Medicul pediatru Mihai Craiu intenționează să închidă „Spitalul Virtual pentru Copii” din cauza atacurilor „de ură și frustrare” din online. Medicul pediatru Mihai Craiu și-a anunțat intenția de a închide „Spitalul Virtual pentru Copii”. Este vorba de platforma online unde a oferit timp de patru ani sfaturi utile și informații cu privire la sănătatea copiilor.
„Spitalul Virtual pentru Copii” a fost multă vreme un spațiu la îndemână pentru mulți părinți, unde nu se făceau consultații online și nici programări. Medicul Mihai Craiu și-a justificat decizia printr-o postare publicată pe pagina de Facebook:
„Cred că explicaţiile nesolicitate nu aduc nici un fel de beneficii, în România. Probabil că trebuia să fac acest efort cu mii de răspunsuri şi comentarii, aici în SVC, în toţi aceşti aproape 4 ani.
Un efort voluntar (adică neretribuit în nici o formă, nici direct, nici indirect) destinat unei utopii… Nu spun că nu a folosit nimănui… Probabil că unora le-a fost de folos. Sunt câţiva părinţi (ştiu ei care) ce au copiii în viaţă datorită SVC. Dar sunt şi foarte mulţi pe care îi irită cele scrise aici şi nu au altă soluţie mai bună decât „producţiile” suburbane”, a scris medicul Craiu pe Facebook.
Medicul pediatru Mihai Craiu le-a mulțumit tuturor care l-au ajutat să ajungă la această concluzie. „Este inutilă orice construcţie în acest spaţiu virtual al Social Media. In afară de ură şi frustrare nu există nici o altă consecinţă care să se repete iar şi iar… Am altele mai bune de făcut, la spitalul real… Cu pacienţii internaţi, cu studenţii, cu rezidenţii. Cam asta a fost”, a mai precizat el.
Decizia de a închide SVC a stârnit un puternic val de reacții, dar mai ales de regrete exprimate și în online
„Spitalul Virtual pentru Copii”, un proiect educațional extrem de apreciat de sute de mii de părinți din România, a capitulat în fața atacurilor din online. Furia, frustrarea și ura de care Mihai Craiu s-a lovit în mod repetat în cei patru ani de existență ai paginii de Facebook au constituit factorii decisivi ai acestei decizii dureroase pentru cei care au primit ajutor prin intermediul platformei online. Mai multe persoane publice și cadre medicale, colegi de breaslă ai medicului pediatru Mihai Craiu, și-au exprimat regretele cu privire la Închiderea SVP pe rețelele sociale.
„Spitalul Virtual pentru Copii este un proiect care a primit acolade atât național, cât și internațional, o idee unică în peisajul medical românesc. Munca neîntreruptă a doctorului Craiu trebuie și merită continuată. Altfel, pasul înapoi va lăsa un gol dureros, pe care nu văd pe nimeni altcineva, prea curând, să-l umple de altă manieră”, a scris medicul psihiatru Gabriel Diaconu.
„Dr. Mihai Craiu anunță că nu mai dorește să facă educație medicală părinților pe Facebook, sătul de amenințări, jigniri și atacurile primite de la oameni care nu au niciun fel de respect față de munca benevolă a unui specialist atât de bine documentat și de blând. Spitalul Virtual pentru Copii va înceta să mai existe.
Avem cu toții de pierdut, păcat că atât de puțini înțeleg asta…
Îl înțeleg, am vrut și eu să fac la fel de atât de multe ori…. Și încă îmi mai vine, de fiecare dacă când scriu despre educație, toleranță, primesc reacții de-mi vine să fug departe. Vine un moment când sănătatea ta mintală și siguranța familiei tale devin mai importante decât dorința de a contribui la schimbare.
Nu știu sincer ce și când ne mai poate salva. Oamenii buni, care construiesc ceva, sunt ridiculizați și puși pe fugă.
Păcat. 🙁”, a fost mesajul transmis de autoarea Ioana Chicet – Macoveiciuc aka Prințesa urbană.
Mihai Craiu este președinte al secției de Pneumologie Pediatrică în cadrul Societăţii Române de Pneumologie și are o experiență de peste 30 de ani, fiind specializat în boli respiratorii la copii.
Proiectul său educaţional, „Spitalul Virtual pentru Copii”, a strâns peste 220.000 de urmăritori și a obținut mai multe premii internaţionale.
Vezi si: Dr. Mihai Craiu: „85% dintre părinți le dau copiilor antitermice fără să fie nevoie” | Demamici.ro