Mămici și tătici celebri

Maria Buză a trecut prin grele încercări în ziua în care și-a adus pe lume unicul copil: „Ce salvăm? Mama sau copilul?” | Demamici.ro

Maria Buză a trecut prin grele încercări în ziua în care și-a adus pe lume unicul copil. Maria Buză este o mândră mamă de băiat, iar de 21 de ani, Andrei este cea mai mare bucurie din viața actriței.

Însă aceeași bucurie a devenit și cea mai grea încercare din viața ei, căci în ziua în care avea să-și aducă pruncul pe lume, medicii au crezut că nu îi pot salva pe amândoi, iar pe atunci, familia urma să decidă dacă va fi ea cea salvată sau copilul.

Despre această încercare a povestit actrița și în urmă cu ceva timp, într-un interviu pentru publicația viva.ro.

Maria Buză s-a confruntat cu o serie de complicații la naștere, care nu au fost prevăzute în timpul sarcinii, însă din fericire, medicii au reușit nu doar să-i salveze copilul, dar și să o readucă pe ea la viață.

Maria Buză a trecut prin grele încercări în ziua în care și-a adus pe lume unicul copil: „Ce salvăm? Mama sau copilul?”

„Cea mai grea încercare din viața mea, din viața noastră, de fapt, a fost ziua în care l-am născut pe Andrei. Am ajuns la spital cu niște complicații mari de sănătate despre care nu știam în timpul sarcinii. Medicii nu știau cum să acționeze în starea în care eram. Nu era posibil să putem trăi amândoi. Și atunci, George a fost lovit cu întrebarea: „Ce salvăm? Mama sau copilul?!”.

Din fericire, am avut parte de gardă și medici care au reușit minunea de a ne aduce pe lume copilul sănătos și pe mine m-au readus la viață! Greu, foarte greu! Dumnezeu a avut grijă de noi, de noi trei să fim fericiți, nu năpăstuiți!”, a povestit actrița Maria Buză.

Maria Buză este căsătorită cu violonistul George Pătrașcu, iar Andrei este unicul lor copil

Sunt căsătoriți de 22 de ani, iar din rodul iubirii lor s-a născut Andrei. O iubire atât de puternică, care i-a ținut împreună chiar și în fața celei mai mari greutăți, atunci când actrița a adus pe lume copilul lor.

Despre Andrei, Maria Buză vorbește la superlativ și îl numește „dar de la Dumnezeu”.

„Da, Andreiul nostru este un flăcău frumos, cuminte și descurcăreț tare! Este dar de la Dumnezeu. Mă uit la el cu uimire și nu îmi vine să cred că avem așa băiat mare! 21 de ani! Da, așa își dorea, alesese Medicina. Dar și-a dat seama că va începe ceva ce viața întreagă va trebui să fie dedicat muncii lui.”, a mai povestit actrița pentru aceeași sursă citată.

Tânărul în vârstă de 21 de ani a moștenit, în mod inevitabil, talentul artistic al părinților săi și are o ureche muzicală cu adevărat aparte.

„Suntem doi părinți fericiți, cu un copil foarte talentat. E limpede că a moștenit multe dintre calitățile artistice ce ne reprezintă în meseriile noastre. Cântă frumos, are auz bun și cântă și la pian. Singur se acompaniază când un cântec îi place. A studiat pianul doi ani acasă, împreună cu o doamnă profesor. Ne spunea că este capabil de mult mai mult, noi ne doream un studiu pentru cultura lui muzicală doar, dar profesoara ne sfătuia să-l îndrumăm să studieze și să devină pianist.”

Viața de mamă, o provocare și pentru Maria Buză: „M-am descurcat cam greu în meseria de mamă, dar sper să fi făcut față.”

La vârsta de aproape 55 de ani, Maria Buză se consideră norocoasă și spune că a reușit să crească un copil foarte înțelegător.

Din postura de mamă, actrița s-a lovit și ea de provocări, care parcă au fost cu atât mai greu de gestionat, din cauza profesiei sale, care o țineau departe de copil în unele momente.

„M-am descurcat cam greu în meseria de mamă, dar sper să fi făcut față”, mărturisea actrița într-un interviu televizat.

Totuși, relația specială cu fiul ei, Andrei, dar și maturitatea copilului ei au ajutat-o mult în viața de mămică, iar pentru acest lucru se simte recunoscătoare.

„Depinde foarte mult de copilul pe care îl ai. Poți tu să îți faci meseria de mamă perfect, dar să n-ai materialul. Eu din fericire am avut și am parte de un copil extraordinar care a înțeles toate stările prin care am trecut și toate frământările mele. Mi-a înțeles și lipsa în momentele în care și-ar fi dorit să fiu mult mai prezentă: să ne jucăm mai mult, să ne povestim mai mult.”, a mai dezvăluit Maria Buză.

Vezi și: Maria Buză nu a fost un copil dorit. Mama artistei a încercat să întrerupă sarcina, dar fără reușită: „Vremurile erau cum erau în 1969” | Demamici.ro

Vezi și: Narcisa Suciu abia își începea tinerețea când a rămas însărcinată. I-a fost extrem de greu, însă ea și Daria au astăzi o relație extraordinară – interviu EXCLUSIV | Demamici.ro

Share

Articole recente

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. O zi plină de distracție în aer liber, în Parcul Izvor din București | Demamici.ro

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…

o lună