Mezinul Mirelei Vaida a împlinit 2 ani. Ce bine seamănă micuțul Tudor Ștefan cu mama lui | Demamici.ro

Mezinul Mirelei Vaida a împlinit 2 ani. Ce bine seamănă micuțul Tudor Ștefan cu mama lui. Mirela Vaida este mândra mămică a trei copii superbi, iar zilele trecute, juniorul familiei a fost din nou în centrul atenției. Micuțul Tudor Ștefan, cel de-al doilea băiețel al prezentatoarei TV, a împlinit vârsta de 2 anișori.

Vedeta a marcat momentul așa cum se cuvine, cu o fotografie emoționantă pe rețelele de socializare, însoțită de un mesaj aparte: „2 ani de drăgălășenie și iubire, și joacă, și bucurie zi de zi!! La mulți ani, Tudor!!”, a scris Mirela Vaida pe Instagram.

Mezinul Mirelei Vaida a împlinit 2 ani. Micuțul Ciuci, răsfățatul familiei

Mirela Vaida și soțul ei, Alexandru Vaida, au împreună trei copii: Carla (6 ani), Vladimir (4 ani și 8 luni) și Tudor Ștefan, care la data de 10 aprilie a împlinit vârsta de 2 ani.

Tudor sau „Ciuci” așa cum îi place vedetei să-l alinte, seamănă leit cu mama lui, atât la ochi, dar și la zâmbet. „❣️❤️🥂 2 ani de Ciuci!!”, a mai scris Vaida în dreptul unei fotografii.

Deși nu se află la prima experiență de mămică, Mirela Vaida a recunoscut că și după nașterea lui Tudor Ștefan, emoțiile au fost la fel de copleșitoare.

„Sunt foarte fericită şi mă bucur că Tudor Ştefan este sănătos. E un copil foarte luminos, care s-a născut repede şi uşor. Suntem foarte bine amândoi şi mulţumim tuturor celor care au fost cu gândul alături de noi”, declara ea în 2019.

Vedeta a ales să nască natural toți cei trei copii.

Inițial picasem și eu în acest trend al cezarienelor pentru că toată lumea te sfătuiește să faci cezariană din varii motive. Însă eu vin dintr-o familie în care lucrurile sunt extrem de întoarse spre natură.

Mama, bunica, rudele mele îmi povesteau despre cum au născut copiii, despre cum s-au întors la serviciu sau la munca câmpului în aceeași zi, despre cum munceau până în ultima zi de sarcină”, a mai declarat ea.

Mirela Vaida si-a adus pe lume cel de-al treilea copil intr-o clinica privata din Bucuresti. Tudor a primit la nastere nota 10

Mirela Boureanu Vaida si-a adus pe lume cel de-al treilea copil, intr-o maternitate privata din Bucuresti. Baietelul, Tudor, a avut la nastere 3500 g si 51 cm si a venit pe lume pe cale naturala, dupa un travaliu scurt de doar 1 ora si jumatate.

Vezi si: Baietelul Mirelei Vaida a implinit un an: „Sa fii sanatos si zambaret toata viata!” | Demamici.ro

Vezi si: Mirela Boureanu Vaida a explicat de ce a ales sa nasca natural: „Initial picasem si eu in acest trend al cezarienelor!”| Demamici.ro

Share

Articole recente

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. O zi plină de distracție în aer liber, în Parcul Izvor din București | Demamici.ro

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…

o lună