Mesajul unei mămici de prematur: „Mămico, indiferent cât de greu ți se pare azi, ia-ți în brațe copilul, și ai să vezi că mâine va fi mai ușor.” | Demamici.ro

Mesajul unei mămici de prematur: „Mămico, indiferent cât de greu ți se pare azi, ia-ți în brațe copilul, și ai să vezi că mâine va fi mai ușor.” Matei a fost un copil mult așteptat, iar nașterea lui a adus binecuvântare și împlinire părinților care ardeau de nerăbdare să-l cunoască și să-l strângă la piept. În săptămâna 35 de sarcină, mămica Oana a fost diagnosticată cu colectază de sarcină, afecțiune care a impus cezariana de urgență.

Prematuritatea a venit la pachet cu o serie de probleme de sănătate pentru băiețelul, grăbit să iasă din burtica mamei. A fost conectat la ventilator, iar mămica și-a putut strânge puiul la piept după 5 zile de la naștere. Oana a povestit experiența sa și a transmis un mesaj plin de emoție mămicilor care trec prin aceleași situații dificile.

Vă invităm să citiți povestea Oanei, așa cum a împărtășit-o chiar ea:

„Știi ce vor toate mamele să facă imediat după ce nasc? Să-și țină puiul la piept până ce puiul se face mare și iese la suc cu prietenii. Eu n-am putut să fac asta. Eu am stat singură într-o rezervă, într-o maternitate privată, simțind că jumătate din mine a dispărut, brusc. Și cealaltă jumatate se lupta să rămână puternică pentru a-și putea ține într-o bună zi, puiul la piept.

Naștere prematură din cauza colestazei de sarcină. Matei a venit pe lume la 35 de săptămâni

Am născut la 35 de săptămâni, un voinic de 2,7 kg și 48 cm, care stătea foarte bine la căldurică, în burtică la mama, până când am fost diagnosticată cu colestază de sarcină și a trebuit să nasc de urgență. Am aflat de colestază cu o săptamână înainte, moment în care doctorul mi-a recomandat să fac dexametazonă, pentru a ajuta la maturarea plămânilor bebelușului, deși noi tot speram să ajung în săptămâna 37.

Cand i-am trimis ultimul set de analize doctorului, văzând că valorile se triplaseră, m-a sunat și mi-a spus că a doua zi voi naște, altfel există riscul să ne piardă pe amândoi.

Matei este un copil muuult dorit. Timp de 4 ani, după multe vizite la doctori specialiști, rugăciuni și ore de terapie, minunea s-a întâmplat. Mi-am imaginat nașterea lui ca cel mai frumos moment din toată viața mea. Voiam să nasc natural pentru că citisem și știam că așa este cel mai bine pentru el. Voiam să trec prin tot, să-l țin la piept și să-i dau drumul doar ca să-l iau din nou cu poftă.

N-a fost să fie. Operația de cezariană, dacă mă întrebi mi s-a părut cea mai ușoară intervenție de care am avut parte, aceasta fiind singura operație pe care am avut-o, totul pentru că nu m-a interesat nimic altceva decât să-i aud glasul, pentru că așa știam că el este bine. Și l-am auzit. Și atunci l-am avut pe Dumnezeu și toți îngerii lângă mine și dacă nu eram amorțită de la brâu în jos, aș fi dansat așa tăiată, de fericire.

La 12 ore după naștere, au apărut primele complicații. Matei a fost conectat la ventilator

Copilul meu s-a născut.

Mi-au zis că e mare, ca e bine, respiră singur. L-am ținut pe piept 2 minute și apoi l-am mai luat în brațe peste 5 zile.

După 12 ore, timp în care a respirat singur, a început să se chinuie și l-au ventilat pentru a evita riscul de a nu i se oxigena creierul. Nu știu când m-am refăcut după operație, știu că golul pe care îl simțeam era mai dureros decât tăietura de pe burtă.

Matei a avut nevoie de oxigen 2 zile, apoi a avut nevoie de supraveghere și am plecat din maternitate în a 11-a zi de când a venit pe lume.

Mi-am petrecut zilele văzând cum celelalte mămici își țineau puii la sân, în brațe, cum schimbau primul scutec, cum vorbeau cu emoție cu ei și cum au plecat cu ei, fericite, acasă (am avut 2 colege de rezervă cât timp am stat acolo).

Primele clipe în care mămica Oana și-a ținut puiul la piept: „Am simțim cum îmi fug picioarele. Voiau să danseze.”

Am avut primele picături de colostru din a doua zi după naștere. Norocoasă, mi-a zis colega de rezervă, în timp ce ea se chinuia să-și hrănească puiul. Doar că eu nu aveam cui să-i dau. Doctorul neonatolog mi-a spus să încep să mă mulg și odată ce vor putea, îi vor da laptele meu, și din 2 în 2 ore asta făceam. Zi și noapte. Așa știam că îl ajut și cumva, să simtă că sunt  lângă el.

Mergeam la neonatologie zilnic, de câteva ori, chiar și noaptea. Îl vedeam, la început în incubator, apoi a 5-a zi când m-am dus, mi-au zis să-mi iau halatul pe mine că mi-l dau în brațe.

Atunci am simțim cum îmi fug picioarele. Voiau să danseze. Prima dată când l-am ținut în brațe, jumătate de oră, am înțepenit. Nu voiam să-l deranjez, voiam doar să-l privesc, și astfel nu m-am mișcat. Când mi l-au luat și m-am ridicat, nu mi-am mai simțit picioarele. Îmi amorțiseră.

Apoi, vizitele cu ținut în brațe au fost din ce în ce mai dese. Am început să-l hrănesc, cu biberonul, pentru că mi s-a recomandat să nu-l pun la sân că depune efort, lucru care ne-a dat de furcă în procesul alăptare, apoi în a 10-a zi mi l-au adus în rezervă, și de atunci suntem împreună și îți spun cu mâna pe inimă ca tot prin ce am trecut parcă s-a șters cu buretele.

Mesajul unei mămici de prematur: „Mămico, indiferent cât de greu ți se pare azi, ia-ți în brațe copilul, și ai să vezi că mâine va fi mai ușor.”

Mult timp după ce am venit acasă, am avut de luptat cu teamă, gânduri, amintirea zilelor din maternitate și mulți balauri, dar le-am făcut față pentru că băiețelul meu are nevoie de o mamă puternică și sănătoasă.

Aș mai povesti încă atât despre cât de greu a fost cu alăptatul și tot prin ce am trecut după naștere, dar sunt momente prin care trece orice proaspătă mămică, mai mult sau mai puțin, și cărora le facem față. Până la urmă, ce lucru frumos și minunat se obține ușor?

Și știu că atunci când copilul te strigă mamă și întinde mâinile mici spre tine, și se leagă de gâtul tău, orice altceva nu mai contează.

Copilul meu e o minune de 1 an, care atunci când se uită la mine știu că am parte de cea mai sinceră formă de iubire.

Mămico, indiferent cât de greu ți se pare azi, ia-ți în brațe copilul, și ai să vezi că mâine va fi mai ușor.

Cu drag,

mămica Oana Marina”

Autor: Buburuza M (Alexandra Dilancea)

Inginer de profesie, cu sufletul către educația copilului, parenting modern și psihologie.

Domeniul parentingului m-a fascinat încă de când am devenit mămică și am decis să împart toate cunoștințele mele și cu alte mămici aflate la început de drum sau care au nevoie de informație și inspirație. Astfel a prins viață pagina mea de Instagram, Buburuza M, unde găsiți informații utile, rețete baby friendly și fragmente din viața e zi cu zi. Din dorința de a îi oferi Marei jucării cu suflet, am creat magazinul Baby Mara, numai cu jucării handmade pentru micii exploratori.

Vezi si: Nastere naturala dupa cezariana. Operatie in Romania, respect in Elvetia – povestea Adrianei G. | Demamici.ro

Vezi si: O poveste despre pierdere și binecuvantare. Cristina a cunoscut durerea fara margini de a pierde un sufletel, insa viata a binecuvantat-o cu un baietel sanatos | Demamici.ro