Mihai Petre și Elwira, o familie construită în pași de dans. Cele două fetițe, Catinca și Ariana, seamănă leit cu mama lor. Mihai Petre și Elwira Duda trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de 13 ani, din care dansul nu a lipsit niciodată.
Mai mult decât atât, pentru Mihai Petre și Elwira, tot ceea ce trăiesc în prezent, unul alături de celălalt, a fost construit la propriu, în pași de dans.
Cei doi au dansat la mai multe concursuri de dans împreună, însă nu a fost dragoste la prima vedere. Prima dată când s-au cunoscut s-a întâmplat într-un context mai puțin fericit. Mihai Petre rămăsese fără parteneră de dans, după ce se accidentase, iar un prieten i-a povestit despre o fată din Polonia care se afla în aceeași situație ca și el.
Așa a cunoscut-o pe Elwira. După luni de zile petrecute împreună pe ringul de dans, dar și la repetiții, Mihai Petre și Elwira și-au dat seama că au multe lucruri în comun, așa că au decis să facă și… pasul cel mare.
„Povestea pe scurt sună cam așa: eu român, ea poloneză, ne-am întâlnit pe un teritoriu neutru – în Republica Moldova. Am dat o probă de dans. Așa ne-am cunoscut, eu rămăsesem fără partenera de dans, pentru că se accidentase, iar un prieten mi-a zis că știe o fată din Polonia care este în aceeași situație ca tine.
Așa că ne-am întâlnit la mijloc, în Republica Moldova. Acolo am dansat 2-3 zile împreună, după care fiecare a plecat la el acasă. Am stat, am analizat și am zis că merită să încerc.
După câteva luni de dans, am devenit și parteneri de cuplu”, a povestit Mihai Petre într-un interviu.
În anul 2008, Mihai Petre și Elwira și-au unit destinele, într-un eveniment aparte, cu 200 de invitați. Din acel moment, cei doi dansatori coregrafi au devenit parteneri nu doar pe scenă, dar și cu acte în regulă.
Ulterior, colaborarea lor de succes avea să se extindă, odată cu înființarea unei școli de dans în București, care le poartă numele.
„Noi doi avem aceleași valori și principii de viața. La Mihai admir faptul că este un om cinstit și spune întotdeauna adevărul. Este un familist convins.”, a spus Elwira.
Mihai Petre și Elwira Duda și-au construit nu doar o carieră de succes, dar și o familie pe măsură. Cei doi coregrafi dansatori au împreună două fetițe superbe: Catinca, în vârstă de 9 ani, și Ariana în vârstă de 3 ani.
„De când s-a născut, am simțit că lucrurile s-au echilibrat, că familia e întreagă și că totul arată mult mai bine în patru. Am descoperit lucruri noi atât la mine, cât și la Catinca și la Elwira”, declara Mihai Petre, la scurt timp după venirea pe lume a mezinei familiei.
Cele două fete sunt superbe și au moștenit multe din trăsăturile mamei lor. Într-o fotografie postată pe instagram, în care apare alături de Catinca și Ariana, Elwira mărturisește că cele două fete ale sale seamănă cu ea și din alte puncte de vedere: „Când am fost mică mă cățăram în fiecare copac din fața blocului. Și DA, le las și pe fetele mele să se urce în copaci”, a mai spus ea.
Când vine vorba de fetițele sale, Elwira este o mamă dedicată și are reguli stricte cu privire la educația lor.
„In fiecare seară le citesc fetelor mele. Cel puțin 20 min. Este deja o tradiție. Ariana adoră momentele asta🤗 Cititul cu glas tare crează apropiere între părinte și copil, îi dezvoltă limbajul și învață să iubească cărțile. Chiar dacă Catinca are 7 ani și știe să citească singură, îmi place să-i citesc seara. Cum spune soaca mea: „copilul care citește este un adult care gândește””.
Mămica Elwira este atentă la nevoile copiilor săi și adoră să se joace cu fetele sale.
„V-ați jucat azi cu copiii? Relația dintre copil și părinte depinde 90 % de părinte. Da. Cred cu tărie că fiecare părinte ar trebui să petreacă măcar 15 min în fiecare zi ATENT fiind numai la nevoile copilului. Ei vor să fim lângă ei, să îi ascultăm cu adevărat și să înțelegem că problemele lor, care nouă ni se par mici pot fi împarțite mereu cu noi #mindfulness
Fără telefon, fără alte lucruri care ne distrag atenția.”, atrage atenția Elwira, într-o altă postare pe pagina ei.
Vezi si: Momente emotionante la Asia Express. Adda, in lacrimi, cand si-a vazut baietelul VIDEO | Demamici.ro
Vezi si: Chef Sorin Bontea are doi copii. Cum arata familia lui VIDEO | Demamici.ro
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…