Lili Sandu, maternitatea fără filtre. Așa arată în realitate viața de mamă cu copil mic. Lili Sandu a născut primul ei copil la vârsta de 40 de ani, iar din acel moment, viața i s-a schimbat complet.
Frumoasa vedetă a devenit mama unui băiețel, anul trecut, iar de atunci, micuțul a devenit prioritatea numărul unu pentru frumoasa mămică. Odată cu maternitatea, Lili Sandu a împărtășit adesea cu fanii de pe Instagram, momentele speciale din noua ei viață, alături de noul membru al familiei: Thomas Jay Cristian.
Nemachiată, fără filtre și fără să afișeze vreun zâmbet „de stat la poză”, Lili Sandu a uimit prin frumusețea naturaleții ei. Vedeta a fost surprinsă în pat, vizibil încercănată de la oboseală, alături de micuțul ei, încercând să prindă câteva ore de somn. Băiețelul vedetei, adormit și el, stă aproape de pieptul ei, semn că tocmai fusese alăptat.
„Super curajoasă! Cred că este prima poză reală, dintr-o zi obișnuită din viața de mamă, pe care am văzut-o până acum la o persoană publică”, „Ohhh…câtă naturalețe și prezență! Fix în poziția aceasta „adorm” și eu de 2 ani și 3 luni. Creștere blândă mai departe👏!, „Foarte frumos! Cam așa arată lucrurile în realitate”, au fost câteva din comentariile primite.
Lili Sandu a devenit mamă în prima parte a lunii august. Thomas Jay Cristian a venit pe lume pe data de 10.08.2020, la ora 17:36, cu o greutate de 3300 g și 52 cm, făcând-o pe Lili Sandu cea mai fericită mămică.
La doar o lună jumătate după ce a născut, mămica celebră a reușit să scape de 17 kg. Se pare că 10 „s-au topit” încă din maternitate, iar următoarele 7 în doar 7 săptămâni.
Întrebată cum a reușit să slabească atât de repede, Lili Sandu a spus că nu a ținut nicio dietă, ci a alăptat exclusiv.
„17 kg!
Vezi si: Lili Sandu, cu băiețelul de urgență la spital, de Crăciun! ”A făcut febră mare!” | Demamici
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…