Ioana a născut în Odorheiu Secuiesc. Despre cadrele medicale: „Mă-nclin lor, pentru că își fac cu suflet și onestitate munca!” Ioana ne-a trimis povestea sa de naștere și ne-am bucurat nespus să citim rânduri pline de optimism și mulțumire vizavi de sistemul medical de stat. Iată că se poate ca mămicile să fie tratate foarte bine fără „atenții” și „intervenții”. Ioana a avut o naștere ușoară și o experiență a nașterii pe care și-o amintește cu zâmbetul pe buze și după 6 ani.
Cuprins:
Ioana a născut în Odorheiu Secuiesc
Fără a interveni asupra textului, vă invităm să citiți povestea Ioanei care a născut la Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc.
„Pagini de jurnal 💜
Mă numesc Ioana și sunt din Târgu-Mureș. Au trecut 6 ani de când am devenit mămică, dar îmi amintesc fiecare detaliu. Povestea pe scurt e cam așa…
Pe 24 ianuarie 2015 am făcut cununia civilă. Pe 25 ianuarie făceam shooting artistic cu burtica, iar în 26 ianuarie ne-am întors la Odorhei, unde la vremea respectivă eram delegați cu jobul pentru 3 luni. Pe la miezul nopţii m-a luat o durere de mijloc şi de picioare şi făceam naveta pat-baie din 10 în 10 minute. Pe la 02:00 noaptea eram în faza în care stăteam în genunchi lângă pat şi muşcam din saltea. S-a trezit soţul meu şi m-a întrebat ce e cu mine. I-am spus că nu ştiu dacă aşa se manifestă ultimele săptămâni de sarcină, dar mă doare tare.
M-a întrebat instant: „Vrei să mergem la Mureş?” La care eu panicată: „Nu rezist să stau 5 minute pe scaun şi tu vrei să mergem 2 ore cu maşina până la Târgu-Mureş? Hai să mergem aici la spital să îmi dea un calmant sau ceva pentru durere.”
Zis şi făcut. Ne îmbrăcăm repede şi când să ieşim din cameră întrebare-şoc: oare unde e spitalul în Odorhei? Scoatem telefonul, dăm Google maps. Și cum nu ne puteam orienta nicicum cu „harta vieţii”, soțul meu a sunat un coleg de muncă pe la 03:00 noaptea să ne ducă la spital.
Ajungem acolo şi ne preia un rezident care după 10 minute de organizare (că eram cu buletinul „capsat”, cum cu 2 zile în urmă mă măritasem), mă trimite într-un salon unde mai erau două graviduţe în aşteptare. Mă preia o moaşă și mă aşează pe masa de naşteri, apoi îmi spune direct: „sunteţi dilatată 9 cm din 10, veţi naşte, dar trebuie să aşteptăm până vă ia şi durerea de burtică, să dea semne bebe că e pregătit să iasă 🙂.”
Eu încep să bombănesc că nu pot naște acum, că am doar 36 de săptămâni și că medicul meu ginecolog e la Mureș…
Mă consolează moașa cum poate și fain frumos m-a trimis înapoi în salonul cu celelalte două graviduţe care stăteau relaxate, şi eu, abia ajunsă acolo, eram la repriza a 2-a de stat în genunchi lângă pat şi muşcat din saltea.
După jumătate de oră am zis că nu mai rezist, hai să facem ceva. M-a dus iar în sala de naşteri, unde mai era o asistentă ce pregătea cele necesare… şi eu tot aşteptam să fie ca în filme: să vină un medic care să mă asiste, o moaşă care să mă ţină de mână şi care să îmi spună cum să respir şi să împing. Când colo, nu a mai venit nimeni. Am găsit o ţeavă de care să mă ţin şi când îmi zicea să împing strângeam de țeavă de mi-am rupt unghiile cu gel. Asistenta, ce se fâstâcea pe-acolo să debaraseze ustensilele folosite, îmi tot zicea să nu mai urlu aşa că le sperii pe celelalte două graviduţe care de la amiază tot aşteaptă să nască. Și uite-aşa, la ora 03:30 m-a pus pe masa de naşteri, iar la 04:00 eram cu un bebe mic de 2,600 kg şi 51 cm căruia i-am spus:
„Bun venit pe lume, minunea noastră mică!”
Cadrele medicale au avut un comportament impecabil, foarte amabile și prompte. După naștere am vrut să onorez moașa, dar a refuzat atât banii, cât și un coșuleț cu ceva produse pe care îl aveam ca plan de rezervă în cazul în care refuza plicul… Mi-a spus că „ăsta e locul meu de muncă și asta am ales să fac… Lucrez ce îmi place și am angajator care mă plătește… Și vă rog insistent să nu mai încurajați astfel de gesturi niciunde – Niciodată!”…
A plecat și nu am mai văzut-o niciodată, dar am rămas impresionată de vorbele ei și m-am bucurat să văd că încă mai sunt oameni la care OMENIA primează!… Iar vorbele ei mi-au rămas ca lecție și principii de viață! Idem, nici asistenta care mă ajuta de 2 ori pe zi cu tratamentul de igienă nu a acceptat nici măcar „tradiționalele” cafeaua și cutia cu ciocolată.
Spitalul a pus la dispoziția noastră haine sterilizate. Nu am avut voie să duc nimic din afară, nici body, nici salopete, nici scutece. Născând la 36 de săptămâni am stat 6 zile în spital, dar am fost tratată și îngrijită cu o amabilitate ieșită din comun toată perioada de spitalizare.
Mulțumesc încă o dată personalului Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc pentru felul în care și-au făcut datoria din punct de vedere profesional, cu devotament, omenie și respect, indiferent de situație!
Nu pot să nu menționez și cadrele medicale din orașul de unde provin, Târgu-Mureș. În primul rând musai să îl menționez pe medicul ginecolog de la Maternitatea Veche, care mă primea la consultație oricând îl sunam că ajung în Târgu-Mureș. Niciodată nu m-a lăsat baltă!
Apoi, când am născut era dimineața la 04:00 și pe la 07:00 l-am sunat, iar prima lui reacție a fost : „Să trimit ambulanță după voi să vă aducă la Mureș?!”…
M-a atins la suflet să îl simt așa implicat, deși niciodată nu am mers la cabinetul privat, iar la consultațiile lunare doar o dată sau de 2 ori cu multe insistențe a primit ceva simbolic (un suvenir din Maramureș, nu bani!).
La o lună după naștere, Ioana a făcut mastită și a necesitat intervenție chirurgicală
O lună mai târziu am făcut furia laptelui, respectiv mastită… După 2 zile de tentative de tratare cu masaj am mers la Clinica de Chirurgie 1 unde am fost consultată de un medic chirurg care mi-a prescris antibiotic pentru 2 zile, însă cu supraveghere, a 2-a zi să merg din nou la consultație.
M-am prezentat următoarea zi și mi-a zis că mă internează pentru operație de incizie la sân ca să nu pierd lactația. Eram panicată și îi repetam întruna că prefer să opresc lactația decât să accept intervenția chirurgicală. Dânsul insista că laptele matern e „magic” și nu mă lasă să renunț. În cele din urmă am acceptat internarea și operația.
În egală măsură am avut parte de un personal sufletist. Cu o jumătate de oră înainte de operație a stat continuu lângă mine medicul chirurg și mi-a explicat pe-ndelete în ce constă intervenția și perioada de recuperare de după… Idem după operație, medicul venea periodic să vadă cum mă simt și următoarele 2 săptămâni de pansare mă programa în așa fel încât să fie prezent și el. Nu pot uita că datorită implicării dânsului, copilul meu a putut avea parte de lapte matern până la 8 luni.
Nu știu dacă a fost noroc sau nu, dar datorită lor, pot povesti cu drag și cu optimism, despre naștere și perioada de după.
Mulțumesc din inimă încă o dată, chiar și acum, după 6 ani:
– moașei : din pacate nu îmi amintesc numele – Odorheiu Secuiesc
– asistentei: Julia Szatmari – Odorheiu Secuiesc
– medic ginecolog: Dutcuș Ioan, Târgu-Mureș
– medic chirurg : Damian Vasile, Târgu-Mureș
Mă-nclin lor, pentru că își fac cu suflet și onestitate munca!”
Fiecare experiență a nașterii este unică. Ea este relatată așa cum a fost percepută de mămica în cauză. Dacă sunt cititoare care au avut parte de o experiență foarte bună în aceeași unitate medicală (sau alta), le invităm să își împărtășească experiențele.
Dacă doriți să vă împărtășiți povestea nașterii, sub toate aspectele, fie ele pozitive sau negative, ne puteți scrie pe adresa de e-mail demamici@gmail.com sau pe pagina de Facebook De mamici. Tot aici puteți atașa și fotografii pe care doriți să le faceți publice. Nu există limită de cuvinte. Ne rezervăm dreptul de a selecta poveștile care urmează să fie publicate. Prin împărtășirea poveștii și publicarea ei, vă asumați veridicitatea celor relatate!
