Miracol pentru Alexia Tudose, copila de 15 ani care a rămas fără brațe în urma accidentului de la Pașcani. O minoră de 15 ani este una dintre victimele accidentului de la Pașcani, în care un autocar cu 33 de persoane s-a răsturnat. Alexia făcea parte dintr-un ansamblu folcloric din Botoșani și mergea alături de colegii ei la un festival din Slobozia.
În urma accidentului, copila a ajuns cu brațele amputate și a fost transportată de urgență la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. După o operație care a durat 20 de ore, medicii au reușit să replanteze brațele fetei.
„Din fericire, intervenţia chirurgicală până în acest moment a fost un succes. S-a reuşit replantarea celor două membre. Unul dintre ele era amputat, celălalt era devascularizat. În sala de operaţii practic au participat trei medici anestezişti, cinci chirurgi plasticieni, doi medici ortopezi, un număr foarte mare de asistente medicale, infirmieri şi brancardieri. Fără suportul şi participarea tuturor acestor colegi, practic un singur om nu ar fi putut să realizeze nimic, nu ar fi avut cum să ajungă la vreun rezultat la acest copil”, a declarat Sidonia Susanu, medicul şef al Secţiei de Chirurgie Plastică, Microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalului pentru Copii „Sf Maria”.
Pentru ca Alexia Tudose să-și recupereze funcționalitate brațelor, va fi nevoită să treacă prin mai multe intervenții chirurgicale.
„Sperăm să aibă o evoluţie bună. Va fi nevoie ulterior de intervenţii chirurgicale de reconstrucţie şi de acoperire a defectelor cutanate ale membrului superior drept. Noi suntem convinşi că intervenţiile ulterioare vor fi cu reluarea funcţionalităţii ambelor membrelor superioare în proporţie de 85%”, a declarat Sidonia Susanu, potrivit stirileprotv.ro.
Adolescenta de 15 ani va rămâne internată la ATI în următoarele 5-7 zile pentru tratament suportiv.
Operația de replantare a membrelor amputate a fost un succes în cazul ei, mulțumită eforturilor echipei medicale, dar mai ales, pentru că s-a acționat la timp, încă de la locul accidentului.
„Faptul că s-a intervenit foarte repede şi s-a putut revasculariza foarte repede, cât şi vârsta foarte tânără a pacientei ne încurajează să sperăm că evoluţia va fi foarte bună. Următoarea operaţie o planificăm în cursul zilei de luni, pentru reevaluarea leziunilor. După trecerea fenomenelor inflamatorii acute, în 3-5 zile va mai urma reconstrucţia structurilor nervoase ale membrului superior stâng, după care, după încă 3-4 zile, acoperirea defectelor cutanate”, a declarat dr Sidonia Susanu, conform Agerpres.
Alături de medici, familia și apropiații Alexei Tudose s-au mobilizat pe rețelele de socializare, unde au cerut ajutor pentru transfuzie de sânge.
„Nu contează grupa de sânge, important este să mergeți la cel mai apropiat Centru de Transfuzii și să specificați numele adolescentei (Alexia Tudose)! Vă mulțumim!”, e mesajul devenit viral pe Facebook.
Totodată, pe contul de Facebook al Școlii Gimnaziale „Elena Rareș” din Botoșani se face un apel pentru donarea de sânge pentru Alexia Tudose și colega și prietena ei, Elena Străchinariu, cea de-a doua fată rănită grav în accidentul de la Pașcani.
„Dragi oameni mărinimoși ai școlii noastre, copii, părinți, cadre didactice, prieteni,
Aproape cu toții le-am cunoscut pe Alexia Tudose și pe Elena Străchinariu, două fetițe talentate și pline de viață, care până anul trecut au fost elevele școlii noastre. Alexia și Elena au mare nevoie de voi, de noi toți! În urma cumplitului accident de vineri noapte, Elena este grav rănită, iar Alexia și-a pierdut ambele brațe. Medicii fac tot posibilul sa le salveze, sa le redea viața normală de care trebuie să se bucure și acești copii.
Și noi putem face ceva!!!
Putem dona sânge, atât de necesar lor, în aceste momente, cât și celorlați răniți în accident.
Să fim solidari, să ne mobilizăm și să ajutăm!”, este mesajul transmis pe pagina școlii unde cele două fete au fost eleve.
În total, 25 de persoane au fost tranportate la spital, din cei 33 de pasageri care se aflau în autocarul care s-a răsturnat la Pașcani.
Dintre aceștia, 15 pasageri erau adolescenți.
Vezi și: Un baietel a primit o proteza bionica si isi poate imbratisa acum fratiorul | Demamici.ro
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…