas M Ball, profesor asociat de pediatrie clinică la Universitatea din Arizona. Partea bună este că imunitatea dobândită în copilăria mică va proteja viitorul adult.

„Acest studiu dă credibilitate ipotezei potrivit căreia imunitatea obținută în primii ani de viață îi protejează pe copii de răceli și alte complicații, mai târziu, în viață”, mai spune medicul.

Imunitatea copiilor. De ce răcesc copiii atât de des când intră în colectivitate?

Spre deosebire de adulți, sistemul imunitar al copiilor nu este încă matur. Cele mai multe dintre bolile care se propagă în grădinițe și școli sunt bolile copilăriei, viroze, răceli, boli digestive, boli de piele, afecțiuni care, de regulă, sunt produse de virusuri. În colectivitate se îndeplinesc toate condițiile transmiterii diferitelor tipuri de virusuri întrucât comunicarea între copii se face de aproape, iar cei mici nu sunt încă conștienți și obișnuiți cu igiena riguroasă. Se șterg la nas, apoi ating jucării, obiecte. Își freacă ochii, strănută fără a-și acoperi nasul și gura, tușesc fără a se feri de alți copii care sunt în proximitate sau manevrează obiectele din grădiniță/ școală fără a se spăla pe mâni. Cum cele mai multe virusuri se transmit prin fluide corporale, copiii sunt extrem de expuși infectărilor.

Sistemul imunitar al copiilor se formează în timp și prin expunerea la virusuri. Cu alte cuvinte, imunitatea se formează prin îmbolnăviri repetate. Pentru copiii care intră pentru prima dată în colectivitate, 6-8 răceli pe an sunt normale.

Ce este sistemul imunitar?

Cercetătorii încă fac studii pentru a desluși tainele rețelei formate din sute de celule și proteine diferite, coordonate și interconectate pe care o numesc sistem imunitar. Cu cât un organism intră în contact cu mai mulți gemerni, cu atât sistemul imunitar devine mai sofisticat.

Rolul sistemului imunitar este de a ataca și distruge germenii care au găsit o breșă și au pătruns în corp (bacterii, paraziți, fungi, virusuri). De asemenea el recunoaște și neutralizează sustanțele nocive din mediu și se ocupă cu distrugerea acelor celule din corp care au suferit modificări (ex: celulele canceroase).

Cum pregătești sistemul imunitar al copilului pentru intrarea în colectivitate?

Stilul de viață, timpul petrecut în aer liber, sportul și alimentația contribuie la construirea unui sistem imunitar echilibrat. Alimentația trebuie să fie cât mai diversificată și naturală.

Principalele surse de vitamine sunt carnea, produsele lactate, peștele, cerealele, fructele și legumele. Atâta timp cât copilul consumă alimente din toate „culorile curcubeului”, necesarul de vitamine și nutrienți este asigurat, iar sistemul imunitar se menține într-o formă bună.

Nu există dovezi științifice care să ateste că suplimentarea cu vitamine (la o persoană sănătoasă) îmbunătățește funcționarea sistemului imunitar, susține Dr. Ileana Andreescu, într-un articol publicat pe reginamaria.ro.

Cu alte cuvinte, imunitatea nu trebuie să fie crescută, ci menținută echilibrată.

O persoană, care nu are o imunodeficiență, nu este subnutrită, iar starea de sănătate generală este una bună, nu trebuie să facă nimic special pentru a-și întări imunitatea pentru că sistemul imunitar știe singur cum să lupte cu germenii.

Un sistem imunitar funcționează natural dacă se păstrează recomandările pentru a avea o sănătate bună. Aceste sfaturi trebuie puse în practică atât de adulți, cât și de copii. Educația despre sănătate începe în familie. Așadar:

  • Nu fuma
  • Nu consuma alcool în exces
  • Mănâncă sănătos și natural, cât mai multe fructe și legume
  • Practică sport în măsura timpului disponibil
  • Menține-te la o greutate sănătoasă
  • Ai grijă să dormi suficient (7, 8 ore pe noapte pentru un adult)
  • Încearcă să eviți mediile și persoanele care îți provoacă stres

Rolul geneticii în imunitatea copiilor noștri – „Dacă ați fost copii bolnăvicioși, nu cereți copiilor voștri să fie cei mai rezistenți!”, a explicat dr. Valeria Herdea.

Investigații care trebuie efectuate înainte de înscrierea copiilor sau grădiniță sau la școală:

În ceea ce priveşte înscrierea la grădiniţă şi la şcoală a copiilor, proiectul noii Legi a vaccinării prevede ca introducerea micuţilor în aceste colectivităţi să se facă pe baza unui document care să ateste efectuarea vaccinărilor obligatorii.

Părinții trebuie să prezinte la înscrierea în colectivitate dovada vaccinării copiilor, dar și alte documente care să ateste starea lor de sănătate. Dintre acestea amintim:

  • avizul medicului de familie care să ateste faptul că cel mic este clinic sănătos și pregătit pentru intrarea în colectivitate (medicul poate recomanda efectuarea unui exudat nazo-faringian, examenul coproparazitologic şi o coprocultură)
  • avizul epidemiologic
  • analize medicale speciale solicitate de conducerile grădinițelor sau a unor școli (ex: testul pentru depistarea infecției cu bacilul tuberculos) etc
  • avize oftalmologice și ORL

Vezi si: Virozele de toamna. Cum ajuti copilul sa se fereasca de ele | Demamici.ro

Vezi si: Viroza respiratorie. Medicii fac un apel catre toti parintii: „Nu tratati virozele cu antibiotice!” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. O zi plină de distracție în aer liber, în Parcul Izvor din București | Demamici.ro

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…

o lună