Mama a zece copii a murit la nastere in Maternitatea Bega din Timisoara. Am primit aceasta poveste pe adresa de e-mail a redactiei: demamici@gmail.com. O poveste reala, dureroasa, spusa din suflet de o femeie marcata de lucrurile pe care le-a vazut cu proprii ochi in Maternitatea Bega din Timisoara, in urma cu 15 ani.
Cuprins:
Experienta pe care a avut-o in ziua in care i-a venit baietelul pe lume si trauma de a-si vedea fara viata colega de salon au determinat-o pe „Anonima de dincolo de ocean” sa paraseasca tara, sa caute un loc mai bun in care sa-si creasca copilul.
Mariana avea acasa 10 copii si urma sa-si aduca pe lume fetita. Presimtea ca ceva rau i se va intampla. Desi adusese pe lume atatea suflete ii era foarte teama de acesta nastere. Fricile i-au fost indreptatile. Atat mama cat si fetita au murit.
Mama a zece copii a murit la nastere in Maternitatea Bega din Timisoara. Poveste reala relatata de „Anonima de dincolo de ocean”
Ceea ce ma impinge astazi sa va scriu este acel ceva care m-a marcat enorm cu mult timp in urma, in spitalul Bega din Timisoara. Si cand vorbesc de mult timp in urma ma refer la vreo 15 ani in spate.
De ce nu am zis nimic pana acum? Pentru ça in acea zi care avea sa ma marcheze pentru tot restul vietii am luat decizia sa parasesc Romania tocmai din cauza sistemului, un sistem infect care se pare ca nici acum nu s a schimbat, din pacate.
Si aici fac referire in special la sistemul de sanatate. Inainte de a incepe povestea reala pe care vreau sa v-o spun aici as vrea sa stiti ça prefer sa raman anonima si as prefera sa ma numiti: „Anonima de dincolo de ocean”.
Totul a inceput in 2004, undeva prin luna noiembrie. Eram internata la spitalul Bega din Timisoara pentru a-l aduce pe lume pe cel care azi imi lumineaza viata, fiul meu .
Avand probleme cu tensiunea arteriala a trebuit sa stau sub observatie vreo doua luni. Am fost internata in spital inainte de a naste. In aceste doua luni, in acelasi salon cu mine era internata si Mariana, o femeie superba care avea acasa inca 10 copii, toti unul si unul de frumosi.
In toata aceasta perioada am devenit prietene, mancam impreuna, imi arata poze cu copilasii ei de acasa care o asteptau sa ajunga cu surioara lor ce urma sa vina pe lume in acelasi timp cu fiul meu.
Mariana imi povestea ca ei sunt dintr-un sat de langa Timisoara (din pacate nu imi mai amintesc numele satului sau comunei) si ça le este destul de grea viata cu 10 copii, dar ca ei sunt bucuria lor. Imi spunea ça nu are bani sa ii dea doamnei doctor L. (prefer sa nu dau inca numele doamnei doctor) si ça ii este teama de aceasta nastere .
Mereu imi spunea ça o rugase pe doamna doctor L. sa ii faca cezariana, caci dupa 10 nasteri uterul ei era „ça o foita de ceapa, atat era de subtire” (sunt vorbele Marianei). Tot ea imi spunea ca de fiecare data cand o consulta doamna doctor L. aceasta ii vorbea foarte urat si o jignea mereu.
Imi parea rau de ea si o incurajam mereu ça totul va fi bine . Pana intr-o zi cand amandoua am fost chemate la sala de nasteri, in acelasi timp. Eu ma pregateam sa merg in sala de cezariana (mentionez ça nu am avut acelasi ginecolog), iar ea mi-a luat mainile in mainile ei si mi-a spus:
„Draga mea, sper sa ne vedem dupa nastere. Sper ca nu ma va lasa ea sa mor pentru ça nu am bani sa ii umplu buzunarele. Am doar o punga de cafea „Amaroy” sa ii dau . Dar daca ceva se intampla cu mine, uite am lasat numarul de telefon al sotului meu. In salon, te rog sa il suni tu sau altcineva din salon.”
N-am sa uit niciodata ceea ce mi-a spus Mariana atunci. Eu am incurajat-o si i-am spus: „Linisteste-te! O sa ne revedem curand amandoua cu bebelusii nostri in brate.”
Si am plecat spre sala de cezariana. Atunci a fost ultima data cand am vazut-o pe Mariana.
Am nascut prin cezariana si fara sa stiu ça nu o voi mai vedea vreodata, o asteptam in salonul unde eram duse dupa nastere. Aveam dureri mari si de abia imi miscam capul, insa usa salonului era intredeschisa si abia atunci am vazut medicii alergand pe coridor cu o targa si o femeie acoperita toata. Doar parul lung si negru atarna in jos, ce se putea vedea sub cearsaf.
Am intrebat o asistenta ce se intampla, iar aceasta mi-a raspuns ca in sala de nasteri era plin de sange ca si cum ar fi taiat doi porci. Tot ea mi-a zis ca au lasat-o pe Mariana sa se chinuie sa nasca natural si ca si ea si fetita de 3 kg si ceva sunt moarte.
Am simtit ca imi cade cerul in cap am simtit ca ma prabusesc. Nu imi venea sa cred. In ce tara traim si ce medici avem?????? Atunci, in acel moment am decis ca copilul meu nu va creste in Romania si am plecat cat mai departe sa nu mai aud de sistemul infect in care traim. Si asa am facut….
Am plecat, insa pe Mariana si ingerul ei nu o sa-i pot uita vreodata si ma gandesc chiar si acum, dupa atatia ani, la ceilalti copilasi ai ei, ramasi orfani de mama din cauza unui medic, care mai era si femeie pe deasupra, doamna doctor L. Numai medic nu se poate numi…
Pacat ca in tara noastra avem acelasi sistem infect si ca nimic nu s-a schimbat nici dupa 15 ani. Daca considerati ca povestea mea ar trebui publicata de voi, ca poate asa sistemul asta infect se va dezinfecta, o puteti face. Multumesc pentru rabdarea de a citi email-ul meu.
Cu tot respectul pentru ceea ce faceti,
O Anonima de dincolo de Ocean”
Later Edit: „Ar trebui mentionat ca atunci s-au luat masuri imediat contra acelei doctorite. Am citit unele comentarii de pe Facebook si lumea crede ca nu s-au luat masuri, ba chiar au scris ca nu inteleg ei de ce scriu eu dupa atatia ani, ca poate am ceva pe constiinta.
Nu am nimic pe constiinta, caci masurile au fost luate atunci (acum 15 ani in urma), insa o am in suflet inca pe Mariana si ingerasii ei.
Am vrut sa impartasesc aceasta poveste pentru ca citind alte povesti publicate de dumneavoastra, mi-am dat seama ca poate ar fi bine si ar ajuta la dezinfectia sistemul deja infectat.
Va multumesc inca o data si va rog sa faceti aceasta precizare.
Cu drag,
O Anonima de dincolo de ocean”
foto simbol
Daca doriti sa va impartasiti povestea nasterii, sub toate aspectele fie ele pozitive sau negative, ne puteti scrie pe adresa de e-mail demamici@gmail.com sau pe pagina de Facebook De mamici.
